Pe scurtSe aprobă rectificarea bugetului general al municipiului Baia Mare pentru anul 2017, adică se schimbă alocările de bani și veniturile-cheltuielile peste anul în curs. Se modifică lista obiectivelor de investiții, incluzând finanțare parțială sau integrală din bugetul local pentru proiecte noi sau ajustări ale celor existente. Pentru locuitori, asta înseamnă eventuale schimbări în finanțarea lucrărilor publice (școli, reabilitări, eficiență energetică, drumuri), cu impact asupra termenele de execuție și a zonelor vizate de investiții.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
247/2017
privind aprobarea rectificării bugetului general al municipiului Baia Mare pe anul 2017
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
VINERI 23 IUNIE 2017
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
377/2017;
• Raportul de specialitate nr. 258/15.06.2017 promovat de Direcţia Economică prin care se
propune rectificarea bugetului general al Municipiului Baia Mare pe anul 2017;
• Referatul nr.
378/2017 promovat de Direcţia Generală Dezvoltare Publică prin care se
propune modificarea listei obiectivelor de investiţii pe anul 2017 cu finanţare parţială sau
integrală de la bugetul local;
Având în vedere :
• Legea nr. 273/ 2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
art. 46 alin. 3 şi art. 49 alin. 5;
• Legea nr. 6 / 2017 a bugetului de stat pe anul 2017;
• HCL nr. 54 din 22 martie 2017 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, în faza
Proiect tehnic şi detalii de execuţie, pentru investiţia: "Grădiniţa Step by Step - Reparaţii
capitale, reabilitare, modernizare corp vechi", str. Victor Babeş nr. 2, Municipiul Baia Mare ;
• HCL nr. 212 din 30 mai 2017 privind achiziţionarea de către Municipiul Baia Mare a imobilului
teren în suprafaţă totală de 755 mp, ocupat de un tronson aferent străzii Colinei pentru
înscrierea acestuia în domeniul public al Municipiului Baia Mare ;
• HCL nr. 197 din 26 mai 2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru
obiectivul de investiţie: "Creșterea eficienței energetice în clădirile publice din Municipiul Baia
Mare, Spitalul de Pneumoftiziologie "Dr. Nicolae Ruşdea", situat la adresa str. Victor Babeș,
nr. 34, Baia Mare;
• Dispoziţia primarului nr. 734 din 08 mai 2017 privind virarea de credite în cadrul aceloraşi
capitole bugetare şi modificarea repartizării pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
ale bugetului general al Municipiului Baia Mare pe anul 2017;
• Dispoziţia primarului nr. 878 din 08 iunie 2017 privind virarea de credite în cadrul aceloraşi
capitole bugetare şi modificarea repartizării pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor bugetare
ale bugetului general al Municipiului Baia Mare pe anul 2017;
• Legea nr.52 / 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată art.7
alin 13;
• Solicitările direcţiilor de specialitate din cadrul aparatului propriu al primarului;
• Art. 36 alin. 4 litera „a”, din Legea administraţiei publice locale nr. 215 /2001 republicată cu
modificările şi completările ulterioare;
• Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
7 ex. / I.M. / 03.07.2017
2
• Avizul secretarului Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• Art.39 alin.1, art. 45 şi art.115 alin. 1 lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă modificarea listei obiectivelor de investiţii pe anul 2017 cu finanţare parţială sau
integrală de la bugetul local conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art.2 Se aprobă bugetul general rectificat al Municipiului Baia Mare pe anul 201 7, conform Anexei nr.
2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel:
- venituri totale 353.711 mii lei;
- cheltuieli totale 355.049 mii lei;
- diferenţa de 1.338 mii lei reprezentând excedentul anului 2016.
Art.3 Se aprobă rectificarea bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial
din venituri proprii pe anul 2017 prin majorare cu suma de 26 mii lei la venituri cât şi la cheltuieli
şi se stabileşte, conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre astfel:
59.411 mii lei pe parte de venituri;
59.689 mii lei pe parte de cheltuieli;
diferenţa de 278 mii lei reprezentând excedentul anului 2016.
Art.4 Se aproba rectificarea bugetului unitaților de învățământ prin majorare cu suma de 26 mii lei,
atât la venituri cât şi la cheltuieli.
Art.5 Se aprobă virări de credite bugetare în cadrul aceluiaşi capitol al clasificaţiei bugetare, de la un
program la altul, virări de credite bugetare între subdiviziuni ale clasificaţiei bu getare în
conformitate cu solicitările primite de la ordonatorii de credite şi de la serviciile de specialitate.
Art.6 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Primarul
Municipiului Baia Mare.
Art.7 Se modifică corespunzător prevederile H.C.L. nr. 48/22.03.2017 privind aprobarea bugetului
general al Municipiului Baia Mare pe anul 2017.
Art. 8 Prezenta hotărâre se comunică la :
• Instituţia Prefectului Judeţului Maramures;
• Primarul Municipiului Baia Mare;
• Direcţia Economică;
• Serviciul Buget Public;
• Direcţia Generală Dezvoltare Publică;
7 ex. / I.M. / 03.07.2017
3
• Compartimentul Elaborare Documente, Arhivă.
Rob Marinel Contrasemnat
Preşedinte de şedinţă Lia Augustina Mureşan
Secretar
Total consilieri 23
Prezenţi 18
Pentru 18
Impotrivă -
Abţineri -
7 ex. / I.M. / 03.07.2017
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.