ședința din 30 septembrie 2021 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 297/2021 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind aprobarea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare al terenului în suprafață de 7 mp aferent spațiului comercial situat în Baia Mare, strada Gheorghe Șincai, nr. 3/1A, vândut în conformitate cu prevederile Legii nr. 550/2002, societății comerciale COMPANIA ILIE T.D. S.C.S.

Denumire
Hotărârea nr. 297 din 2021 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
297 / 2021
Data
30 septembrie 2021
Ședința
30 septembrie 2021
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare pentru un teren de 7 mp atașat spațiului comercial de pe strada Gheorghe Șincai nr. 3/1A din Baia Mare, vândut către compania COMPANIA ILIE T.D. S.C.S. conform Legii nr. 550/2002. Pentru locuitori, înseamnă că terenul respectiv este transferat unei firme private; plata a fost în trecut (documente de plată existente) iar actul final va formaliza proprietatea. Nu apar termene sau efecte imediate asupra zonelor comune sau bugetului local în textul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 297/2021 privind aprobarea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare al terenului în suprafață de 7 mp aferent spațiului comercial situat în Baia Mare, strada Gheorghe Șincai, nr. 3/1A, vândut în conformitate cu prevederile Legii nr. 550/2002, societății comerciale COMPANIA ILIE T.D. S.C.S. CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, JOI 30 SEPTEMBRIE 2021 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 323 /2021; • Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 323/2021; • Raportul de specialitate nr.1188/2021 promovat de Serviciul Patrimoniu, prin care se propune aprobarea încheierii actului autentic de vânzare cumpărare al terenului î n suprafață de 7 mp, aparţinând domeniului privat al Statului Român, identificat prin C.F. 106361 Baia Mare (CF vechi nr. 6000 Baia Mare), aferent spațiului comercial situat în Baia Mare, strada Gheorghe Șincai, nr. 3/1A, vândut în conformitate cu prevederile Legii nr. 550/2002, societății comerciale COMPANIA ILIE T.D. S.C.S; • Solicitarea S.C. COMPANIA ILIE T.D. S.C.S, prin administrator .........., înregistrată la municipiul Baia Mare sub nr. 31594/23.07.2021, privind încheierea Contractului de vânzare- cumpărare pentru terenul în suprafață de 7 mp aferent spațiului comercial situat în Baia Mare, strada Gheorghe Șincai, nr. 3/1A; • Extrasul de Carte Funciară nr. 106361-C1-U13 Baia Mare; • Extrasul de Carte Funciară nr. 106361; • HCL nr. 442/2001; • Factura Fiscală seria MMACB nr. 0781002/28.11.2003 privind vânzare teren în suprafață de 7 mp aferent spațiului comercial situat în Baia Mare, strada Gheorghe Șincai, nr. 3/1A, conform Contractului de vânzare-cumpărare cu plata integrală nr. 6650/17.11.2003; • Factura Fiscală seria MMACB nr. 0781002/28.11.2003 de achitare integrală a contravalorii terenului în suprafață de 7 mp aferent spațiului comercial; • Procesul-verbal de negociere nr. 6311/29.10.2003 în care se specifică faptul că terenul în suprafață de 7 mp, aferent spațiului aprobat spre vânzare prin HCL nr. 442/2001, va fi achitat la termenul de plată al spațiului, la o valoare de 2.200.000 lei + TVA, urmând a se încheia un contract de vânzare-cumpărare autentic în acest sens; • Contractul de vânzare cumpărare nr. 6650/17.11.2003; • Procesul verbal de predare-primire a spațiului, anexa nr. 1 la Contractul de vânzare cumpărare nr. 6650/17.11.2003; • Factura Fiscală seria MMACB nr. 0781003/28.11.2003 privind vânzare spațiu comercial conform Contractului de vânzare-cumpărare cu plata integrală nr. 6650/17.11.2003; • Adeverința nr. 26330/15.07.2021 care atestă achitarea integrală a obligațiilor financiare ce decurg din Contractul de vânzare-cumpărare cu plata integrală nr. 6650/17.11.2003; • Hotărârea Consiliului Local nr. 206/1999 privind aprobarea proceselor verbale de negociere pentru 29 de spații; • Extrasul de Carte Funciară nr. 6000 Baia Mare; • Schița de dezmembrare a imobilului cuprins în coala C.F. 6000 Baia Mare ; 7 ex. / I.M. / 12.10.2021 2 • Planul de încadrare în zonă a imobilului situat în Baia Mare, str ada Gheorghe Șincai, nr. 3/1A. Având în vedere : • Hotărârea Consiliului Local nr. 206/1999, privind aprobarea proceselor verbale de negociere pentru 29 de spații; • Art. 13 alin 2 din Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local , republicată, cu modificările și completările ulterioare • Hotărârea Guvernului nr. 1341/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a co nsiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local • Procesul-verbal de negociere nr. 6311/29.10.2003 în care se specifică faptul că terenul în suprafață de 7 mp, aferent spațiului aprobat spre vânzare prin HCL nr. 4 42/2001, va fi achitat la termenul de plată al spațiului, la o valoare de 2.200.000 lei (vechi) + TVA, urmând a se încheia un contract de vânzare -cumpărare autentic în acest sens. • Adresa Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 nr. 1187/2021 din cadrul Primăriei Baia Mare prin care se arată că terenul care face obiectul prezentei hotărâri, nu figurează ca făcând obiectul unei solicitări conform Legii 10/2001, nesoluţionate; • Art. 129 alin.(1), alin.(2) lit. c) și alin. (14), art.197 alin.(2) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. • Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I şi II din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare al terenului în suprafață de 7 mp aferent spațiului comercial situat în Baia Mare, strada Gheorghe Șincai, nr. 3 /1A, vândut în conformitate cu prevederile Legii nr. 550/2002, societății comerciale COMPANIA ILIE T.D. S.C.S. Art. 2 Prețul de vânzare al terenului a fost stabilit prin Procesul verbal de negociere nr. 6311/29.10.2003 la suma de 2.200.000 lei (vechi) + TVA, fiind achitat integral conform f acturii fiscale seria MMACB nr. 0781002/28.11.2003 și chitanței nr. 3041067/10.11.2003. Art. 3 Se împuternicește Primarul Municipiului Baia Mare cu semnarea actului autentic de vânzare- cumpărare. Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică la • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Direcția Economică; • Direcţia Patrimoniu, • ………… 7 ex. / I.M. / 12.10.2021 3 • Serviciul Administrație Publică Locală. Crăciun Ovidiu Andrei Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 20 Pentru 20 Impotrivă - Abţineri - 7 ex. / I.M. / 12.10.2021

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință