ședința din 29 mai 2025 · Inițiator: Ioan Doru Dăncuș Primarul Municipiului Baia Mare
CONSILIUL LOCAL
MUNICIPIUL BAIA MARE
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
202/2025
privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea unor forme de sprijin financiar, de la bugetul
local al Municipiului Baia Mare, pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute
conform legii, cu modificările și completările ulterioare
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
JOI 29 MAI 2025
Examinând:
* Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
232/2025;
* Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
232/2025;
* Raportul de specialitate al Direcţiei Relaţii Internaţionale, Parteneriate Civice şi Comunicare -
Serviciul Parteneriate Civice, înregistrat cu nr.
469/2025, prin care se propune aprobarea
aprobarea Regulamentului pentru stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al
Municipiului Baia Mare pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute conform
legii, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere:
*
H.C.L. nr. 101/2024 privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea unor forme de sprijin
financiar de la bugetul local al Municipiului Baia Mare pentru unităţile de cult aparţinând cultelor
religioase recunoscute conform legii;
* Modificările legislative aduse prin H.G. nr. 894/2024 privind modificarea şi completarea Normelor
metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea
unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute
din România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1470/2002;
* O.G. nr. 82/2001, republicată, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de
cult, apartinand cultelor religioase recunoscute din România, republicată cu modificările şi
completările ulterioare;
* Legea nr. 384/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind
stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase
recunoscute din România;
* H.G. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G.
nr. 82/2001, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând
cultelor religioase recunoscute din România republicată cu modificările şi completările ulterioare;
* Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată;
- Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare;
* O.U.G. nr. 120/2021 privind administrarea, funcţionarea şi implementarea sistemului naţional
privind factura electronică RO e-Factura şi factura electronică în România, precum şi pentru
completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate
a vehiculului şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea introducerii pe piaţă, punerii
la dispoziţie pe piaţă, înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi supravegherea pieţei
pentru acestea;
* Art. 87, alin. (5), art. 129, alin. (1), (4) lit. a) alin (8) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
* Avizul favorabil al comisiilor de specialitate | și III, din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
* Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE
* Art. 133, alin. 1, art. 139, art. 196, alin. 1, lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ, cu modificări și completări;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă Regulamentul actualizat pentru stabilirea unor forme de sprijin financiar, de la bugetul
local al Municipiului Baia Mare, pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute
conform legii, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 2 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, își încetează aplicabilitatea
H.C.L. nr. 101/2024
privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al Municipiului Baia Mare
pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute conform legii.
Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a acestei hotărâri se încredinţează Direcţia Relaţii Internaţionale,
Parteneriate Civice şi Comunicare - Serviciul Parteneriate Civice, şi Direcţia Economică.
Art. 4 Aducerea la cunoștința publică se realizează prin grija Biroului Marketing Public.
Art. 5 Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş;
* Primarului Municipiului Baia Mare;
* Direcţiei Economice;
* Direcţiei Relaţii Internaţionale, Parteneriate Civice şi Comunicare - Serviciul Parteneriate Civice și
Biroul Marketing Public;
* Serviciului Administraţie Publică Locală, Registru Agricol.
Câmpan Mihaela - Elena Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 19
Pentru 19
Impotrivă -
Abţineri -
ROMÂNIA - MUNICIPIUL BAIA MARE
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.