8 aprilie 2020

HCL 63/2020 Bacău adoptată

Hotărâre privind aprobarea modificării HCL nr.20 din 19.02.2020 privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli și Programului de investiții pe anul 2020 și următorii trei ani ale Consiliului Local al Municipiului Bacău.

Denumire
Hotărârea nr. 63 din 2020 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
63 / 2020
Data
8 aprilie 2020
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea Bugetului de venituri și cheltuieli și a Programului de investiții pentru anul 2020 al municipiului Bacău, conform solicitării Direcțiilor economice și tehnice, cu scopul demarării unor investiții medicale legate de exercițiul ATI în Spitalul Municipal. Decizia permite alocări suplimentare pentru achiziții de echipamente medicale ATI și pentru intervenții de urgență în infrastructura spitalului, în contextul măsurilor COVID-19. Pentru locuitori înseamnă posibilitatea accelerării dotării spitalului cu paturi ATI și alte echipamente, folosind fonduri comunale adaptate situației urgente, cu termenele și detaliile bugetare stabilite în document.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba modificarea HCL nr.20 din 19.02.2020 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli si Programul de investiții pe anul 2020, ale Consiliului Local al Municipiului Bacau, conform Anexelor nr. IA, 141,142, IC, 2A, 2B, 2C, 2D, 2E, 2F, 2G, 2H, 21, 2J, 2K, 2L, 2M, 2N, 20

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

miei? : i SI OIirE jtrer /.. / A / / PA, P / 372 (7 o poi rat ore cr /(revrcr fire tert ST)ecr HOTĂRÂREA NR. 63 DIN 08.04.2020 privind aprobarea modificării HCL nr.20 din 19.02.2020 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli si Programul de investiţii pe anul 2020, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă extraordinară la data de 08.04.2020, potrivit art.133(2) din Ordonanţa de Urgenţă nr.57/2019 privind Codul administrativ, Având în vedere: -Ordonanţa Militară nr.4 din 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID- 19 publicată în Monitorul Oficial al României nr.257/29.03.2020; -Hotărârea nr.8/1 din 23.03.2020 a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă prin care se aprobă, printre altele, că Municipiul Bacău va demara toate acțiunile și/sau procedurile necesare pentru amenajarea de urgență a etajelor 4 și 5 ale clădirii Spitalului Municipal Bacău, obiectiv aflat în conservare, în vederea asigurării asistenței medicale precum și achiziționarea de paturi care asigură suport Terapie Intensivă; -Referatul nr.2961/07.04.2020 înaintat de Direcţia Economică prin care se propune modificarea HCL nr.20 din 19.02.2020 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli si Programul de investiţii pe anul 2020, ale Consiliului Local al Municipiului Bacău; -Referatul nr.2967/07.04.2020 înaintat de Direcţia Tehnică prin care se propune necesitatea achiziţiei de echipamente medicale din categoria ATI; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău, înregistrată cu nr, 2962 din 07.04.2020 -Raportul Direcţiei Juridice și Administrație Locală înregistrat cu nr, 2973/1/ 07.04.2020; -Raportul comun al Direcţiei Economice și al Direcţiei Tehnice înregistrat cu nr. 2973/2/07.04.2020; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 354/08.04.2020 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 355/08.04.2020 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 356/08.04.2020 al Comisiei de specialitate nr. 3, nr. 357/08.04.2020 al Comisiei de specialitate nr. 4 şi nr. 358/08.04.2020 al Comisiei de specialitate nr. $; -Prevederile art.19(1) lit. «a» din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale cu . modificările si completările ulterioare i -Prevederile art.IX(1) şi (2) din Ordonanţa de Urgenţă nr.29 din 18.03.2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare; -Prevederile Legii nr.5/2020 privind bugetul de stat pe anul 2020; -Prevederile Legii nr.6/2020 privind asigurările sociale de stat pe anul 2020; -Prevederile art.140 alin. si alin.3; art.154 alin.]; art.196 alin.l lit."a”; art.197 alin.l; art.243 alin. lit.”a” si lit.”b” din OUG 57/2019 privind Codul administrativ; In baza dispozițiilor articolului 129(2) litera “b alin.(4) litera «a» si art.139 (3) litera a” și (5) din Ordonanţa de urgenta nr.57/2019 privind Codul administrativ, HOTĂRĂȘTE : Art. 1. Se aproba modificarea HCL nr.20 din 19.02.2020 prin care s-au aprobat Bugetul de venituri si cheltuieli si Programul de investiții pe anul 2020, ale Consiliului Local al Municipiului Bacau, conform Anexelor nr. IA, 141,142, IC, 2A, 2B, 2C, 2D, 2E, 2F, 2G, 2H, 21, 2J, 2K, 2L, 2M, 2N, 20. Art.2. Celelalte prevederi ale HCL nr.20/2020 sunt și rămân în vigoare. Art.3. Primarul Municipiului Bacau va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotarari prin Direcţia Economica si Direcţia Tehnica . Art.4, Hotararea va fi comunicata Primarului Municipiului Bacau și Direcţiei Economice, Art. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacau prezenta hotarare se comunica in termen legal Instituţiei Prefectului- Judeţul Bacau pentru verificarea legalității. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE CĂTĂLIN-BOGDAN CREŢU SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU > pa NICOLAE — OVIDIU POPOVICI / 4 N.O.P./M.Z./RT/EX.1/DS.L-A-2 [9 l:s 6ss1 ATA VIS Și ZA IIVNAID EX 95 220? 317% zei ensts i cstet loarse1 os: loo'za Jora jperzar loogre t Trps2e prootssp0aa ne promisă mpemurem an esrteer) nnat Padnspe Soţia 94 ta 7p STPaptzp daims «tati loargee 5 Ls s joozar'u4 et mpategrannupgia e ms zi întpa eo ad ea ap a0579pp aus noni ovar votre lao'e4s-cp ocoesz pote 4 lco'șor= ocara og ieee soon Ip fosins npereon705 și otndistua pie “separe pps sp ae creecuzs s0eiponggaţa ezsrnrang nus ete fnape gairopes 34 eri ap Sitajejip amp 7ez00r ovetrzs iii pozevas uozeoe lite] jostere jon'ost't oe'taz'st VAL NI 24Y31V420 2405) zi 07355 49 L xi2ă uetoza oo'zs9e poe evoce iei aerace SAs55 1 den 3 one pe reetiae șy/| Teona [ăi ari [0020 loo'er£ E coca stentadard 34 ar et Syraodtor ay | weo8 gun e sam? seen e ast (ăi ox's0s Li covstze nogamop 7 3978 9 Ruga 2 overarpal 3301 înzata east? aoito mica 9 laasoit joc 993 [nass 1 sata irptos para 2 vea 15 zodia inzate niste asez ii vonsst seu lorzzzt Liri 'ssort ceecuz Murpeţ e 20938 vag ierta? Baa oras se ze jours s pe TTirez zace BIVIATAON4 ia 2XVL 15 attzoavill en isot mirat teste szs ocise Siza Tipar sure neusțartart să 208 m aaezndam cj no6sst eojzce lpe'seae apes0p xeotstaa somsepgspos nacat jee 6 piratat ep mpa 2203 mp sic sams 1czuiv ora? azi aa] sreovaai locrtsae? los cs6ee c'ttset Jovi cssee locas £3i si ad patrona vip amategop 210) inzate Doezi zet satzi tat 90904 loviseot 0 tssee ur Es6e jiis69 overa et INSA 1NUZOANII NI 21 VINVIIG ANS 15 a 05) rose 0015 exez 30065 osie ncrsst lors Joss: jenizos pevorzat gpiurounzet ap 2 peri 20pireiadosd jesagren up ajtumipuda ad parzzoderi stzote Laiu] [iv] 23065 026 [ocs Joss osti 00756 FUNIA 34 LizOzra) îma Mora est certa svossori 00'ss01p joo'zoae [orzoi sr ino'zoţ1 eucia setei svonet și 2p perdea mp] Mezusta mpasd "mnda 34 cort 7 și Tonca oa? st [i liăsii ea'ses'azt lonratoue jezot ir loo'sa: 1 esa ie pet VIEI zi tarii Sta) 15 204084" INZA e LI702n Iv zoreno en'oca ne acditost YETI az pom os jOTBSL'Us ob:ia ză jecsnzu 15% 97 ZVOSt PAfiutIA | Toznea oaze vot [Aia e ese-acc (zisă) [oxsz00 jon'seş'62 lezeze L'T6âaat D1N7INA RDLINAA i Zeci! ST os 39c aa 25t :7rsnnse cerere jasz9229 yaaet lcz'sorszi msi TEO A ENIAC IL PT3A VELO Znte, Li î [i 3 s Lă Lă La 9+S1pet=t i o Sinrtsas oprit iniadups 2vopsap eine zimmhea | azottmtamsa | pzoztimmpra Atata toare areas, mut tar 1v1oi 20051813 area p9) Atoz taÎnq aiepapsztiaţa) (3apon34g 0107 10 ejenne piapaasta “au 3 sd LTă DIBENULA : uta 0707'P0'80 NIC £9 “AN VAUVUYLOH VI VI VXINV ETOT-ITOT ÎNV (ANDA DEVIL ȘĂ 15 SOL MONY 22 DY90I 1200 NYIVA "NOI "IV '1V201 "INITISNOD nyova "nizanr VINYIAON VA rqesaei R:56 ecztr'a lossszi i ST ereast (na ză Meomapasg fe jztipraă "pasa 20 osti | loye0+ lex'o0a loooms'z are? sopnrrotstp muncă magie SAMITRIG NE 85 D702 ip UMIGA tozest zătoat Oris boesrs ora zi oonavz os PEVOSIAI0 IS LYLTIY 3332 i2Natav| 2 orrse lose irc os'e4 no şi7 acţ ap simț orpeteasa în zozme ocs iii joase eset po sit 33022 tevaanal “BALLWII SINTIOV AXVL IG VINLIACIA Ei ov'zot | 42) ses exreoz oorsss nume age e | taran op uzat sep tmoresa au acri ode joo'at 2291 baăiă ac'r> ine drop pe meat "iesopnl ap 2003 €2.% 1960380 up (trz3A arzare oris joc'eai ososi eaest scite sa 19 Zojredee tarana maană pe sogpreiturjins Das ormuțred argint) ezzesm vetortai sL296 oa'z:5i lcoreier |po'ooaz looz:az acte: e ratarea ap retea ep 124, mzesat sa'oti0! mrzt96 loc'toz1 jon'atz2 bait jorssz logeeaa Me tiati2%] IS BVANI5 20 MVISIGs tRG FIN IntZAj aaginar mitizee so it octzaco po'us sasi scozaat erat a3tion 6 emana ap irerma ZOj joa'ss noni loans: amouadază ap urmas zip part si most esusar: jsoza i [DV s0s 2 joaca e uvssre iaca SP 5 urs 3aaa3 ap trgpa3s 24, nesazone ear at maseLti so'zenzi loza14 z lureon e leo vatse MANȚIUA 5 V0res9 9003 Ep îEr9ap, Suzan ze cost aaa] 20p9f85e pe parjos up nagaret ap anni ti vaserzi urcati zar e oto€ Lvievc veto I1Y13N40%Ă MIA DRNLINZA oo tt orsuzi rea? ovzsi i lovoasz loveste joc zero estos mp EmU2A 4 sunete 5 Lita arzoats oo'ssz use! asszom rss ps szazs Teste tra A) ovrost vos cos joxosz looost 2 3008 te zodie my lovorr baroca ocenzz ZIVISII XV 5 RitzDani 341% cost [= leorcot [exosa jexontz STI rISta 2XYL 15 aurznarii arravi erei: ist boc eareci joa'cis loa'sze jexetoi Seeubei et] 29 îtoruoga M Moadug ap amanața mura ame se cazat moszrei [fila bozesa Jonas jeerezs poocost os'o0os ecreazu mof>uen =p aooecgtim 24 imvoda, 2020 poiz0vt nofottsi saecozt oo'zzs1 vorcz jocicse e bc'szss sori UtuAndY sal 3etivs soritentria uevzinaj vasvanuri za aval 7004 mi orzsi a os joc id [stii 20yeast sase a a ai 05? mol east mori st sis le ui sa'tat oral at rada, tt eta ue sii re jon'c6 arpez 4002A$ MDMANIS 3 ixY 29 tos less et cea he i [3 [i [i 3 E] Lă £ E Saar [] 53: ă muegsaa zoptaţi isra8ups msanisep C2BZ Porţia zratusmnra | pzozţsemţisa Area area mau gaz, centi "io. deanatptn aapanup Lect) ETOZ 22nq zarpateamsat raprassa OTOZ s5Înq sper prapoaaiq ET IT a 2] = ATOZAOLS tea FIST-ATIZ UINY NMINZA NI YINLI SI 15 E7AT INNY 34 1YV201 1019902 ce. STAT-ATOT INV NELNIA PAVICUI SA 18 6107 108Y 24 1V301 1N430Na stan :£ oe'nac ac 7Var0s ezeate ostze 194 eruzezi t6'oaz 4 FIXIENI ELVIS NO! IV ALVIN ZANE INDIMASNVSL IA ANII 15 croes tos mp as oeat oreat VAAZ33 20 DnONOI A ru ui Li jo0's0s'$ 00005; MAZARIIS Ai Vu ue oo'coec Dirt stea er'ves1 Lili că oo'sscz lezeze [aia n diiieiiu Ei lorzsz sri otto scai ovaz lazitosi raze st Sucre os sta es SIAAN35 15 Pana ti 10rtaa nt noteze [iii ză ses oaza jo osrs id uda ză voga st TENOSI34 30 iN AIM ui [li S7ostzet oristIze Daia esssriz ate isiraei Air ez ZIA3AN9 Nain anl [Li Toto poz rs îT050 out losiro oz vaze sscarwet 65 zazzee Tant 1342 TVa04| Zog operei mipi0's6z Esi sat host |v'srauy paza ra accorart utaona menivzaj ore cczsta rezerz vera pu e aiapașa satur pro un senat 1azezotr eszezz ses ES fasa paaeg popasei bici li acre s [ra că ces e [e2't903 area poa ee aj aieeasoga oja prev st muta estas 1N18708 ocerz s vea: zeseeoe Nazat era (03.4 peoczaj armpo4z30) 3p deea pipe tocate ceres ECaii6 zs'saroe (rii) soanent DZEZ-P16Z AV IVII1 ININRGI aut Dea 15 ILYNI III ZO Ve 10) mm zoivitoa van 130 zana 2nsi ze Der lăzi store resc Ec Bznz-vt0z 2mumitast sp 1opncrnd 2MoRepe “A 7Eopeisod (ȘI) ego mqura a scurta genpa23 ep orenamuni sopsaoud prispa 2535 spa 50g sasa 9103 im sp atitea i sp means tort cae scut peer areas 99 mueneat mţotumifosd vorereeutg Sora sua asist rca lerosat sc'9ssa1 1NIS 30 Aninone Va itm anasi zece Li rasi est sro ecossa Sol vase rsemrupe| 37 geam 2ige pop ai 10ŞI se sims sere lecassst sresrer Mpsanans All jerentt score Srețeio patit 24 Du tază tzazze aeeomzny =p Eimis20 ip Stinuresre A to 'zetzt- Masa tre og sapaptnge 27304579 57 rpenaisoe caruta anunt EMPNIEAIE IP CAMTȚRNCE DID a7ORIreSeA cazare reset ceace ZNMaMAUAS) LVO3G 313178 2NITIOA VErr2SN Yi os ogoaz jsa'an0'4 ni nerze aaa su eoasrst BĂOSI IT |nzrnao tz arat jareeet joaca» joo'09 es'zoa zi seracde axa atit masti Lia tarooo ez oa naxz jonizaz': ataca, lumea ooteoo-1£ Tanasa 2săzAta ue £ Li ri 3 s [ă € z sei EI v 23203523 sopitţă rtro 2 așzușsop Era pirempra dame semasa | itozinemura arm Mem ireal, aaa aa "vio s0masţput axpaanuaq Lasă LL OTOZ 37 2yrtanconurţin atapon3iă roz 137nq ejtrme psoponarg _ pm E Zei CITI 0737019 :eaq CTAC-ATBL NY RUINE DIVIN SI IS 0tat ANY 24 1V301 1NraonA lors ăLă La biă Modei anion: loci jotoa aoo oo'scz gorrgpa sp aaa seimat loco si ii] ooc? See 1 pna atv sosise ostst "a loxtoz PPAnot sing € ina enieaj caro loniai lesa ese o out ese anust 20000 zero lou;0s orez îi loyosz onq apwinizaa îmtonz joo'ot lorore arszat leovzzi oo'zsaz Mota 1 uinergi upuz oeneoa £ cast eoos's oa'zz jovotot lortoz1 joase cocos OUAEIS 76 mansa îi Anei) a 000 joges oo li 096 e mu pipa ema prârte sirena 3 naant rost ecraac (3 loco jazroot [i Boer impemno| Luci oo (Lit loo027 EFIRSEA ap Dr NOAj nd'est [Lia oast loo'ost oniusz one în? aposzepet spot )| seri co'ece evoce os'es eset Iaz 0o'ere merg apeuzegea vanda ay ososi t los'ziz jev'est ooest Te 29 erimupag eniac aa 200 n bot later pot antopop ap unda ase voi? air ea'63 su su cos sete mea ape! erp >ematsoă îccm ae aţă merarisopaţ rai ntosst masi eorsst Luka bă iii Li lon'orat n azect 954 sp Bnies tata! (291) oaza omaczai laosort ct Lă les'sce lenorz zi ea în open rejet mami) tea [Mila] Lilia sere oesie tre see osie razi YNOSEIA 20 Fizinu vana manu si oare mura erecez lost 1055 2679 3356 os caz:sz 000009 FINA) 1 eriaaz se îmranse ezataee lor'a39s saca seazi [rase rare as RDRILXI INN 15 A0CTarIa 11 Y1F30L0Y| sis vaste msiz reno orervat teen ura tozrssz tztess apasă apt nus ej sani zonei caz AT atze DY 80 A LVPIANIII 15 Li N3OADIa NY HI IAVDIDIII 1 VT4 XIX NUL s raze sraz- Mama țee ui aterdaso: e peropadară pm It arerăsajo mriq ză eocai 9 [i aci ierte or sare jo c9 so't649 joyecoz loa sis sz BANII) 20 itvSarieriVa MAX ANI m cocs [ial tezric ovsare loo'zsr9 no'z6c9 Jersey mnictsz eetateă Int vr340) se ecvestre 2066 29 SIVPDNV III 4 ALIN ii IAvtaai, ij lec'rasae pres sr TYI4YI 30 tar tIatta [d Das [3 caz os'c2s1 osicoe lo'oee pr eroare MANHIALIV Daia 55 ovisoa tes et moze:ts isa pozasi VOTE VIN Nta DLHZIY 200 SANBVEaN ANII LX MIE) DIV LNYNEL N2 7731094 N Ati î vo'zeo 1 aroaoz! rozicez caz ou'saat lcoeret [era Bc'os9s: SVIDOS vaniztsist Armani Ei arsenic Szasaas hreti css es'stsa av iaav1sou| BUBYSANGIV an 3Nă31Xa Minna MI ZEVINVINIA 0 81931044 RIA riul Lă [a] [a] lnznos ei otesv jnetmoe jeroace rctaza riza TANE23SNVȘL L7Y HA Înttt s |“ [] i EI Ei [: [i ă IISaPIezi EI [ atras? aoqpeţt pi eo 2aţis aqsnurap CEB itecenea Tor neonta | tzorervanta AFREL vrema atena temea aaceitea 0 vioi 2oestpat a.neneoa Lasă TO 052nq agoprusaațI) pIapanzaa D107 122ng apenur pi3p242tq _ | PTT Pa TI Sze7potn ea amiess at [iată erzz 2 ave e 205 605 [095599 losasez :5em onposo ap urs arei zeii acte [Tali praz ov'șzac ss zece le76599 locas tz ZUG34) 20 PIYStnaree max Tri 1 saeis it votcii eszzrraz orszee 1605 loszer's [075599 oo szsiz BNYERIYNIA INDUIY340) s« jrissz ptzesz Peli exe 28 ectoiz [omor cot anstodias at age e toranaezzerede “pepart terasă cauza o'zz2 eomrest0.) votat: rent prese yu tor: area este ROVOMV MUIIN BALL MIX 27, ID reore azaere VVI 20 ETaNLT3MA) a cas? . joss20 lcize co'ssi ELiicainind [. PRR AR ever oo'ze Jos 00'$si TANTI B1'1Y 15 AU [că 1605 760 artiin>ze pimenmăi sozors error eruaz eparâraasa parta etice Toiots ai ace petottt carenteula) LB ez pozez 1954) mmidoma pţios jpeg ep sum dog) 703 re sar ziuă STaT-riaz BVIMDIIA| DINDIZIV 2 MQVSUNIPIVEIN INEI3 XII MIE XV 10403 02 26 data aprut Ei oa'nct sai La lesrsa PORSI3E 29 UP i FOI ap V osotai loo'z3 jostant joro [avari loscte mat) vneaa lea'or so aaa ăn i pacenag tentat poi [s0ocz le3021 cz avem maad e vaze tocat lore incat i leocnt loci za motnpesga 2y] eta d los leat zen anni paz levet roi (să sicarearost amr tara] en jores logoez Inooez jot'oe? canta 8 egumen] Lia los pei sere snzasunsopi Parana 5 pm oatend 49) fisc po'4 bai cz oimesem tnmeytag [ouă jorte (i că amicu peetiip "ara petegda [Lea i l01 |ea'sz cayi ae rpsetn "uaesrap res, îngl non: jedac note BIN 2p M3e ay eta” los'ac eee 2205909 2p K3I3oqp zarea ap tag mat estont os ans par reda ze? i ită jov ast păi ă (eăicăi Insigna ret pe 055 e rara ay aere Joost Jen sic foste [iaz FRUoau = reapaa 1070203 "og pane € [i N 3 G ( € i [ZII [i Y 20008594 2epopt ipraSosz9 asvoncap raszeamta | proztremmisa | 1zeptzemţea atretia, mareata, [ră sua N i 1V101. 10te3tp mantra po 0707 12ÎnQ 2yP1zyeateţan ţt2pt493q D702 iiâng ajtnus propazag E pm şi ard Si 0toznana tea TOT ATOT MNV (00134 DIVIN Sa IS 0707 10NY 24 1V301 "MITANA orz e org speanieagoaă ammaessgj ciez lors 005 muta 5 Matia a? eso oa aPuesueaaepi opunea 6 tutzzgeee “aa0) se jeuz cot ind era pa meet [că us os$ (a Ice "uereaia "sat ieri Tene ls? erat tepe "uses "trecegtsgj| Eu d los oo, oce Ea ap testa ay etsoaz ad ză cra 0003 a? 3p țepopdo awp wmungi Ei puse u lecree mana apdo Zr oo lexsi loozr za cos smuoniuag 5 avamara net azi e Men 200 arie? oz joni oc etate ame 73 MaRAL2 29 seisară î5 agenta soare bal ăi com leo arma [ 40 DIPEI IP ZTaNUNAAȚIA Mira z0saz lov Li nus N i vina? ilă [nos aa? Lui cm aluă mina) sare ra's los ă ase jazz Zmogage 75 pete cd IL i 526 eta Ta ii cane no'z + orare anu să open za 075 lon's u npzz aer Rang p imam [că ln jooez 56 ([722ă iriz pata pi uneegj net eee sort jeroaa't ocs loa eic iat teza 4 DIANEI 1£ Ponta N Ant st ora lors erai pre los ea apa are midiet armin) incoot erat or'st ist os orez [i st love ore ze ap armgmoa! oezoai lor69 lvgee Piti UI APUS 19370450 )) ELuLă ladă jo cot eo Mcq tt seaca Lmrtp Any river 099 bă tă 0778 ov ortot Jeuem op jiieznmazopeuj cina Li let lor$ a ri seroat Bee tu ÎI lenea (ăi ză erp arpş eroi 07791 ut eu Eli] azere a 24 Spusege omuf349) tm mosri oii zece oz'taz ist los'aez jerorec 30534 30 (13401303 2001144 si abea Ei tă d0z9 ur'ota uzi lori9t Mesa e 1549 FINTANI NINA TANA) luă muie» aitur> Derzara ocera Dă] or'zsei era ez'zis9 OENEID ATENA DAS tt! a n'zat e coenze 70 etrteaa secu o'ecazi îz'Isr6i sr'zeeas avans genom y Onna se pidoa ras jorteoe Lă z jerasrat iv 'Ts60s