Baia Mare › ședința din 23 august 2022 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare
HCL 347/2022 adoptată
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 123/2022 privind aprobarea depunerii proiectului pentru realizarea obiectivului de investiții „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare - Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu”” în vederea includerii la finanțare prin Planul Național de Redresare și Rezilienta, Componenta C5 – Valul Renovarii
Pe scurtConsiliul Local Baia Mare a actualizat valoarea proiectului de renovare energetică a Colegiului Tehnic Aurel Vlaicu, stabilind un buget maxim de 4.217.000 euro (aproximativ 20,76 milioane lei), finanțat din fonduri europene prin PNRR.
Practic, se corectează suma din decizia inițială pentru a putea depune cererea de finanțare europeană. Pentru elevi și profesori, asta înseamnă că școala urmează să fie modernizată energetic (izolație, eficiență termică), fără costuri pentru bugetul local, banii venind din fonduri UE.
Documente
Text
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.347/2022
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 123/2022 privind aprobarea depunerii
proiectului pentru realizarea obiectivului de investiții „Creșterea performanței energetice a
unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare - Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu”” în vederea
includerii la finanțare prin Planul Național de Redresare și Rezilienta, Componenta C5 – Valul
Renovarii
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ,
MARȚI 23 AUGUST 2022
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
394/2022;
• Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 394/2022;
• Raportul de specialitate al Direcţiei Proiecte nr. 12843/19.08.2022;
• HCL nr. 123/2022 privind aprobarea depunerii proiectului pentru realizarea obiectivului de
investiții „Creșterea performanței energetice a unităților de învătământ în Municipiul Baia Mare
- Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu”” în vederea includerii la finanțare prin Planul Național de
Redresare și Rezilientă, Componenta C5 – Valul Renovarii.
Având în vedere :
Regulamentul (UE) 2020/2.094 al Consiliului din 14 decembrie 202 0 de instituire a unui
instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei
provocate de COVID-19;
Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie
2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență;
Planul Național de Redresare și Rezilienta, aprobat de către Comisia Europeana;
Hotărârea Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului
instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin
Mecanismul de redresare și reziliență;
Ordinul Ministrului Dezvoltarii, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 440/2022 pentru
aprobarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile
europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte
PNRR/2022/C5/2/B.1/1, componenta 5 — Valul renovării, axa 2 — Schema de granturi pentru
eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.1: Renovarea integrate
(consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice*) ;
Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 441/2022 pentru
aprobarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile
europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte
PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/B.2.2/1, componenta 5 — Valul renovării, axa 2 —
Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.2:
Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice;
Apelurile de proiecte cu titlul PNRR/2022/C5/2/B.1, B.2.1, B.2.2/1, Componenta C5 – Valul
Renovării, Investiția I1 Instituirea unui fond pentru Valul renovării, Axa 2 - Schema de granturi
9 ex. / N.M. / 25.08.2022
2
pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B: Renovarea
moderata, aprofundata, integrată a clădirilor publice, în cadrul Planului Național de Redresare
și Reziliență (PNRR);
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu completările și modificările ulterioare;
Art. 129, al. 1, alin. 2, lit. b) și d), alin. 4, alin. 7, lit. a), art. 136 din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Avizul favorabil al comisiei de specialitate I din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• Art. 133 alin. 2 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ, cu modificări și completări;
HOTĂRĂŞTE:
Art.I. Se aprobă modificarea art. 2 al HCL nr. 123/2022 privind aprobarea depunerii proiectului pentru
realizarea obiectivului de investiții „Creșterea performanței energetice a unităților de învătământ
în Municipiul Baia Mare - Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu”” în vederea includerii la finanțare prin
Planul Național de Redresare și Rezilienta, Componenta C5 – Valul Renovarii, care va avea
următorul conținut:
"Art.2. Valoarea maxima eligibila a proiectului, calculata conform prevederilor punctului 2.5. din
Ghidul specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente
Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte
PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5, aprobat prin Ordinul Ministrului M.D.L.P.A. nr.
441/2022, este de 4.217.000 Euro, fara TVA, respectiv 20.759.025,09 Lei, la cursul aferent lunii
mai 2021 de 1 Euro= 4.9227 lei."
Art.II. Se aprobă modificarea Anexei 1 la HCL nr. 123/2022 - Descrierea sumara a investiției pentru
proiectul „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare
- Colegiul Tehnic Aurel Vlaicu”, conform Anexei la prezenta hotărâre, care înlocuiește în
totalitate Anexa 1 la HCL nr. 123/2022.
Art.III. Restul prevederilor HCL nr. 123/2022 rămân neschimbate.
Art.IV. Prezenta hotărâre se comunică:
Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureș;
Primarului Municipiului Baia Mare;
Direcției Generale de Dezvoltare Publică;
Direcției Patrimoniu;
Arhitectului Sef;
Direcţiei Juridice;
Direcţiei Economice;
Serviciului Administrație Publică Locală;
Marincaș Ioana Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 21
Pentru 21
Impotrivă -
Abţineri -
9 ex. / N.M. / 25.08.2022
Sursa: www.baiamare.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.