ședința din 21 februarie 2019 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 32/2019 Baia Mare adoptată

Modificarea anexei - Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de Onoare al Municipiului Baia Mare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 456/2008

Pe scurt

Se aprobă modificarea art. 6 din Anexa Regulamentului de funcționare al Consiliului de Onoare al Municipiului Baia Mare pentru a preciza că membrii sunt reprezentați ai diferitelor segmente socio-profesionale și etnice și își desfășoară activitatea în mod voluntar; lista nominală a membrilor va fi afișată în Anexa nr. 1 a prezentului act. De asemenea, se aprobă modificarea Anexei nr. 1 și Anexei nr. 2 ale regulamentului pentru a actualiza componența nominală și alte prevederi corespunzătoare, în concordanță cu noile modificări. Pentru locuitori înseamnă că structurarea Consiliului se menține reprezentativă și voluntară, iar informațiile despre membrii actuali vor fi actualizate în anexele relevante.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 32 din 2019 a Consiliului Local Baia Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind modificarea anexei - Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de Onoare al Municipiului Baia Mare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 456/2008
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
32 / 2019
Data
21 februarie 2019
Ședința
21 februarie 2019
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Gheorghe Sincai 37 430311 (hartă)

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR.32/2019 privind modificarea anexei - Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de Onoare al Municipiului Baia Mare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 456/2008 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, JOI 21 FEBRUARIE 2019 Examinând:  Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 45/2019;  Raportul de specialitate nr. 45/2019, promovat de Direcţia Relaţii Publice. Având în vedere :  Hotărârea Consiliului Local Baia Mare nr. 456/2008 de instituţionalizare a activităţii Consiliului de Onoare al Municipiului Baia Mare  Art. 2 din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;  Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;  Avizul secretarului Municipiului Baia Mare. În temeiul prevederilor:  Art. 39, alin. 1, art. 45 şi art. 115, alin. 1, lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.I Se aprobă modificarea art. 6 din Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 456/2008, din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de Onoare al Municipiul Baia Mare, care va avea următorul conținut: ”Art.6 Consiliul de Onoare are în componenţă persoane reprezentative pentru structura socio - profesională şi etnică a comunităţii locale şi care îşi desfăşoară activitatea în mod voluntar. Componenţa nominală actuală a membrilor este arătată în Anexa nr. 1 la prezentul Regulament.” Art.II Se aprobă modificarea Anexei nr. 1 la Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de Onoare al Municipiul Baia Mare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 456/2008 privind componența nominală a Consiliului de Onoare, potrivit Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art.III Se aprobă modificarea Anexei nr. 2 la Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului de Onoare al Municipiul Baia Mare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 456/2008, potrivit Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art.IV Restul prevederilor Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consil iului de Onoare al Municipiul Baia Mare, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 456/2008 rămân neschimbate. Art.V Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Direcția Relații Publice. 6 ex. / N.M. / 27.02.2019 2 Art.VI Prezenta hotărâre se comunică la:  Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;  Primarul Municipiului Baia Mare;  Direcţia Relaţii Publice;  Membrii Consiliului de Onoare al Municipiului Baia Mare;  Serviciul Administrație Publică Locală. Pop Ștefan Contrasemnat Preşedinte de şedinţă jur. Lia Augustina Mureşan Secretar al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 20 Pentru 20 Impotrivă - Abţineri - 6 ex. / N.M. / 27.02.2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala