ședința din 30 iunie 2021 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 179/2021 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind completarea Anexei nr. 1 la H.C.L. nr. 120/2019, privind aprobarea Ghidului Solicitanţilor pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul tineret

Denumire
Hotărârea nr. 179 din 2021 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
179 / 2021
Data
30 iunie 2021
Ședința
30 iunie 2021
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide completarea Anexei nr. 1 la Hotărârea nr. 120/2019 referitoare la Ghidul Solicitanților pentru finanțări nerambursabile din bugetul local, acordate pentru activități nonprofit de interes general în domeniul tineret. Practic, ce se schimbă: se actualizează criteriile sau condițiile de acordare a finanțărilor pentru proiecte de tineret, urmărind să clarifice cine poate solicita, în ce condiții și ce documente sunt necesare. Pentru locuitori înseamnă că pot apărea modificări în modul în care se obțin fonduri locale pentru proiecte de tineret (posibile termene, eligibilitate, eventuale zone sau utilizări ale banilor), direct corelate cu cererile depuse de ONG-uri sau organizații de tineret.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR. 179/2021 privind completarea Anexei nr. 1 la H.C.L. nr. 120/2019, privind aprobarea Ghidului Solicitanţilor pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul tineret CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ, MIERCURI 30 IUNIE 2021 Examinând:  Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 227/2021;  Referatul de aprobare al primarului Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 227/2021  Raportul Direcţiei Relații Internaționale, Parteneriate Civice și Comunicare – Serviciul Parteneriate Civice, înregistrat cu nr. 64/11.06.2021, prin care se propune completarea Anexei nr. 1 la H.C.L. nr. 120/2019 privind aprobarea Ghidului Solicitanţilor pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul tineret;  Raportul de specialitate al Direcției Juridice - Serviciul Juridic prin care se propune completarea Anexei nr. 1 la H.C.L. nr. 120/2019 privind aprobarea Ghidului Solicitanţilor pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul tineret;  H.C.L. nr. 120/2019 privind aprobarea Ghidului Solicitanţilor pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul tineret; Având în vedere :  Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modif icările şi completările ulterioare;  Legea tinerilor nr. 350/2006 cu modificările şi completările ulterioare;  Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale cu modificările şi completările ulterioare;  Art.7.alin. 13 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia locală, cu modificările şi completările ulterioare;  Art. 87 alin. (5, ) art. 129 alin. (7) lit. e) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări;  Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I şi III din cadrul Consiliului Local Baia Mare;  Amendamentul comisiei de specialitate III din cadrul Consiliului Local Baia Mare;  Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor:  Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; 6 ex. / I.M. / 02.07.2021 2 HOTĂRĂŞTE: Art. I (1) Se aprobă completarea secţiunii „Cheltuieli eligibile” din Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 120/2019 privind aprobarea Ghidului Solicitanţilor pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul tineret, prin introducerea unei noi linii de cheltuială care va avea următorul conţinut: „ - acţiuni promoţionale şi de publicitate. În această categorie de cheltuieli se pot încadra următoarele produse: afişe, programe, flyere, diplome, bannere, mash -uri, roll-up-uri, panouri publicitare, spoturi publicitare audio-video, anunţuri în media tipărită şi on-line, realizare şi întreţinere pagină web proprie, altele asemenea.” (2) Valoarea ce poate fi decontată de către autoritatea finanțatoare pentru cheltuielile de reclamă și publicitate, este de maxim 10% din valoarea finanțată. Art. II Se aprobă completarea Anexei 1, Partea ”Instrucțiuni financiare pentru utilizarea și decontarea finanțării nerambursabile de la bugetul local” (Anexa nr. 9) la H.C.L. nr. 120/20 19 privind aprobarea Ghidului Solicitanţilor pentru acordarea de finanţări nerambursabile de la bugetul local în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general în domeniul tineret, prin introducerea după secțiunea ”Prestări servicii efectuate de către terți” a unei noi secțiuni care va avea următorul conținut: „ACŢIUNI PROMOŢIONALE ŞI DE PUBLICITATE În această categorie de cheltuieli se pot încadra următoarele produse: afişe, programe, flyere, diplome, bannere, mash-uri, roll-up-uri, panouri publicitare, spoturi publicitare audio/video, anunţuri în media tipărită şi on-line, realizare şi întreţinere pagină web proprie, altele asemenea. Documentele care vor fi prezentate pentru justificarea unor asemenea cheltuieli sunt: - contractul de furnizare de servicii încheiat în baza Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare; - factura fiscală, chitanţa sau ordinul de plată; - copie după anunţul publicitar, caseta şi graficul de difuzare a spotului audio -video parafat de societatea media care a efectuat difuzarea, spot care va fi de maximum 30 secunde şi modelul pliantului publicitar. Cu ocazia realizării acestui tip de cheltuială, beneficiarul este obligat să promoveze imaginea autorităţii finanţatoare conform Regulilor de Identitate Vizuală prevăzute în prezentul Ghid al Solicitanţilor. În vederea obţinerii acceptului din partea autorităţii finanţatoare, beneficiarul va prezenta acestuia macheta tuturor materialelor, înainte ca acestea să fie produse.” Art. III Restul prevederilor H.C.L. nr. 120/2019 rămân neschimbate. Art. IV Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Relaţii Internaţionale, Parteneriate Civice şi Comunicare - Serviciul Parteneriate Civice şi Direcţia Economică; Art. V Aducerea la cunoştinţa publică se realizează prin grija Biroului Marketing Public. Art. VI Prezenta hotărâre se comunică:  Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş  Primarului Municipiului Baia Mare 6 ex. / I.M. / 02.07.2021 3  Direcţiei Economice  Direcției Relații Internaționale, Parteneriate Civice și Comunicare – Serviciului Parteneriate Publice şi Biroului Marketing Public  Serviciului Administraţie Publică Locală Cirț Mircea Contrasemnat pentru legalitate Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan Secretar General al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 19 Pentru 19 Impotrivă - Abţineri - 6 ex. / I.M. / 02.07.2021

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință