Pe scurtSe aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al Serviciului Public de Asistență Socială Baia Mare, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din hotărâre. Aceasta înseamnă că serviciul societar va funcționa după noi reguli privind organizarea muncii, atribuțiile angajaților și modul în care se oferă ajutor social locuitorilor. Pe lângă acestea, legea și hotărârile anterioare rămân ca baze pentru implementare, iar intrarea în vigoare a prevederilor va modifica modul în care se gestionează dosarele sociale și termenele de acordare a serviciilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
295/2017
privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Serviciului Public Asistenţă
Socială Baia Mare
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
VINERI 14 IULIE 2017
Examinând:
Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
427/2017;
Raportul de specialitate promovat de Serviciul Public Asistenţă Socială, prin care propune
Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Serviciului Public Asistenţă Socială Baia Mare;
Având în vedere:
Hotărârea Consiliului Local nr.
577/2015 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi
Funcţionare al Serviciului Public Asistenţă Socială Baia Mare;
Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările și completările ulterioare;
H.G. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a
regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu modificările și
completările ulterioare;
Ordonanţa nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
Hotărârea nr. 90/2003 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a
serviciului public de asistenţă socială, cu modificările ulterioare;
Art. 36, alin. 2, lit. d, alin. 6, lit. a, pct. 2, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată cu modificările şi completările ulterioare;
Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
Avizul secretarului Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
Art. 39 alin.1, art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1 Se aprobă Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Serviciului Public Asistenţă Socială
Baia Mare, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă la prezenta hotărâre.
Art.2 La data intrării în vigoare a prevederilor prezentei hotărâri îşi încetează aplicabilitatea prevederile
Hotărârii Consiliului Local nr.
577/2015.
Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică la:
Instituţia Prefectului Judeţul Maramureş;
Primarul Municipiului Baia Mare;
Serviciul Public Asistenţă Socială;
6 ex. / E.M. / 21.07.2017
2
Asociaţiile şi fundaţiile selecţionate;
Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă.
Smical Ana Irina Contrasemnat
Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan
Secretar
Total consilieri 23
Prezenţi 20
Pentru 20
Impotrivă
Abţineri
6 ex. / E.M. / 21.07.2017
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.