ședința din 31 octombrie 2023

HCL 373/2023 Baia Mare adoptată

Aprobarea prelungirii prin Act adițional a contractului de închiriere și recalcularea chiriei pentru chiriaşul din locuinţa ANL situată în Municipiul Baia Mare, Aleea Serelor nr

Pe scurt

Se aprobă prelungirea prin act adițional a contractului de închiriere pentru locuința ANL din Baia Mare, precum și recalcularea chiriei. Aceasta înseamnă pentru locuitori că chiria va continua să plătească, iar suma chiriei poate fi ajustată conform noilor prevederi; detaliile exacte ale sumei nu sunt în textul prezentat, dar vor fi aplicate conform actului adițional. Necesar pentru locuitori: vor exista termene noi de plată prevăzute în actul adițional și menținerea locuinței în regim ANL în aceeași adresă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea prin Act adițional a contractului de închiriere pe o perioadă de 5 ani de la data expirării termenului de închiriere pentru chiriașul din locuința A.N.L. sit uată în Municipiul Baia Mare, Aleea Serelor nr

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Serelor.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește ajutoarele, serviciile sociale sau locuințele pentru cei care au nevoie.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Serelor” în Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 373 din 2023 a Consiliului Local Baia Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea prelungirii prin Act adițional a contractului de închiriere și recalcularea chiriei pentru chiriaşul din locuinţa ANL situată în Municipiul Baia Mare, Aleea Serelor nr....
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
373 / 2023
Data
31 octombrie 2023
Ședința
31 octombrie 2023
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Serelor (hartă) · Gheorghe Sincai 37 430311 (hartă)
Teme
Terenuri și clădiri · Asistență socială și locuințe

Pe același subiect în Baia Mare

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 373/2023 privind aprobarea prelungirii prin Act adițional a contractului de închiriere și recalcularea chiriei pentru chiriaşul din locuinţa ANL situată în Municipiul Baia Mare, Aleea Serelor nr.... CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, MARȚI 31 OCTOMBRIE 2023 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către domnul Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 423/2023; • Referatul de aprobare al domnului Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 423/2023; • Raportul de specialitate nr. 268/21.09.2023 promovat de Direcţia Patrimoniu - Serviciul Contracte Imobiliare, prin care se propune aprobarea prelungirii prin act adițional a contractului de închiriere și recalcularea chiriei pentru chiriaşul din locuinţa ANL situată în Municipiul Baia Mare, Aleea Serelor nr.... ; • Borderoul ședinței Comisiei Sociale nr. 39743 / 19.09.2023; • Cererea domnului .... înregistrată la Municipiul Baia Mare sub nr. 38943 / 14.09.2023 ; • Contractul de închiriere nr. 859 / 26.10.2017 și actele adiționale pentru locuința din Aleea Serelor nr...... Având în vedere : • Legea nr. 152/1998, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată; • H.G. nr. 962/2001, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţion ale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare; • Legea locuinței nr.114/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare; • H.G. nr. 1275/2000 cu modificările si completările ulterioare, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii locuintei nr. 114/1996 republicată, cu modificările si completările ulterioare; • Hotărârea nr. 644/2014 privind modificarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001; • H.G. nr. 251/2016, privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin HG nr. 962/2001; • H.G. nr.304/05.05.2017 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.962/2001; • Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicat; • Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; • Legea nr.318 din 21 noiembrie 2022 pentru modificarea Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuinței, 7 ex. / I.M. / 06.11.2023 2 • Legea nr.332 din 29 noiembrie 2022 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.55/2021 pentru modificarea Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, • Ordonanța nr.26/27.08.2019 pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe și modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală; • Hotărârea nr. 1174 /28.10.2021 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001; • H.C.L. nr.144/2020 privind aprobarea Regulamentului privind reglementarea cadrului general pentru repartizarea și închirierea locuințelor de tip A.N.L. aflate pe raza teritori ală a Municipiului Baia Mare și în administrarea Consiliului Local al Municipiului Baia Mare; • Art.108, art.129 alin.2 lit.c), alin.6 lit.b), alin.7 lit.q) din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificări și completări; • Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I, II şi III din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă prelungirea prin Act adițional a contractului de închiriere pe o perioadă de 5 ani de la data expirării termenului de închiriere pentru chiriașul din locuința A.N.L. sit uată în Municipiul Baia Mare, Aleea Serelor nr..... Art. 2 Se aprobă ca termenul de locațiune pentru contractul de închiriere să se prelungească până la data de 31.10.2028. Art. 3 Se aprobă recalcularea chiriei pentru chiriașul din locuința A.N.L. situată în Municipiul Baia Mare, Aleea Serelor nr..... Art. 4 Se aprobă modul de calcul al chiriei pentru chiriașul din locuința A.N.L. prevăzute la art.2, la care expiră contractul de închiriere la data de 31.10.2023, conform Anexei nr.1 parte componentă a prezentei hotărâri. Art. 5 Se aprobă Actul aditional cadru pentru prelungirea contractului de închiriere pentru chiriașul A.N.L. din Aleea Serelor nr…. conform Anexei nr.2 parte componentă a prezentei hotărâri. Art. 6 Actul aditional prevazut la art.5 se va încheia numai dacă chiriașul este la zi cu plata chiriei, utilităților și a taxelor comunale aferente contractului de închiriere, la data încheierii actului adițional, în caz contrar, chiriașul va fi notificat pentru recuperarea debitelor și eliberarea locuinței. Art. 7 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotǎrâri se încredințează dr.ec Cătălin Cherecheș Primarul Municipiului Baia Mare, prin aparatul de specialitate. Art. 8 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Domnul Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare; 7 ex. / I.M. / 06.11.2023 3 • Direcţia Generală Administrație Publică; • Direcţia Patrimoniu; • Direcţia Economică; • .........................; • Serviciul Administraţie Publică Locală. Pîrvu Ionuț Rareș Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 13 Pentru 13 Impotrivă - Abţineri - 7 ex. / I.M. / 06.11.2023

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala