20 februarie 2025

HCL 56/2025 Bacău adoptată

Hotărâre privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută în Contractul de concesionare nr. 68819 din 15.04.2011, așa cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 134205/11.04.2023, încheiat între Municipiul Bacău și d-na Larger Monica, reprezentant legal al C.M.I. DR. LARGER MONICA

Denumire
Hotărârea nr. 56 din 2025 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
56 / 2025
Data
20 februarie 2025
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă prelungirea duratei contractului de concesionare nr. 68819 din 15.04.2011, așa cum a fost modificat prin Actul Adițional nr. 134205/11.04.2023, încheiat între Municipiul Bacău și doamna Larger Monica (C.M.I. DR. LARGER MONICA). Pentru locuitori înseamnă că în continuare se oferă servicii/supraveghere medicală în condițiile actualizate ale contractului; detaliile legale și termenele concrete rămân conforme cu actele menționate și avizele primite, iar impactul financiar public sau zonele afectate depind de aplicarea acestor prevederi în contract.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă prelungirea duratei prevăzută în Contractul de Concesionare nr. 68819 din 15.04.2011, aa cum a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 134205/11.04.2023, încheiat între Municipiul Bacău i D-NA LARGER MONICA, reprezentant legal al C.M.I. DR. LARGER MONJCA, cu sediul în municipiul Bacău, str. Mihai Eminescu, nr. 28 A, pentru spaţiul în care funcţionează cabinetul medical, situat în Bacău, str. Mihai Eminescu, nr. 28 A, format din 7 încăperi în suprafaţă totală de 82,06 m.p, şi teren în suprafaţă totală de 41,03 m.p, în vederea desfăurării activităţii de medicină de familie, începând…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

c? Ofl (€-9Ł Q ,Ý€aŁuł acău daŁ ť,ude€t. Áacă€t HOTĂRÂREA NR. 56 DIN 20.02.2025 privind aprobarea prelungirii duratei prevăzută în contractul de concesionare nr. 688 19 din 15.04.2011, aa cum a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 134205/11.04.2023, încheiat între Municipiul Bacău i D-NA Larger Monica, reprezentant legal al C.M.I. DR. LARGER MONICA Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în edinţă ordinară Ia data de 20.02.2025 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările i completările ulterioare, Având în vedere: -Cererea d-nei Larger Monica, reprezentant legal aI C.M.I. DR. LARGER MONICA, înregistrată Ia Primăria Municipiului Bacău sub nr. 109155/03.02.2025, prin care solicită prelungirea duratei prevăzută în Contractul de Concesionare nr. 68819 din 15.04.2011, aşa cum a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 134205 11.04.2023; -Contractul de concesionare nr. 68819 din 15.04.2011, aa cum a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 134205/11.04.2023, încheiat între Municipiul Bacău i D-NA LARGER MONICA, reprezentant legal al C.M.I. DR. LARGER MONICA; -Avizul Anual privind exercitarea profesiei de medic nr. 489308 25.11.2024 emis de Colegiul Medicilor din România Colegiul Medicilor Bacău; - Referatul Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu nr. 110530/ 05.02.2025; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 110672/05.02.2025; -Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice înregistrat cu nr.110674/1/05.02.2025; -Raportul de specialitate al Direcţiei Patrimoniu înregistrat cu nr.110674/2/05.02.2025; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 23/19.02.2025 al Comisiei de specialitate nr. 2 i nr. 57 19.02.2025 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Hotărârea Consiliului Local aI Municipiului Bacău nr. 3/19.01.2011 privind dispensarele medicale din municipiul Bacău preluate de Ia Consiliul Judeţean Bacău în baza Protocolului nr. 12590/28.12.2010; -Prevederile art. 391 alin. (1), alin. (2) si alin. (4) din Legea nr. 95 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările i completările ulterioare; -Prevederile art. 108 lit. b), ale art. 129 alin. (2) lit. c) si alin. (6) lit. b), ale art. 140, ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 si ale art. 243 alin. (1) lit. a) si lit. b) din O.U.G. nr. 57 2019 privind Codul administrativ, cu modificările i completările ulterioare; In temeiul art. 362 alin. (1) ş art. 139 alin. (3) lit. g) şi alin. (6) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şÎ completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: ART. 1 Se aprobă prelungirea duratei prevăzută în Contractul de Concesionare nr. 68819 din 15.04.2011, aa cum a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 134205/11.04.2023, încheiat între Municipiul Bacău i D-NA LARGER MONICA, reprezentant legal al C.M.I. DR. LARGER MONJCA, cu sediul în municipiul Bacău, str. Mihai Eminescu, nr. 28 A, pentru spaţiul în care funcţionează cabinetul medical, situat în Bacău, str. Mihai Eminescu, nr. 28 A, format din 7 încăperi în suprafaţă totală de 82,06 m.p, şi teren în suprafaţă totală de 41,03 m.p, în vederea desfăurării activităţii de medicină de familie, începând cu data de 26.03.2025 până la data de 26.03.2028. ART. 2 Celelalte clauze prevăzute în Contractul de Concesionare nr. 68819 din 15.04.2011, aa cum a fost modificat prin Actul Adiţional nr. 134205/11.04.2023, încheiat între Municipiul Bacău i D-NA LARGER MONICA, reprezentant legal al C.M.1. DR. LARGER MONICA, rămân neschimbate. ART. 3 Se împuternicete di. Primar aI Municipiului Bacău să încheie ş să semneze Actul Adiţional privind prelungirea duratei prevăzută în Contractul de Concesionare nr. 68819 din 15.04.2011, aa cum a fost modifkat prin Actul Adiţional nr. 134205/11.04.2023, încheiat între Municipiul Bacău i D-NA LARGER MONICA, reprezentant legal al C.M.I. DR. LARGER MONICA. ART, 4 Prezenta hotărâre va fi comunicată D-lui Primar al Municipiului Bacău, persoanei nominalizată la art. 1, Direcţiei Economice i Compartimentului Exploatare Fond Locativ i Gestionare spaţii!terenuri ş alte bunuri din cadrul Direcţiei Patrimoniu. ART. 5 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Compartimentul Exploatare Fond Locativ i Gestionare spaţii/terenuri ş alte bunuri din cadrul Direcţiei Patrimoniu. ART. 6 Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău, prezenta hotărâre va fi comunicată Ia Instituţia Prefectului Judeţul Bacău, în vederea verificării legalităţii. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE GHIO I1IJIUŢĄ SECRETARUL GENERAL AL MUN. BAC U NICOLAE OVIĐIU POPOVICI - 7 Hotărârea a fost adoptat • 21 de voturi pentru. N.O.P., 1.M. O.R.A. EX.1 DS.I-A-1

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă