ședința din 25 iulie 2024 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare, (numele lipsă în text)
HOTĂRÂREA NR.
339/2024
privind atribuirea a cinci autorizaţii taxi
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
JOI 25 IULIE 2024
Examinând:
* Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare prin viceprimar
desemnat, înregistrat cu nr.
348/2024;
-* Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Baia Mare prin viceprimar desemnat cu nr.
348/2024;
* Raportul de specialitate nr.
103/2024, promovat de Serviciul Transport Public şi Protecţie
Civilă din cadrul Direcţiei Generale Utilităţi şi Investiţii, privind aprobarea atribuirii a cinci
autorizaţii taxi;
* Hotărârea Consiliului Local nr.
418/2020 privind desemnarea viceprimarului care exercită
primul calitatea de înlocuitor de drept al Primarului Municipiului Baia Mare;.
Având în vedere:
* Prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu
modificările şi completările ulterioare;
* Prevederile Ordinului nr. 356/2007 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea
prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere;
*
H.C.L. 459/2019 privind aprobarea reglementării transportului public local de persoane şi
bunuri/mărfuri în regim de taxi în Municipiul Baia Mare;
*
H.C.L. 12/2024 privind aprobarea atribuirii de către Municipiul Baia Mare a unui număr de 50
autorizaţii taxi;
* Art. 129, alin. 1, alin. 2, lit. d), alin. 7, lit. n) şi lit. s) din O.U.G. nr. 57/2019, privind Codul
administrativ, cu modificări și completări;
* Avizul favorabil al comisiilor de specialitate |, II şi III, din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
* Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
* Art. 133, alin. 1, art. 139, art. 196, alin. 1, lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie
2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1
Art. 2
Se aprobă atribuirea de către Municipiul Baia Mare a unei autorizaţii taxi, cu numărul de
ordine 25, pentru autoturismul marca Dacia Logan, număr de înmatriculare MM18LVI, an
fabricaţie 2024, deţinut de DOBOȘ LIVIU PFA, în conformitate cu procedura de atribuire
prevăzută de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi
a normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 356/2007.
Se aprobă atribuirea de către Municipiul Baia Mare a unei autorizaţii taxi, cu numărul de
ordine 27, pentru autoturismul marca Dacia Logan, număr de înmatriculare MMOSRIL, an
fabricaţie 2022, deţinut de COJOCEA BOGDAN PFA, în conformitate cu procedura de
ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE
atribuire prevăzută de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de
închiriere şi a normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 356/2007.
Art. 3 Se aprobă atribuirea de către Municipiul Baia Mare a unei autorizaţii taxi, cu numărul de
ordine 30, pentru autoturismul marca Skoda Octavia, număr de înmatriculare MM38CIP, an
fabricaţie 2021, deţinut de SC NIPAM SRL, în conformitate cu procedura de atribuire
prevăzută de Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi
a normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 356/2007.
Art. 4 Se aprobă atribuirea de către Municipiul Baia Mare a unei autorizaţii taxi, cu numărul de
ordine 32, pentru autoturismul marca Skoda Kamig, număr de înmatriculare MM75TRZ, an
fabricaţie 2021, deţinut de SC TIZIMONA SRL, în conformitate cu procedura de atribuire
prevăzută de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi
a normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 356/2007.
Art. 5 Se aprobă atribuirea de către Municipiul Baia Mare a unei autorizaţii taxi, cu numărul de
ordine 34, pentru autoturismul marca Peugeot 308, număr de înmatriculare MM34CNC, an
fabricaţie 2019, deţinut de SC ZHL TX SRL, în conformitate cu procedura de atribuire
prevăzută de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi
a normelor de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 356/2007.
Art. 6 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generală
Utilităţi şi Investiţii.
Art. 7 Prezenta hotărâre se comunică la:
* Instituţia Prefectului judeţului Maramureş;
« Primarul Municipiului Baia Mare, prin viceprimar desemnat;
e DOBOȘ LIVIU PFA;
e COJOCEA BOGDAN PFA;
e SC NIPAM SRL;
e SC TIZIMONA SRL;
eSC ZHL TX SRL;
e Direcţia Generală Utilităţi şi Investiţii;
e Seviciul Administraţie Publică Locală.
Pop Claudiu Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 22
Pentru 21
Impotrivă 1
Abţineri -
ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.