ședința din 29 ianuarie 2015 · Inițiator: primarul Municipiului Baia Mare

HCL 24/2015 Baia Mare adoptată

Însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Baia Mare având ca obiect terenurile situate în Baia Mare, str. Horea, nr. 65

Pe scurt

Se aprobă însușirea documentației cadastrale și notificarea apartenenței terenului situat pe str. Horea nr. 65, Baia Mare, la domeniul privat al municipiului Baia Mare, în suprafață totală de 2109 mp (din care două parcele distincte, una de 471 mp cu CF 115815, alta de 1638 mp cu CF 107281). Pentru locuitori înseamnă că terenul respectiv devine parte din bunurile municipiului și poate afecta accesul la curte/hală, dar nu se précisează imediat efecte financiare sau termene concrete – documentația cadastrala este aprobată în cadrul hotărârii. Decizia se bazează pe acorduri urbanistice și cadastrale, iar cererea vine de la RADIAL SPECTRUM S.R.L. prin administratorul său.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însuşeşte documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare, Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect terenul identificat prin C.F. 107281, nr. topo. 1322/17/1 şi teren fără date de C.F

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Horea, Plaiului, Hor Ea.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Horea” în Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 24 din 2015 a Consiliului Local Baia Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Baia Mare având ca obiect terenurile situate în Baia Mare, str. Horea, nr. 65
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
24 / 2015
Data
29 ianuarie 2015
Ședința
29 ianuarie 2015
Inițiator
primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Horea nr. 65 (hartă) · Plaiului (hartă) · Horea (hartă) · Gheorghe Sincai 37 430311 (hartă) · Hor Ea nr. 65 CF 115815, CF 107281
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Baia Mare

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR.24/2015 privind însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Baia Mare având ca obiect terenurile situate în Baia Mare, str. Horea, nr. 65 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, JOI 29 IANUARIE 2015 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Municipiului Baia Mare , înregistrat cu nr. 23 /2015; • Raportul de specialitate nr. 62/2015 promovat de Serviciul Patrimoniu, prin care se propune însuşirea unor documentaţii cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al municipiului Baia Mare a terenurilor situate în Baia Mare, str. Horea, nr. 65, în suprafaţă totală de 2109 mp. compusă din parcela în suprafaţă totală de 471 mp. identificată prin C.F. 115815, nr. topo. 1323/2, fără date de C.F. şi parcelă în suprafaţă totală de 1638 mp, identificată prin C.F. 107281, nr. topo. 1322/17/1, respectiv fără date de C.F. • Adresa S.C. RADIAL SPECTRUM S.R.L., reprezentată prin doamna [NUME] în calitate de administrator, înregistrată la Primăria Municipiului Baia Mare sub nr. 34659/05.12.2014, prin care solicită emiterea unei hotărâri de consiliu local privind însu şirea unei documentaţii cadastrale pentru terenul afectat de cale de acces, curte şi hală de producţie • Certificatul de Urbanism nr. 992/16.10.2013 • Planurile de amplasament şi delimitare întocmite de topograf autorizat Balint Alexandru In temeiul prevederilor: • Legii nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, c u modificările şi completările ulterioare; • Ordinului Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară; • Art.36 alin.1, din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată cu modificările şi completările ulterioare; • Art.10, art. 36 alin. 2 lit.c şi art. 121 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Având în vedere: • Adresa Comisiei Tehnice din cadrul Primăriei Baia Mare prin care se face cunoscut faptul că terenul nu a fost revendicat conform Legii nr. 10/2001; • Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare ; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; • Art.45 şi art. 115, alin.1, lit. b din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, HOTĂRĂŞTE : Art. 1 Se însuşeşte documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare, Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect terenul identificat prin C.F. 107281, nr. topo. 1322/17/1 şi teren fără date de C.F. 7 ex. / E.M. / 05.02.2015 2 Art. 2 Se însuşeşte documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare, Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect terenul identificat prin C.F. 115815, nr. topo. 1323/2 şi teren fără date de C.F. Art. 3 Se atestă apartenenţa la domeniul privat al municipiului Baia Mare a terenului situat pe str. Horea, nr. 65, în suprafaţă totală de 1638 mp., identificat prin C.F. 107281, nr. topo. 1322/17/1 şi teren fără date de C.F. Art. 4 Se atestă apartenenţa la domeniul privat al municipiului Baia Mare a terenului situat pe str. Hor ea, nr. 65, în suprafaţă totală de 471 mp., identificat prin C.F. 115815, nr. topo. 1323/2 şi teren fără date de C.F. Art. 5 Se aprobă schimbarea categoriei de folosintă a terenului identificat la art. 4 din prezenta hotărâre, din "Fâneaţă" în "Drum". Art. 6 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Administrare Patrimoniu . Art. 7 Prezenta hotărâre se comunică la • Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • S.C. Radial Spectrum SRL - Baia Mare, str. Plaiului nr. 7 • Direcţia Administrare Patrimoniu; • Direcţia Juridică Administraţie Publică Locală • Biroul Elaborare Documente, Arhivă. Ilie Tudorel Dănuţ Contrasemnat Preşedinte de şedinţă Todoran Aurica Secretar Total consilieri 23 Prezenţi 22 Pentru 22 Impotrivă - Abţineri - 7 ex. / E.M. / 05.02.2015

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala