ședința din 30 ianuarie 2025 · Inițiator: Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
23/2025
privind ajustarea tarifului de distanță maximal pentru transportul public de persoane în regim de
taxi
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
JOI 30 IANUARIE 2025
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
23/2025;
• Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
23/2025;
• Raportul de specialitate nr. 170/16.01.2025 promovat de Serviciul Transport Public şi Protecţie
Civilă din cadrul Direcţiei Generale Utilități și Investiții, privind ajustarea tarifului de distanță
maximal pentru transportul public de persoane în regim de taxi /
Având în vedere:
• Prevederile Legii nr. 38 din 20 ianuarie 2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de
închiriere, cu modificări și completări ulterioare;
• Prevederile Legii nr. 92 din 10 aprilie 2007, a serviciilor publice de transport persoane în
unitățile administrativ-teritoriale, cu modificări și completări ulterioare;
• Prevederile Ordinului nr. 243/2007 privind aprobarea Normelor metodologice Normele
metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru serviciile de transport
public local de persoane, bunuri ori mărfuri în regim de taxi;
•
H.C.L. nr. 34/2022 privind ajustarea tarifului de distanță maximal pentru transportul public de
persoane în regim de taxi;
• Solicitările depuse de transportatorii autorizati Inter Gal Tax SRL, Oratax SRL, Dom Eco SRL
și Taxiro SRL, privind ajustarea tarifului maximal pentru transportul publi c de persoane în
regim de taxi, inregistrate la Municipiul Baia Mare cu numerele 52530/2024, 58280/2024,
58141/2024 și 59125/2024;
• Adresa Institutului Naţional de Statistică nr. 2685/07.11.2024 din partea, înregistrată la
Municipiul Baia Mare cu nr. 58444/13.12.2024, și comunicatele de presă ale Institutului
Naţional de Statistică;
• Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I și III, din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• Art. 133, alin. 1, art. 139, art. 196, alin. 1, lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie
2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă ajustarea tarifului de distanță maximal pentru transportul public de persoane în
regim de taxi în Municipiul Baia Mare, la nivelul de 4.57 lei/km.
5 ex. /.C.A. / 31.01.2025
2
Art. 2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri,
H.C.L. nr. 34/2022 privind ajustarea tarifului de
distanță maximal pentru transportul public de persoane în regim de taxi , îşi încetează
aplicabilitatea.
Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generală
Utilități și Investiții.
Art. 4 Prezenta hotărâre se comunică la:
Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
Primarul Municipiului Baia Mare;
Direcţia Generală Utilități și Investiții;
Dispeceratele taxi din Municipiul Baia Mare;
Seviciul Administraţie Publică Locală, Registru Agricol.
Pîrvu Ionuţ Rareş Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 20
Pentru 20
Impotrivă -
Abţineri -
5 ex. /C.A. / 31.01.2025
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.