ședința din 30 august 2012 · Inițiator: primarul Municipiului Baia Mare

HCL 282/2012 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind acordarea de înlesniri la plată a majorărilor de întărziere datorate bugetului local al Municipiului Baia Mare de către persoanele fizice şi persoanele juridice

Denumire
Hotărârea nr. 282 din 2012 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
282 / 2012
Data
30 august 2012
Ședința
30 august 2012
Inițiator
primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se acordă scutire de la plata majorărilor de întârziere (dobânzi/penalităţi) pentru persoanele fizice şi juridice care, între 1 septembrie şi 31 decembrie 2012, plătesc integral toate obligaţiile restante din ani precedenţi, debitul pe 2012 şi amenzile exigibile (cu excepţia celor contestate şi suspendate). Beneficiarii trebuie să depună până la 31.12.2012 o cerere la Direcţia de Venituri cu dovada plăţilor (ordin de plată, chitanţe etc.). Măsura vizează obligaţiile către bugetul local al municipiului Baia Mare şi înseamnă economie pentru cei care sting datoriile în termenul stabilit.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se acordă scutirea de la plata creanţelor bugetare accesorii, respectiv majorărilor de întârziere prevăzute la

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE STR GHEORGHE ŞINCAI 37, 430311 BAIA MARE, ROMÂNIA, tel. +40-262-213824, fax: +40-262-213261, +40-262-212332, www.baiamarecity.ro, e-mail: [email protected] H O T Ă R Â R E A NR.282/2012 privind acordarea de înlesniri la plată a majorărilor de întărziere datorate bugetului local al Municipiului Baia Mare de către persoanele fizice şi persoanele juridice Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, întrunit în şedinţă ordinară, joi 30 august 2012 Examinând: -proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Municipiului Baia Mare -raportul de specialitate nr.318/2012 promovat de către Direcţia de Venituri a Primăriei Municipiului Baia Mare; Având în vedere: - prevederile art. 9 pct.3 Cartea europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 noiembrie 1985 şi ratificată prin Legea nr. 199/1997; - prevederile art. 125, alin.2 lit.d) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, actualizată şi republicată, ale H.G. nr.1050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare, ale art.6 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publice; - raportul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Baia Mare; Tinând seama de amendamentul domnului consilier Bota Călin exprimat în plenul şedinţei În scopul stimulării încasării veniturilor la bugetul local al municipiului Baia Mare pentru anul 2012; Avizul Secretarului Municipiului Baia Mare, Potrivit compeţentelor conferite de prevederile art. 36 alin.(4) lit.c) şi art. 115 al. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001 a Administraţiei Publice Locale, republicată cu modificări şi completări ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. Se acordă scutirea de la plata creanţelor bugetare accesorii, respectiv majorărilor de întârziere prevăzute la art.2 din prezenta, contribuabililor persoane fizice şi persoane juridice, care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: a) au achitat integral de la intrarea în vigoare a prezentei până la data de 31.12.2012 toate obligaţiile fiscale restante aferente anilor precedenţi; b) au achitat integral de la intrarea în vigoare a prezentei pâna la data de 31.12.2012 debitele aferente anului fiscal 2012; c) au achitat integral de la intrarea în vigoare a prezentei sumele reprezentând amenzi exigibile, de orice fel, cu excepţia celor contestate pentru care, potrivit legii, executarea actului prin care s-a aplicat amenda este suspendată Art.2. În categoria creanţelor bugetare accesorii, majorari de întârziere, sunt cuprinse: a) majorările de întârziere datorate pentru neplata la termen a impozitelor şi a taxelor cuvenite bugetului local al municipiului Baia Mare, calculate până la data plăţii integrale a debitelor; b) majorările de întârziere stabilite prin acte de inspecţie fiscală încheiate de catre inspectorii fiscali, pentru impozite şi taxe datorate bugetului local al municipiului Baia Mare, calculate până la data plăţii integrale a debitelor; Art.3. – Pentru a beneficia de scutirea la plata, contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice vor depune, până la data de 31.12.2012 inclusiv, o cerere motivată, la Direcţia de Venituri. La cerere se vor anexa documentele din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute la art.1, respectiv ordine de plată, chitanţe, note de compensare Art.4. – Prezenta hotărâre intră în vigoare începând cu data de 01 septembrie 2012. Art.5. – Prezenta hotărâre se comunică la : - Primarul Municipiului Baia Mare - Direcţia de Venituri - Direcţia Economică - Direcţia Juridică,administraţie publică locala - Compartimentul pregătire şi elaborare documente - Instituţia Prefectului - judeţul Maramureş - Mass media locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNAT BOROŞ RODICA SECRETAR BRAD RODICA Total consilieri 23 Prezenţi 20 Pentru 20 Impotrivă - Abţineri -

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință