Pe scurtSe aprobă prelungirea contractelor de închiriere pentru locuințele sociale aflate în proprietatea Municipiului Baia Mare și administrarea SPAS pentru încă 6 luni, de la 01.10.2017 până la 31.03.2018. Aceasta înseamnă că locuitorii care au astfel de contracte vor continua să locuiască în aceleași apartamente fără schimbări, înlăturând riscul de evacuare pe termen scurt, iar cheltuielile/lunarul de plată rămân neschimbate în această perioadă. Nicio altă modificare majoră sau extindere a zonelor afectate nu este menționată în acest act.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
361/2017
privind aprobarea prelungirii contractelor de închiriere pentru locuinţele sociale aflate în
proprietatea Municipiului Baia Mare şi administrarea SPAS
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
JOI 31 AUGUST 2017
Examinând:
Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu
nr.
494/2017;
Raportul de specialitate promovat de Serviciul Public Asistenţă Socială, înregistrat cu
nr.18025/2017, prin care se propune prelungirea contractelor de închiriere pentru locuinţele
sociale din proprietatea Municipiului Baia Mare şi administrarea SPAS.
Având în vedere :
Legea Locuinţelor nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Hotărârea Consiliului Local nr.
14/2017 privind aprobarea prelungirii contractelor de închiriere
pentru locuinţele sociale aflate în proprietatea Municipiului Baia Mare şi administrarea S.P.A.S.
Hotărârea Consiliului Local nr.
76/2015 privind transmiterea în administrarea Serviciului Public
Asistenţă Socială a imobilelor blocuri de locuinţe sociale;
Hotărârea Consiliului Local nr.
415/2016 privind aprobarea procedurii de administrare a
locuinţelor sociale din Municipiul Baia Mare şi a criteriilor pentru stabilirea priorităţii în vederea
acordării acestora;
Art.36 alin. (2) lit. c, alin. (5) lit. a şi art.123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei
publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
Avizul secretarului Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
Art.39 alin.1, art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă prelungirea contractelor de închiriere pe o perioadă de 6 luni calendaristice,
începând cu data de 01.10.2017 până la data de 31.03.2018, pentru locuinţele sociale din
următoarele blocuri:
str. Grănicerilor nr. 116 cu 96 apartamente,
str. Luminişului nr. 13 cu 122 apartamente,
str. Luminişului nr. 13A cu 122 apartamente,
str. Horea nr. 46A cu 119 apartamente.
5 ex. / I.M. / 11.09.2017
2
S
Art.2 Contractele se vor încheia numai pentru chiriaşii care sunt la zi cu plata chiriei şi a taxelor t
comunale. rT
F
.e
Art.3 Chiriaşii care înregistrează restanţe la plata chiriei şi a taxelor comunale vor fi acţionaţi în E
la
judecată prin grija Serviciului Juridic Resurse Umane din cadrul Serviciului Public Asistenţă W
m
x
e
G
Socială, în vederea recuperării debitelor şi a evacuării acestora din locuinţe. e
f:a
h
ib
o
e
Art.4 Se împuterniceşte Directorul General al Serviciului Public Asistenţă Socială cu semnarea şi l:n
+
o
monitorizarea contractelor de închiriere. :4
r
w
0
g
w
p
+
h
Art.5 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Public
w
r4
2
e
Asistenţă Socială.
i.0
6
b
m
2
Ş
Art.6 Prezenta hotărâre se comunică la:
a
i2
irn
2
6
Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş, a
@
1
2
c
Primarul Municipiului Baia Mare, m
b
2
a
Serviciul Public Asistenţă Socială, a
2
i
Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă. ir3
1
e
a
3
3
.m
2
7
r8
a
o
r2
e
4
.
Vida Noemi Contrasemnat r
Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan o
Secretar
Total consilieri 23
Prezenţi 16
Pentru 16
Impotrivă -
Abţineri -
5 ex. / I.M. / 11.09.2017
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.