HCL 345/2022 Baia Mare adoptată
Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 126/2022 privind aprobarea depunerii proiectului pentru realizarea obiectivului de investiții „Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare - Școala Gimnazială George Coșbuc” în vederea includerii la finanțare prin Planul Național de Redresare si Rezilienta, Componenta C5 – Valul Renovarii
- Denumire
- Hotărârea nr. 345 din 2022 a Consiliului Local Baia Mare
- Emitent
- Consiliul Local Baia Mare
- Număr
- 345 / 2022
- Data
- 17 august 2022
- Ședința
- 17 august 2022
- Inițiator
- Primarul Municipiului Baia Mare
- Localitate
- Baia Mare, județul Maramureș
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Consiliul Local Baia Mare a actualizat valoarea proiectului de renovare energetică a Școlii Gimnaziale George Coșbuc, care urmează să fie finanțat din fonduri europene (PNRR – Valul Renovării). Noua valoare maximă a lucrărilor este de 1.598.800 euro (aproximativ 7,87 milioane lei, fără TVA). Concret, se pregătesc lucrări pentru a face școala mai eficientă energetic, banii venind din fonduri europene, nu din bugetul local.
Documente
Text
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.345/2022
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 126/2022 privind aprobarea depunerii
proiectului pentru realizarea obiectivului de investiții „Creșterea performanței energetice a
unităților de învățământ în Municipiul Baia Mare - Școala Gimnazială George Coșbuc” în vederea
includerii la finanțare prin Planul Național de Redresare si Rezilienta, Componenta C5 – Valul
Renovarii
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ,
MIERCURI 17 AUGUST 2022
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
389/2022;
• Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.389/2022;
• Raportul de specialitate al Direcţiei Proiecte nr. 12826/2022;
• HCL nr. 126/2022 privind aprobarea depunerii proiectului pentru realizarea obiectivului de
investiții „Creșterea performanței energetice a unităților de învătământ în Municipiul Baia Mare -
Școala Gimnazială George Coșbuc” în vederea includerii la finanțare prin Planul Național de
Redresare și Rezilienta, Componenta C5 – Valul Renovarii.
Având în vedere :
Regulamentul (UE) 2020/2.094 al Consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui
instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei
provocate de COVID-19;
Regulamentul (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021
de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență;
Planul Național de Redresare și Rezilienta, aprobat de către Comisia Europeană;
Hotărârea Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului
instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin
Mecanismul de redresare și reziliență;
Ordinul Ministrului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei nr. 440/2022 pent ru
aprobarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile
europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte
PNRR/2022/C5/2/B.1/1, componenta 5 — Valul renovării, axa 2 — Schema de granturi pentru
eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.1: Renovarea integrate
(consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice*) ;
Ordinul Ministrului Dezvoltarii, Lucrarilor Publice și Administrației nr. 441/2022 pentru
aprobarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile
europene aferente Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte
PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/B.2.2/1, componenta 5 — Valul renovării, axa 2 —
Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.2:
Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice;
Apelurile de proiecte cu titlul PNRR/2022/C5/2/B.1, B.2.1, B.2.2/1, Componenta C5 – Valul
Renovării, Investiția I1 Instituirea unui fond pentru Valul renovării, Axa 2 - Schema de granturi
pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B: Renovarea moderata,
9 ex. / N.M. / 23.08.2022
2
aprofundata, integrată a clădirilor publice, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență
(PNRR);
Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu completarile si modificarile ulterioare;
Art. 129, al. 1, al. 2, lit b)., al. 4, al. 7, lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ,
cu modificările și completările ulterioare;
Avizul favorabil al comisiei de specialitate I din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare.
În temeiul prevederilor:
• Art. 133 alin. 2 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ, cu modificări și completări;
HOTĂRĂŞTE:
Art.I. Se aprobă modificarea art. 2 al HCL nr. 126/2022 privind aprobarea depunerii proiectului pentru
realizarea obiectivului de investiții „Cresterea performantei energetice a unit ăților de învățământ
în Municipiul Baia Mare - Școala Gimnazială George Cosbuc” în vederea includerii la finanțare
prin Planul Național de Redresare și Rezilienta, Componenta C5 – Valul Renovării, care va
avea următorul conținut:
"Art.2. Valoarea maxima eligibila a proiectului, calculata conform prevederilor punctului 2.5. din
Ghidul specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente
Planului național de redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte
PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5, aprobat prin Ordinul Ministrului M.D.L.P.A. nr.
441/2022, este de 1.598.800 Euro, fara TVA, respectiv 7.870.412,76 Lei, la cursul aferent lunii
mai 2021 de 1 Euro= 4.9227 lei."
Art.II. Se aprobă modificarea Anexei 1 la HCL nr. 126/2022 - ,, Descrierea sumara a investiției pentru
obiectivul de investiții „ Creșterea performanței energetice a unităților de învățământ în
Municipiul Baia Mare - Școala Gimnazială George Cosbuc” , conform Anexei la prezenta
hotărâre, care înlocuiește în totalitate Anexa 1 la HCL nr. 126/2022.
Art.III. Restul prevederilor HCL nr. 126/2022 rămân neschimbate.
Art.IV. Prezenta hotărâre se comunică:
Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureș;
Primarului Municipiului Baia Mare;
Direcției Generale de Dezvoltare Publică;
Direcției Patrimoniu;
Arhitectului Sef;
Direcţiei Juridice;
Direcţiei Economice;
Serviciului Administrație Publică Locală;
Marincaș Ioana Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 22
Pentru 22
Impotrivă -
Abţineri -
9 ex. / N.M. / 23.08.2022
Alte acte din aceeași ședință
HCL 336/2022Hotărâre privind majorarea finanțării pentru realizarea Studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții "Varianta de…HCL 337/2022Hotărâre privind participarea la Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public, prin…HCL 338/2022Hotărâre privind modificarea art. 1 din H.C.L. nr. 395/2018 privind aprobarea documentației tehnico – economice, în faza Studiu…HCL 339/2022Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal ''Dezvoltare Urbana Spitalul de Urgență'', generat de amplasamentul situat…HCL 340/2022Hotărâre privind însușirea documentației cadastrale de dezlipire în două loturi a terenului în suprafață de 4080 mp, proprietatea…HCL 341/2022Hotărâre privind modificarea Anexei nr. 1 la H.C.L. nr. 258/2022, privind aprobarea dării în folosință gratuită la unitățile de…HCL 342/2022Hotărâre privind aprobarea organizării de către Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare a celei de-a XXXVII - a ediții a „Expo…HCL 343/2022Hotărâre privind aprobarea suplimentării Programului anual al finanţărilor nerambursabile de la bugetul local al Municipiului…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.