ședința din 15 iulie 2015 · Inițiator: primarul Municipiului Baia Mare

HCL 325/2015 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind repartizarea de la bugetul local pe anul 2015 a sumei de 1.200.000,00 lei cultelor religioase recunoscute conform legii, care îşi desfăşoară activitatea pe raza Municipiului Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 325 din 2015 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
325 / 2015
Data
15 iulie 2015
Ședința
15 iulie 2015
Inițiator
primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se hotărăște repartizarea sumei de 1.200.000 lei din bugetul local pe anul 2015 pentru cultelor religioase recunoscute, care își desfășoară activitatea în Baia Mare. În termeni practici, banii vor fi alocați acestor culte pentru finanțarea activităților, iar cetățenii pot afla care instituții religioase primesc fonduri și aproximativ cum vor fi folosiți banii în comunități. Lista indică că finanțarea este destinată mai multor biserici ortodoxe din Baia Mare și zonele adiacente, conform detaliilor administrative atașate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă repartizarea de la bugetul local pe anul 2015 a sumei de

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 325/2015 privind repartizarea de la bugetul local pe anul 2015 a sumei de 1.200.000,00 lei cultelor religioase recunoscute conform legii, care îşi desfăşoară activitatea pe raza Municipiului Baia Mare CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, MIERCURI 15 IULIE 2015 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 408/2015; • Raportul de specialitate nr. 408/2015 promovat de Direcţia Economică în comun cu Direcţia Juridică, Administraţie Publică Locală, cu privire la repartizarea de la bugetul local pe anul 2015 a sumei de 1.200.000,00 lei cultelor religioase recunoscute conform legii, care îşi desfăşoară activitatea pe raza Municipiului Baia Mare; • Adresa Catedralei Ortodoxe Episcopale "Sfânta Treime" cu sediul în Baia Mare, Bd. Unirii nr. 17, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 3706 din 29.01.2015; • Adresa Parohiei Ortodoxe "Buna Vestire", cu sediul în Baia Mare str. Bogdan Voda nr.7, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 9356 din 17.03.2015; • Adresa Parohiei Ortodoxe "Înălţarea Domnului", str. Victor Babeş nr. 15A, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 6087 din 17.02.2015; • Adresa Parohiei Ortodoxe "Duminica Mironosiţelor", cu sediul în Baia Mare str.Mihai Eminescu nr. 71, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 19406 din 08.07.2015; • Adresa Parohiei Ortodoxe "Naşterea Domnului", cu sediul în Baia Mare str.George Coşbuc nr. 36, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 19852 din 14.07.2015; • Adresa Parohiei Ortodoxe "Sfânta Parascheva", cu sediul în Baia Mare str.Melodiei nr.11/A, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 8862 din 12.03.2015; • Adresa Parohiei Ortodoxe "Sfântul Apostol Andrei", cu sediul în Baia Mare str. Munteniei nr.2, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 8771 din 11.03.2015; • Adresa Parohiei Ortodoxe Firiza "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril", cu sediul în Firiza nr. 97 înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 18580 din 30.06.2015; • Adresa Schitului Ortodox "Schimbarea la Faţă", str.Viilor nr.104 înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 6393 din 19.02.2015; • Adresa Parohiei Ortodoxe "Sfântul Nicolae", cu sediul în Baia Mare Str. Crişan nr.1, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 20020 din 15.07.2015; • Adresa Parohiei Romano-Catolice nr. 1 "Sfânta Treime" cu sediul în Baia Mare, str. 1 Mai nr. 9, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 19263 din 07.07.2015; • Adresa Parohiei Greco-Catolice "Sfântul Anton de Padova", cu sediul în Baia Mare Str.Victoriei nr. 15, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 11761 din 09.04.2015; • Adresa Parohiei Greco-Catolice "Bunavestire", cu sediul în Baia Mare str.Agriculturii nr. 8 înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 20011 din 15.07.2015; • Adresa Parohiei Greco-Catolice Ferneziu "Schimbarea la Faţă", cu sediul în str. Hija nr.4 A înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 20033 din 15.07.2015; • Adresa Parohiei Reformate Oraşul Vechi, cu sediul în Baia Mare, str.Dacia nr. 3, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr.5961 din 16.02.2015; 8 ex. / E.M. / 28.07.2015 2 Având în vedere; • Hotărârea Consiliului Local nr. 40/2015 privind aprobarea bugetului general al Municipiului Baia Mare pe anul 2015; • Hotărârea Consiliului Local nr. 323/2015 privind aprobarea rectificării bugetului general al Municipiului Baia Mare pe anul 2015; • Art. 4, alin. 2, art.14 şi art.15 din normele metodologice din 12 decembrie 2002 pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; • Hotărârea de Guvern nr. 984 din 4 noiembrie 2014 privind modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002; • Art. 9, alin. 2 şi alin. 3, art. 10, alin. 6, din Legea nr. 489/28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată; • Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare; • Art. 10, art. 36, alin. 1, alin.4, lit. a, alin. 6, lit. c, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; • Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă repartizarea de la bugetul local pe anul 2015 a sumei de 1.200.000,00 lei cultelor religioase recunoscute conform legii, care îşi desfăşoară activitatea pe raza Municipiului Baia Mare, pentru completarea fondurilor proprii ale unităţilor de cult destinate întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult, construirii şi reparării lăcaşurilor de cult, conservării şi întreţinerii bunurilor de patrimoniu aparţinând cultelor religio ase, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Se mandatează Primarul Municipiului Baia Mare cu semnarea contractului între părţi. Art. 3 Justificare şi decontarea cheltuielilor în ce priveşte suma alocată la art.1 din prezenta, se va realiza pe bază de documente justificative, conform legislaţiei în v igoare, prin Direcţia Economică. Art. 4 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică. Art. 5 Prezenta hotărâre se comunică: • Instituţiei Prefectului - Judeţul Maramureş; • Primarului Municipiului Baia Mare; • Direcţiei Economice; • Serviciului Finanţări Locale; 7 ex. / E.M. / 28.07.2015 3 • Unităţilor de cult solicitante; • Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă. Vida Noemi Erika Contrasemnat Preşedinte de şedinţă Todoran Aurica Secretar Total consilieri 23 Prezenţi 17 Pentru 17 Impotrivă - Abţineri - 7 ex. / E.M. / 28.07.2015

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință