Baia Mare › ședința din 5 mai 2023 · Inițiator: Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare
HCL 138/2023 adoptată
privind aprobarea documentației tehnico-economice, fază D.A.L.I., pentru obiectivul de investiții ”Cresterea performantei energetice a unitatilor de invatamant in Municipiul Baia Mare - Scoala Gimnaziala Lucian Blaga”, Progresului, Nr.38 finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/2/B/2.2/1, componenta 5 — Valul renovării, axa 2 — Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice
Pe scurtȘcoala Gimnazială „Lucian Blaga” de pe strada Progresului nr. 38 din Baia Mare va fi renovată pentru a consuma mai puțină energie (izolații, eficientizare energetică), lucrările fiind finanțate din fonduri europene prin PNRR. Proiectul costă aproximativ 10,3 milioane de lei, iar durata totală este de 30 de luni, din care 12 luni de lucrări efective la clădire (una de 772 mp la sol, cu regim P+2E). Banii vin din fonduri europene, dar orașul trebuie să asigure inițial cheltuielile și să acopere eventualele costuri care depășesc suma eligibilă.
Documente
Text
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.138/2023
privind aprobarea documentației tehnico-economice, fază D.A.L.I., pentru obiectivul de investiții
”Cresterea performantei energetice a unitatilor de invatamant in Municipiul Baia Mare - Scoala
Gimnaziala Lucian Blaga”, Progresului, Nr.38 finanțat prin Planul Național de Redresare și
Reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/2/B/2.2/1,
componenta 5 — Valul renovării, axa 2 — Schema de granturi pentru eficiență energetică și
reziliență în clădiri publice, operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a
clădirilor publice
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ EXTRAORDINARĂ
CONVOCATĂ DE ÎNDATĂ, VINERI 5 MAI 2023
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către domnul Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia
Mare, înregistrat cu nr.169/2023;
• Referatul de aprobare al domnului Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare,
înregistrat cu nr.169/2023;
• Raportul de specialitate nr.14555/2023, promovat de Direcția Investiții – Biroul Implementare
Investiții, privind necesitatea aprobării proiectului de hotărâre având ca obiect ” aprobarea
indicatorilor tehnico-economici, în faza DALI, pentru obiectivul de investiții ”Cresterea
performantei energetice a unitatilor de invatamant in Municipiul Baia Mare - Scoala
Gimnaziala Lucian Blaga”, Str.Progresului, Nr 38;
• Documentatia tehnico-economica, faza DALI, întocmită de S.C. K&K Studio de proiectare
S.R.L. Cluj-Napoca, în baza Contractului de prestări servicii nr. 1733/31.03.2023;
• Contractul de Finanțare nr. 16605/08.02.2023 încheiat între M.D.L.P.A în calitate de
coordonator de investiții pentru P.N.R.R., Componența 5 – Valul Renovării și Municipiul Baia
Mare în calitate de Beneficiar.
Având în vedere :
• Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările;
• Regulamentul UE 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021
de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență;
• Planul Național de Redresare și Reziliență, aprobat de către Comisia Europeană;
• H.G. nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G.
nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor
europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență;
• Ghidul specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente
planului național de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de proiecte
PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1, PNRR/2022/C5/2/B/2.2/1;
• H.C.L. nr.422 din 7.10.2022 și HCL nr.1 din 25.01.2023 privind aprobarea depunerii proiectului
pentru realizarea obiectivului de investiții “Cresterea performantei energetice a unitatilor de
invatamant in Municipiul Baia Mare - Scoala Gimnaziala Lucian Blaga” în vederea includerii la
finanțare prin Planul Național de Redresare si Rezilienta, Componenta C5 – Valul Renovarii;
• Avizul favorabil al Comisiei Tehnico – Economice nr.28 /04.05.2023 de avizare lucrări publice;
• Art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României,
republicată;
• Art.3, paragraful 1 și 2 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15
octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
• Art.129 alin. (1), alin. (2) lit.b), alin. (4) lit. d), alin. (7) lit. n) și s) din O.U.G. 57/2019 privind
Codul Administrativ, cu modificări și completări ulterioare;
8 ex. / I.M. / 09.05.2023
2
• Avizul favorabil al comisiei de specialitate I din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• Art. 134, alin 4, art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ, cu modificări și completări;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă documentaţia tehnico-economice, în fază D.A.L.I., pentru obiectivul de investiții
”Cresterea performantei energetice a unitatilor de învățământ în Municipiul Baia Mare - Scoala
Gimnaziala Lucian Blaga”, Str.Progresului, Nr.38, întocmită de S.C. K&K Studio de proiectare
S.R.L. cu următorii indicatori tehnico-economici:
a) Valoarea obiectivului de investiţie:
Valoarea totală a proiectului (inclusiv TVA): 10.281.398,36 lei
din care: Valoare C+M (inclusiv TVA): 7.836.341,52 lei
b) Capacitati
Suprafața construită Corp Scoala : 772 mp
Suprafața construită desfășurată Corp Scoala : 2.316 mp
Regim de inaltime : P+2E
c) Durata de realizare : 30 de luni, din care 12 luni execuție lucrări.
Art.2 Se aprobă asigurarea tuturor resurselor financiare necesare implementării proiectului, în condițiile
rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor, precum și a cheltuielilor care exced valorii eligibile
a proiectului.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Primarul Municipiului Baia Mare,
Direcția Generală Dezvoltare Publică și Direcția Economică .
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică la:
• Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
• Domnul Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare;
• Direcția Generală Dezvoltare Publică;
• Direcția Proiecte;
• Direcția Investiții;
• Direcția Achiziții;
• Direcţia Economică;
• Serviciul Administraţie Publică Locală.
Pinter Zsolt Istvan Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 16
Pentru 16
Impotrivă -
Abţineri -
8 ex. / I.M. / 09.05.2023
Sursa: www.baiamare.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.