Purere:23i 8 Bupaara eur noise ic raicâcic "azur ovsze pura ss lo9's67s ex'szeiz 20000 mau zpqed| ei p 27-ar3]e DADA 2p t0timgy| Sua Is Li Fă E] $ [i € Li S+sipt=t E] acei 2pesoa ogari nraBașgt etsaprap E162 Momarg tiazwoonta | rzazrtomra Artă. vena urzațai 1 esţea, e 7: avi01 stepa 343 peo ETOZ pâna apstritsurţay popaasag 9707 327aq aprane pr2ponsag Rig 9 sei 0 B207700140 : eta CTOZ-ATEZ MIN NMINId DIVINILSI 15 CT9T TANY ad 1V201 11298 JO cae ate pimoc acre hosso osrze 6r'zzat lezat Pmpsenotet s simnptes app oana adapa ersenag: aizm5 avent mo aoas jcereat javoat SPER soupurttronte euredripri amina pasă sp pag saznrg (IL za wr 308 Pepnt3nq 2 apunniong op] Dmnt30% 4 aaa PRUT tă teva 16 tursps0acă între pa atenazaj tețal Dios er (Liza ROOT tie) iadeaoa 15 puoposasi paue 1 peaq20pa neg mase ir mr TONY N ZAVIZANITI IS (306303azaă INV A ILYOLIIII ta xx atu, se is asr 30 pote în gesinai 7 Era pre teapa ra n sr srie gaura up otto los 095 La] tonnt: lersz cv'sz 28 say seat [rs so SUV INYNLEIN 2ALLIY IX 100204 te lersz sr Ve212v9 30 rain Tana| a avi 236 jor6 os len'or mea aupra n3 sojssieostal aaiange img La că [dă Lică bi ot Lojă jes'6 jzrs j2a'6 ojac NN Ier pe norul = [] ecaaț epeecipqtia? eazres vazepreun tottas a ozzi upunea aatmveutj 1nicag sos asi Das) apuoayi amrparcrogi sp vestomea țopua tmp au Aasa| vass cos loo'zn1 AZAZ-200T VIVA BIN3Y3$7 FUBYSYNGHIVIt 224 auatxa NI Z0Y_NVII4 NI 2190 X ANA 5 jeoosc loxozs foame loves 4 arena 2853 IRUANEn ap sttoss lovesc losozs jocroo9 ooeas : asia pepsi | voce ontoez i oz oferi | ten ovoze lcaeo> joa'zos 1 PATDEIISNVPAL SUV MA Tri! ss [ez'eot oacei re>eg atpneniozre uzedep ep vrensină esa ap pun moee uaronc cai0:5 no'oos oo'eot sarat YAL3Z3N 30 DINQNOA A Tita Lai ea'sz jor'zs lest ac"1sâ oi s0z4 na Iunona 63 Montare any osuraz loo'z 4 [tă Tyn.-00ta șremâne op puugi Tour: lase js ov aia se curga toate? Lukză jozs jace josz25 idila Mateagosţs auvi neo oz eze torta ta 3srozg| suna € E [3 [] s ? £ EI Pista E] Y Daasas92 scqggryd rpso Zergps aizupisop zor temea | zrgetesanea | taurireanea Aremuz reni mremgas. pers, pi 130 30tnotpţ axpunoag Lac) 0192 i2ânq 27B7a]5ata7) ȘI9po49ug 101 17dng apsnue prapo43ig NT == ESTE D100 : sq o CIOT-ATBT INV NE INS DIVWI152 15 TOT "INNYVZA 17207 1013908 "9 ea Lai | “x "5 "DIpEt prag apomto 28499 2504 min Baa: est li li biă lno'$ 1peatqaj s gar mana sait | [i na] Serge se jena ed voLauz leset gin esto edreg e teratangi erp soteiz id [ză nt na murat artere zoo? 004 lovi ras uli ec'ezs Poeuzor re ing, înoz eu'nzt tatii locoiz or+ lo0's2 lose latre cotei p U9AY3S IS mansa vant [4 jeni jooz jorz inăă Lă parea area sutogemtree pimtătavo) [iii oz vază na ec meatmu)| int eo's Teimsea se aaa soimi v0's WPsmata &? agaue pes net) | ui dă ua ar oprerepes tmutip on y neimt os les? joo'c Lă o091 PUR 2p pre eeusput to 00'95 oc'3s lo ză octezz va ipusns vatoat eot9 inoiea joace joor12 corurr Penn apstaeges oranpo| :00t eneot near loryeaz o9'so lo'z9 lost înnz0 Gila Lă PENtQŞ32 20 PTAMNRTZITI s "100 a s [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă