Pe scurtSe aprobă un program comunitar de susţinere pentru mamele cu copii între 0 şi 1 an aflate în situații vulnerabile în Baia Mare, intitulat „START SIGUR ÎN VIAȚĂ”. Acest program stabilește regulile,436?Oops. Translate: ce se decide și ce înseamnă pentru locuitori: se aprobă regulamentul de organizare și implementare a acestui program, ce poate însemna afișarea de beneficii, sprijin financiar sau servicii pentru familii, termenele și zonele nu sunt detaliate în fragmentul disponibil. Pentru cititori: vor exista măsuri de sprijin pentru mame și copii mici, în concordanță cu legi și condiții stabilite, implementate de autorități locale în Baia Mare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR.
122/2021
privind aprobarea Regulamentului de organizare și implementare a programului comunitar de
suport pentru mamele cu copii in vârsta 0-1 an care se gasesc in situații vulnerabile din
Municipiul Baia Mare ”START SIGUR ÎN VIAȚĂ”
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
JOI 27 MAI 2021
Examinând:
• Proiectul de hotărâre iniţiat de către consilierii locali Hodorogea Bogdan, Gavra Bogdănel și
Bizău Simion, înregistrat cu nr.
112/2021;
• Inițiativa consilierilor locali Hodorogea Bogdan, Gavra Bogdănel și Bizău Simion, lideri ai
grupurilor de consilieri din cadrul Consiliului local, înregistrată la Municipiul Baia Mare cu nr.
10194/08.03.2021;
• Referatul de aprobare al inițiatorilor Hodorogea Bogdan, Gavra Bogdănel și Bizău Simion,
înregistrat cu nr. /2021
• Raportul de specialitate al Direcției de Asistență Socială, înregistrat cu nr. 5213/2021;
Având în vedere :
• Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
• Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările și completările ulterioare;
• Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei
Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989, ratificată prin Legea nr. 18/1990 , republicată;
• Art. 129 alin.(2) lit. d), alin.(7) lit. b) și alin.(14) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
• Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I şi III din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului general al Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ, cu modificări și completări;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă Programul comunitar de suport pentru mamele cu copii in vârsta 0 -1 an care se
gasesc in situații vulnerabile din Municipiul Baia Mare ”START SIGUR ÎN VIAȚĂ”, precum și
Regulamentul de organizare și implementare a programului, conform Anex ei la prezenta.
Art.2. Se aprobă valoarea pachetului de sprijin material lunar, cu produse de bază pentru îngrijirea
copilului: scutece, medicamente, produse de igienă, hăinuțe, etc., in limita sumei de 150
lei/lună/copil.
9ex. / I.M. / 04.06.2021
2
Art.3. Se aprobă finanțarea Programului ”START SIGUR ÎN VIAȚĂ” de la bugetul local, în limita sumelor
aprobate, în bugetul Direcția de Asistență Socială cu această destinație.
Art.4. Prin grija Direcției de Asistență Socială, se va întocmi trimestrial un raport cu privire la
implementarea/evaluarea programului care va fi transmis consilierilor locali ai Municipiului Baia
Mare.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția de Asistență Socială.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică la:
• Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş;
• Primarul Municipiului Baia Mare;
• Direcția Economică;
• Direcția de Asistență Socială;
• Dl. consilier Hodorogea Bogdan,
• Dl. consilier Gavra Bogdănel
• Dl. consilier Bizău Simion,
• Serviciul Administrație Publică Locală.
Cirț Mircea Contrasemnat pentru legalitate
Preşedinte de şedinţă Jur. Lia Augustina Mureşan
Secretar General al Municipiului Baia Mare
Total consilieri 23
Prezenţi 20
Pentru 20
Impotrivă -
Abţineri -
9 ex. / I.M. / 04.06.2021
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.