ședința din 29 iulie 2022 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 315/2022 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Baia Mare a terenului în suprafaţă de 8 mp, aferent acces din exterior la spațiul comercial, situat în Baia Mare, Bd. Unirii, nr. 6.

Denumire
Hotărârea nr. 315 din 2022 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
315 / 2022
Data
29 iulie 2022
Ședința
29 iulie 2022
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide însușirea documentației cadastrale și atestarea faptului că terenul în suprafață de 8 mp, conectat la accesul exterior al spațiului comercial de la Bd. Unirii nr. 6, aparține domeniului privat al Municipiului Baia Mare. Pentru locuitori, înseamnă că terenul devine oficial parte din proprietatea orașului, stabilindu-se drepturi de folosire și administrare ale municipalității; posibil vor apărea modificări în evidențele funciare și eventuale condiții de acces sau folosință în relație cu comerciantul. Hotărârea se bazează pe documente cadastrale, extrase de carte funciară și autorizații existente, dar nu detaliază termene de execuție sau impact financiar direct pentru cetățeni în textul prezent.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însuşeşte documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare, Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect parcelarea terenului, situat în Baia Mare, Bd. Unirii, nr. 6, identificat prin C.F. 131156 Baia Mare, nr. topo 1739/27/2, cu suprafața totală de 47 mp, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 315/2022 privind însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Baia Mare a terenului în suprafaţă de 8 mp, aferent acces din exterior la spațiul comercial, situat în Baia Mare, Bd. Unirii, nr. 6. CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, VINERI 29 IULIE 2022 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 331/2022; • Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 331/2022; • Raportul de specialitate nr. 460/2022, promovat de Serviciul Patrimoniu, prin care se propune însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Baia Mare a terenului în suprafaţă de 8 mp, aferent acces din exterior la spațiul comercial, identificat prin C.F. 131156 Baia Mare, nr. topo 1739/27/2/1 , situat în Baia Mare, Bd. Unirii, nr. 6; • Adresa S.C. WHITE TRANS S.R.L., înregistrată la Municipiului Baia Mare, cu n r. 2779/19.01.2022; • Planul de amplasament şi delimitare întocmit de topograf autorizat .....; • Extrasul de Carte Funciară nr. 131156 Baia Mare; • Extrasul de Carte Funciară nr. 100039-C1-U61 Baia Mare; • Certificatul de Urbanism nr. 49/10.01.2022; • Autorizația de Construire nr. 462/25.07.2006; • Procesul Verbal de Recepție la terminarea lucrărilor nr. 1/14.05.2007 ; • Contractul de concesiune nr. 79/19.04.2006; • Certificatul de atestare fiscală nr. 67/14.01.2022. Având în vedere: • Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi completările ulterioare • Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/09.07.2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară • Art. 36, alin. (1), din Legea 18/1991 a fondului funciar, republicată cu modificările şi completările ulterioare; • Adresa Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 nr. 459/2022 din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare prin care se arată că terenul care face obiectul prezentei hotărâri, nu figurează ca făcând obiectul unei solicitări conform Legii 10/2001, nesoluţionate : • Adresa Biroului Agricol Fond Funciar, conform căreia terenul ce face obiectul prezentei hotărâri nu a fost solicitat în baza legilor fondului funciar, • Terenul în suprafață totală de 8 mp, identificat prin nr. topo 1739/27/2/1 cuprins în C.F. 131156 Baia Mare, nu face parte din imobilele situate pe raza Municipiului Baia Mare, pentru care au 8 ex. / C.A. / 25.08.2022 2 fost depuse cereri de retrocedare, în baza prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform adresei nr.4144/C/ 11.10.2016 , înaintată de către Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, • Art. 108, lit. e, art. 129, alin (1), alin (2), lit.c, alin. (6) lit b, alin (14), art. 354, din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificări și completări; • Avizul favorabil al comisiei de specialitate nr. II din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133, alin. 1 , art. 139, art. 196, alin. 1, lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se însuşeşte documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare, Anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect parcelarea terenului, situat în Baia Mare, Bd. Unirii, nr. 6, identificat prin C.F. 131156 Baia Mare, nr. topo 1739/27/2, cu suprafața totală de 47 mp, după cum urmează: - nr. topo 1739/27/2/1, în suprafață de 8 mp; - nr. topo 1739/27/2/2, în suprafață de 39 mp. Art. 2 Se atestă apartenenţa la domeniul privat al Municipiului Baia Mare a terenului în suprafaţă de 8 mp, identificat prin C.F. 131156 Baia Mare, nr. topo 1739/27/2/1, conform Anexei nr. 1 , la prezenta hotărâre. Art. 3 Inventarul bunurilor imobile care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Baia Mare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 295/2021, modificată, se va completa cu terenul identificat la art. 2 al prezentei hotărâri. Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Arhitectul Șef; • Direcţia Patrimoniu; • S.C. WHITE TRANS S.R.L., Baia Mare, strada Dealul Groșului, nr. 7, jud. Maramureș; • Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Maramureş - prin Serviciul Patrimoniu; • Serviciul Administrație Publică Locală; Hodorogea Bogdan Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 17 Pentru 17 Impotrivă - Abţineri - 8 ex. / C.A. / 25.08.2022

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință