Baia Mare › ședința din 30 iunie 2015 · Inițiator: Primarul Municipiului Baia Mare
HCL 321/2015 adoptată
predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." S.A., a amplasamentului blocului de locuinţe şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii ,,Reabilitare bloc de locuinţe " situat în Baia Mare, strada Melodiei, nr. 2, Judeţul Maramureş
Pe scurtSe predă temporar către Compania Naţională de Investiţii (CNI) amplasamentul blocului nr. 2 de pe strada Melodiei nr. 2 din Baia Mare (construit 351 mp, teren 878 mp, CF 117833), liber de sarcini, pentru ca CNI să realizeze reabilitarea blocului. Primăria asigură terenuri pentru depozitare şi şantier, plăteşte din buget lucrările de sistematizare verticală, racordurile la utilităţi (energie, apă, canal, gaz) şi întreţinerea, iar după finalizare va păstra şi întreţine clădirea cel puţin 15 ani.
Documente
Text
Str. Gheorghe Şincai 37
430311, Baia Mare, România
Telefon: +40 262 213 824
Fax: +40 262 212 332
www.baiamare.ro
HOTĂRÂREA NR. 321/2015
predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională
de Investiţii "C.N.I." S.A., a amplasamentului blocului de locuinţe şi asigurarea condiţiilor în
vederea executării obiectivului de investiţii ,,Reabilitare bloc de locuinţe " situat în Baia Mare,
strada Melodiei, nr. 2, Judeţul Maramureş
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BAIA MARE, ÎNTRUNIT ÎN ŞEDINŢĂ ORDINARĂ,
MARŢI 30 IUNIE 2015
Examinând:
• proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Municipiului Baia Mare, înregistrat cu nr.
375 /2015;
• raportul de specialitate nr.375/2015 promovat de Direcţia Generală Dezvoltare Publică -
Serviciul Investiţii prin care se propune predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi
Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." S.A., a
amplasamentului blocului de locuinţe şi asigurarea condiţiilor în vederea executării
obiectivului de investiţii ,,Reabilitare bloc de locuinţe " situat în Baia Mare, strada
Melodiei,nr. 2, Judeţul Maramureş.
Având în vedere:
• Proiectul, faza D.A.L.I. aferent obiectivului de investiţii ,,Reabilitare bloc de locuinţe "
situat în Baia Mare, strada Melodiei,nr. 2, Judeţul Maramureş.
• Ordonanţa Guvernului nr. 16/19.08.2014 pentru modificarea şi comp letarea Ordonanţei
Guvernului nr.25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." S.A.
aprobată prin Legea nr. 39/11.03.2015;
• art. 10, art. 36 alin.(1) şi alin.(4) litera d) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
• Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Baia Mare;
• Avizul secretarului Municipiului Baia Mare;
În temeiul prevederilor:
• art. 45 și art.115 alineatul (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice
locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin
Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe baza de protocol, a amplasamentului
blocului de locuinţe nr. 2, situat în Baia Mare, strada Melodiei aflat în administrarea
Consiliului local al Municipiului Baia Mare în suprafaţa construită de 351 mp, nr. cadastral
117833-C1 şi a terenului aferent în suprafață de 878 mp, nr. cadastral 117833, identificat
8 ex. / I.M. / 07.07.2015
2
prin CF 117833/ 06.01.2015, liber de orice sarcini, pe perioada realizării de
către "C.N.I." - S.A., a obiectivului de investiţii ,, Reabilitare bloc de locuinţe ", situat în Baia
Mare, str. Melodiei nr. 2, Judeţul Maramureş".
Art.2. Amplasamentul este viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea
reglementărilor în vigoare.
Art.3. Municipiul Baia Mare, se obligă să asigure, în condiţiile legii, suprafeţele de teren necesare
pentru depozitarea şi organizarea şantierului.
Art.4. Se aprobă finanţarea din bugetul local a cheltuielilor pentru:
- lucrările de sistematizare pe verticală a amplasamentului;
- racordurile la utilități ( electric, apă, canal, gaz )
- întreținerea și exploatarea obiectivului de investiții.
Art.5. Municipiul Baia Mare se obligă ca, după predarea amplasamentului şi a obiectivul ui
realizat, să menţină destinaţia acestuia şi să îl întreţină pe o perioada de minim 15 ani.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează:
- Direcţia Generală Dezvoltare Publică
- Direcţia Economică
Art. 7. Prezenta hotărâre se comunică la:
• Instituţia Prefectului - Judeţul Maramureş
• Primarul Municipiului Baia Mare
• Direcţia Generală Dezvoltare Publică
• Direcţia Economică
• Direcţia Juridică Administraţie Publică Locală
• Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Compania Naţională de
Investiţii“C.N.I.” S.A.
• Biroul Elaborare Documente, Arhivă
Micle Ioan Radu Contrasemnat
Preşedinte de şedinţă Todoran Aurica
Secretar
Total consilieri 23
Prezenţi 17
Pentru 17
Impotrivă -
Abţineri -
8 ex. / I.M. / 07.07.2015
Sursa: www.baiamare.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.