ședința din 16 mai 2019 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare

HCL 152/2019 Baia Mare adoptată

Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 122/2019 privind aprobarea REGULAMENTULUI privind finanțarea activităților și proiectelor sportive derulate în cadrul programelor sportive “Promovarea sportului de performanţă” şi „Sportul pentru toţi”

Denumire
Hotărârea nr. 152 din 2019 a Consiliului Local Baia Mare
Emitent
Consiliul Local Baia Mare
Număr
152 / 2019
Data
16 mai 2019
Ședința
16 mai 2019
Inițiator
Primarul Municipiului Baia Mare
Localitate
Baia Mare, județul Maramureș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea regulilor pentru decontarea banilor către sportivi, antrenori şi tehnicieni: se pot plăti până la 10.000 lei pe lună per persoană din contractele de activitate sportivă, cu condiţia înregistrării contractelor la ANAF şi la federaţia națională. Cerințele pentru decontare includ ordin de plată cu datele beneficiarului, chitanţă, contract şi menţionarea eventualelor reţineri, iar veniturile se vor impozita ca activităţi independente. Măsura se aplică în municipiul Baia Mare și este pusă în aplicare de Direcţia Comunicare, Cultură, Sport, Tineret - Serviciul Finanțări Locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se modifică lit. G din Capitolul VII – Tipuri de cheltuieli eligibile și documentele necesare decontării acestora, din Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 122/2019, care va avea următorul conținut

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Str. Gheorghe Şincai 37 430311, Baia Mare, România Telefon: +40 262 213 824 Fax: +40 262 212 332 www.baiamare.ro HOTĂRÂREA NR.152/2019 privind modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 122/2019 privind aprobarea REGULAMENTULUI privind finanțarea activităților și proiectelor sportive derulate în cadrul programelor sportive “Promovarea sportului de performanţă” şi „Sportul pentru toţi” CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ, JOI 16 MAI 2019 Examinând: • Proiectul de hotărâre iniţiat de către Primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr. 208/2019; • Raportul Direcţiei Comunicare, Cultură, Sport, Tineret - Serviciul Finanțări Locale, înregistrat cu nr. 56/13.05.2019, privind modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 122/2019 privind aprobarea REGULAMENTULUI privind finanțarea activităților și proiectelor sportive derulate în cadrul programelor sportive “Promovarea sportului de performanţă” şi „Sportul pentru toţi”; • Raportul Direcției Juridice, Administrație Publică Locală – Servicul juridic, înregistrat cu nr. 209/2019 privind modificarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 122/2019 privind aprobarea REGULAMENTULUI privind finanțarea activităților și proiectelor sportive derulate în cadrul programelor sportive “Promovarea sportului de performanţă” şi „Sportul pentru toţi”; • Adresa Clubului Sportiv Municipal Baia Mare nr. 594/10.05.2019, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr. 19018/10.05.2019 prin care se propune modificarea Regulamentului privind finanțarea activităților și proiectelor sportive derulate în cadrul programelor sportive ”Promovarea sportului de performanță” și ”Sportul pentru toți”; • Hotărârea Consiliului Local nr. 122/2019 privind aprobarea REGULAMENTULUI privind finanțarea activităților și proiectelor sportive derulate în cadrul programelor sportive “Promovarea sportului de performanţă” şi „Sportul pentru toţi”. Având în vedere: • Art. 10, art. 36 alin. (1), alin. (4), lit. a), alin. (6), lit. a), pct. 6, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare; • Avizul secretarului Municipiului Baia Mare; În temeiul prevederilor: • Art. 39, alin. 2, art. 44, art. 45 şi art. 115, alin. 1, lit. b, din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1 Se modifică lit. G din Capitolul VII – Tipuri de cheltuieli eligibile și documentele necesare decontării acestora, din Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 122/2019, care va avea următorul conținut: ”La jocurile sportive, sportivilor legitimaţi/tehnicienilor şi antrenorilor structurilor sportive cărora li s-au încheiat contracte de activitate sportivă, conform Legii nr. 69/2000 a educației fizice și a 6 ex. / N.M. / 21.05.2019 2 sportului, cu modificările şi completările ulterioare şi Ordinului MTS 631/890/2017, li se pot deconta sume din aceste contracte în valoare de până la 10.000,00 lei/sportiv/tehnician/antrenor/ lună, cu condiţia ca aceste contracte să fie înregistrate la ANAF și la federația sportivă națională pe ramură de sport. Modul de decontare: - ordin de plată care curpinde: numele sportivului/tehnicianului/antrenorului, cod unic de identificare fiscală, cod iban, nr. contract. - chitanţă - contractul de activitate sportivă - eventualele reţineri (se va menţiona care sunt acestea), dacă este cazul. Toate veniturile obţinute de sportivi sunt: venituri obţinute din activităţi independente şi se vor fiscaliza conform legislaţiei în vigoare.” Art.2 Restul prevederilor Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 122/2019 rămân neschimbate. Art.3 Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Comunicare, Cultură, Sport, Tineret - Serviciul Finanțări Locale. Art.4 Prezenta hotărâre se comunică: Instituţiei Prefectului Judeţului Maramureş; Primarului Municipiului Baia Mare; Direcţiei Comunicare, Cultură, Sport, Tineret - Serviciul Finanțări Locale; Direcţiei Economice; Serviciului Administrație Publică Locală. Rob Marinel Contrasemnat Preşedinte de şedinţă jur. Lia Augustina Mureşan Secretar al Municipiului Baia Mare Total consilieri 23 Prezenţi 18 Pentru 18 Impotrivă - Abţineri - 6 ex. / N.M. / 21.05.2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.baiamare.ro

Alte acte din aceeași ședință