Baia Mareședința din 12 decembrie 2013 · Inițiator: primarul Municipiului Baia Mare

HCL 418/2013 adoptată

Privind aprobarea Reţelei Şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza teritorială a municipiului Baia Mare, pentru anul şcolar 2014-2015

Pe scurt

Reţeaua şcolară pentru anul şcolar 2014-2015 din municipiul Baia Mare se reorganizează: Liceul Teoretic Sanitar se comasează prin fuziune cu Seminarul Teologic, formând Seminarul Teologic Liceal „Sf. Iosif” cu sediul pe str. Progresului nr. 43; clădirea şi terenul fostului Liceu Sanitar trec în administrarea Liceului de Arte. Clase şi grupe cu predare în limba maghiară (din Şcoala „Petre Dulfu”, grădiniţe nr. 8 şi 11 şi Şcoala nr. 15) se mută la Liceul Teoretic „Nemeth László” în clădirea de pe str. Podul Viilor nr. 19. De asemenea, Grădiniţa nr. 14 se comasează cu Grădiniţa „Ion Creangă”, iar dreptul de administrare al clădirii Grădiniţei nr. 14 trece la Şcoala gimnazială nr. 8; modificările produc efecte pentru organizarea şcolară 2014-2015 şi implică transferuri de clădiri şi administrări între unităţi.

Documente

Text

ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE STR GHEORGHE ŞINCAI 37, 430311 BAIA MARE, ROMÂNIA, tel. +40-262-213824, fax: +40-262-212332, www.baiamare.ro, e-mail: [email protected] H O T Ă R Â R E A NR. 418/2013 Privind aprobarea Reţelei Şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza teritorială a municipiului Baia Mare, pentru anul şcolar 2014-2015 Consiliul Local al Municipiului Baia Mare, întrunit în şedinţă convocată de îndată, joi 12 decembrie 2013 Examinând: -proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Municipiului Baia Mare; -raportul de specialitate nr. 578/2013 al Direcţiei Dezvoltare Publică - Serviciul Învăţământ, prin care se propune aprobarea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular de pe raza teritorială a municipiului Baia Mare, pentru anul şcolar 2014-2015; - Adresa Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş nr. 8213/11.12.2013 prin care comunică avizul favorabil pentru propunerea comasării Liceului Teoretic Sanitar Baia Mare cu Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Iosif Mărturisitorul” Baia Mare Ţinând seama de : -Dispoziţiile art. 61 alin.(2) şi art. 94, alin. 2, lit. d) din Legea nr. 1 /2011 a Educaţiei Naţionale cu modificările şi completările ulterioare; -O.M.E.C.T.S. nr. 6564/13.12.2011, modificat şi completat prin O.M.E.C.T.S. nr. 3283/17.02.2012; - Dispoziţiile art. 20 pct. 7 alin (2), art. 23, alin (1) si alin. (2) din Metodologia pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2014-2015, aprobată prin O.M.E.N. nr. 5454/12.11.2013; -Art. 19 alin. (2) lit. c) din Metodologia – cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2014-2015, aprobată prin O.M.E.N. nr. 5451/12.11.2013; Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local; Avizul secretarului Municipiului Baia Mare În baza dispoziţiilor art. 36 alin.1, alin. 6 litera a pct. 1 şi art. 115, alin. 1 lit.b din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificări şi completări. HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă Reorganizarea Reţelei Şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe raza teritorială a municipiului Baia Mare, pentru anul şcolar 2014-2015, după cum urmează: 1. Liceul Teoretic Sanitar Baia Mare, str. Minerilor nr. 3, se va comasa prin “fuziune prin contopire” cu Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, str. Progresului nr. 43, iar noua unitate de învăţământ va purta denumirea SEMINARUL TEOLOGIC LICEAL „SF. IOSIF MĂRTURISITORUL” BAIA MARE, cu sediul în judeţul Maramureş, localitatea Baia Mare, str. Progresului nr. 43. 2. Dreptul de administrare asupra terenului şi clădirilor aferente bazei materiale a Liceului Teoretic Sanitar Baia Mare, str. Minerilor nr. 3, va fi preluat de Liceul de Arte Baia Mare, str. Petofi nr. 2-4; 3.Clasele I-IV cu predare în limba maghiară ale Şcolii Gimnaziale „Petre Dulfu” Baia Mare, str. Cetăţii nr. 4 vor fi transferate la Liceul Teoretic „Nemeth Laszlo”, urmând să funcţioneze în sediul acestuia situat pe str. Podul Viilor nr. 19 (fosta Şcoală Confesională Reformată) ; 4. Grupele cu predare în limba maghiară de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 8 Baia Mare, str. Horea nr. 42, Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 11 „Mihai Eminescu” Baia Mare, str. Crişan nr. 13 şi Şcoala Gimnazială nr. 15 „I.L. Caragiale” Baia Mare, str. Neptun nr. 5 - vor fi transferate la Liceul Teoretic „Nemeth Laszlo”, urmând să funcţioneze în sediul acestuia situat pe str. Podul Viilor nr. 19 (fosta Şcoală Confesională Reformată) ; 5.Grădiniţa cu Program Normal nr. 14 Baia Mare, str. Progresului nr. 38 va fi comasată prin absorbţie cu Grădiniţa cu Program Prelungit „Ion Creangă” Baia Mare, Piata 1 Iunie nr. 1, dreptul de administrare asupra terenului şi clădirii aferente bazei materiale a Grădiniţei nr. 14 va fi preluat de Şcoala gimnazială nr. 8 „Lucian Blaga”, str. Progresului nr. 38; Art.2. Se aprobă Reţeaua Şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat de pe raza teritorială a municipiului Baia Mare pentru anul şcolar 2014-2015 , conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Se aprobă Reţeaua Şcolară a unităţilor de învăţământ preuniversitar particular de pe raza teritorială a municipiului Baia Mare pentru anul şcolar 2014-2015 , conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează: Direcţia Dezvoltare Publică – Serviciul Învăţământ Direcţia economică Art.5. Prezenta hotărâre se comunică la: Primarul municipiului Baia Mare Compartimentul Pregătire, Elaborare Documente Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş • Direcţia Dezvoltare Publică – Serviciul Învăţământ Direcţia economică Inspectoratul Şcolar al Judeţului Maramureş Unităţile de învăţământ PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNAT PÎRVU IONUŢ SECRETAR TODORAN AURICA Total consilieri 23 Prezenţi 16 Pentru 16 Impotrivă - Abţineri -

Sursa: www.baiamare.ro