ședința din 21 iulie 2021 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 237/2021 Baia Mare adoptată

Însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Baia Mare a terenului în suprafaţă de 12 mp, aferent extindere apartament, situat în Baia Mare, str. Păltinișului, nr. 64/3

Pe scurt

Se aprobă însușirea documentației cadastrale și atestarea apartenenței la domeniul privat al Municipiului Baia Mare a unui teren în suprafață de 12 mp, aferent extinderii unui apartament situat pe strada Păltinișului nr. 64/3, aflat în proprietatea unei persoane fizice. În practică, această decizie înseamnă că terenul de 12 mp devine parte din domeniul privat al orașului, iar proprietarul nu va mai avea drept de folosință ca teren al municipiului, ci se confirmă situația cadastrală și legătura cu extinderea aprobată, conform documentației depuse. Pentru locuitori: nu se menționează bani sau termene concrete în textul prezentat, însă decizia stabilește clar că terenul este înregistrat în domeniul privat al orașului ca parte a extinderii spațiului locuit.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se însuşeşte documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare, Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect parcelarea terenului situat în Baia Mare, str. Păltinișului, nr. 64, identificat prin C.F. 11327 Baia Mare, nr. topo 2870/19, cu suprafața totală de 1 Ha 27 mp, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Paltinisului.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Paltinisului” în Baia Mare

Denumire
Hotărârea nr. 237 din 2021 a Consiliului Local Baia Mare
Titlu oficial
Hotărâre privind însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Baia Mare a terenului în suprafaţă de 12 mp, aferent extindere apartament, situat în Baia Mare, str. Păltinișului, nr. 64/3
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
237 / 2021
Data
21 iulie 2021
Ședința
21 iulie 2021
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Paltinisului (hartă) · Paltinisului nr. 64 (hartă) · Gheorghe Sincai 37 430311 (hartă) CF 11327, CF 102275
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Baia Mare

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 237/2021 privind însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Baia Mare a terenului în suprafaţă de 12 mp, aferent extindere apartament, situat în Baia Mare, str. Păltinișului, nr. 64/3, aflat în proprietatea domnului [NUME] BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, MIERCURI 21 IULIE 2021 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 284 /2021; • Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.284/2021 • Raportul de specialitate nr. 980/2021 promovat de Serviciul Patrimoniu prin care se propune însuşirea documentaţiei cadastrale şi atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Baia Mare a terenului în suprafaţă de 12 mp, identificat prin nr. topo. 2870/20, cuprins în C.F. 11327 Baia Mare, aferent extindere apartament, situat în Baia Mare, str. Păltinișului, nr. 64/3, aflat în proprietatea domnului , • Adresa domnului , înregistrată la Municipiului Baia Mare cu nr. 27126/23.06.2021, • Planul de amplasament şi delimitare întocmit de topograf autorizat , • Extrasul de Carte Funciară nr. 11327 Baia Mare, • Extrasul de Carte Funciară nr. 102275-C1-U9 Baia Mare • Extrasul de Carte Funciară nr. 102275 Baia Mare • Certificatul de Urbanism nr. 724/22.06.2021, • Contractul de concesiune nr. 385/06.11.2008, • Autorizația de Construire nr. 224/18.05.2009, • Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 1/09.04.2012, • Planul de amplasament şi delimitare întocmit de topograf autorizat , înregistrat la OCPI Maramureș cu nr. 34677/24.09.2008, • Certificatul de atestare fiscală nr. 5275/23.06.2021. Având în vedere : • Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi completările ulterioare • Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imo biliară nr. 700/09.07.2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară • Art.36 alin (1), din Legea 18/1991 a fondului funciar, republicată cu modificările şi completările ulterioare • Adresa Comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare prin care se arată că terenul care face obiectul prezentei hotărâri, nu figurează ca făcând obiectul unei solicitări conform Legii 10/2001, nesoluţionate • Adresa Biroului Agricol Fond Funciar nr. 383/2021, conform căreia terenul ce face obiectul prezentei hotărâri nu a fost solicitat în baza legilor fondului funciar • Terenul în suprafață 12 mp, identificat prin nr. topo. 2870/20, cuprins în C.F. 11327 Baia Mare, nu face parte din imobilele situate pe raza Municipiului Baia Mare, pentru care au fost 8 ex. / I.M. / 27.07.2021 2 depuse cereri de retrocedare, în baza prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform adresei nr.4144/C/ 11.10.2016 , înaintată de către Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România • Art. 108, lit.e, art.129 alin (1), alin (2) lit.c, alin. (6) lit b, alin (14), art. 354 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări • Avizul favorabil al comisiei de specialitate II din cadrul Consiliului Local Baia Mare; • Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se însuşeşte documentaţia cadastrală - Plan de amplasament şi delimitare, Anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având ca obiect parcelarea terenului situat în Baia Mare, str. Păltinișului, nr. 64, identificat prin C.F. 11327 Baia Mare, nr. topo 2870/19, cu suprafața totală de 1 Ha 27 mp, după cum urmează : - nr. topo 2870/20 în suprafață de 12 mp - nr. topo 2870/21 în suprafață de 1 Ha 15 mp Art. 2 Se atestă apartenenţa la domeniul privat al Municipiului Baia Mare a terenului în suprafaţă de 12 mp, identificat prin C.F. 11327 Baia Mare, nr. topo 2870/20, aferent extindere apartament, situat în Baia Mare, strada Păltinișului, nr. 64/3, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 3 Prezenta hotărâre se comunică la: • Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş; • Primarul Municipiului Baia Mare; • Arhitectul Șef; • Direcţia Patrimoniu; • • Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Maramureş - prin Serviciul Patrimoniu; • Serviciul Administrație Publică Locală; Cirț Mircea Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 19 Pentru 19 Impotrivă - Abţineri - 8 ex. / I.M. / 27.07.2021

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala