19 decembrie 2025

HCL 559/2025 Bacău adoptată

Hotărâre privind stabilirea mandatului special al reprezentantului legal al Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Bacău pentru ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. din 29.12.2025/30.12.2025

Denumire
Hotărârea nr. 559 din 2025 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
559 / 2025
Data
19 decembrie 2025
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide stabilirea mandatului special al reprezentantului legal al Municipiului Bacău pentru a reprezenta orașul la Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. din 29-30 decembrie 2025. În practică înseamnă că orașul va desemna o persoană cu autoritate să voteze și să ia decizii în numele comunității la întâlnirea acționarilor, influențând modul în care se gestionează apa și finanțele aferente, conform mandatului stabilit prin hotărâre și în termenele prevăzute. Economia pentru localnici vine din acordul asupra direcțiilor de investiții, tarife sau servicii ale companiei, precum și eventuale măsuri de adaptare la decizii ale adunării, în cadrul perioadei 29-30 decembrie 2025.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

J I (:řfl/(//((/ ()ýł(ĺá ł/ q3(((fţ ąą/ --/ ĺ4 Ť(ăŕł HOTĂRÂREA NR. 559 DIN 19.12.2025 privind stabilirea mandatului special al reprezentantului legal al Unităţii Administrativ- Teritoriale Municipiul Bacău pentru edinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. din 29.12.2025/30.12.2025 Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în edinţă ordinară la data de 19.12.2025 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/20 19 privind Codul administrativ, cu modificările i completările ulterioare, Având în vedere: -Convocarea nr. 17677/28.11.2025 pentru edinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor, transmisă de S.C. Compania Regională de Apă Bacău SA înregistrată la Primăria Municipiului Bacău cu nr. 211733/03.12.2025; -Materialele aferente sedinţei, pentru stabilirea mandatului special al reprezentantului legal al Unităţii Administrativ-Teritoriale Municipiul Bacău transmise prin mail-uł din data de 05.12.2025 i înregistrat cu nr. 212846/05.12.2025; -Referatul iir. 212882/05.12.2025 al Serviciului Monitorizare i Coordonare Unitatea Municipală - pentru Monitorizare Calitate Servicii Publice prin care se solicită iniţierea unui proiect de hotărâre privind stabilirea mandatului special al reprezentantului legal al Unităţii Administrativ-Teritoriale Municipiul Bacău pentru edinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. din 29.12.2025/30.12.2025; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 212890/05.12.2025; -Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 213063/1 din 08.12.2025; -Raportul de specialitate al Serviciului Monitorizare şi Coordonare U.M.M.C.S.P, înregistrat cu nr. - 213063/2 din 08.12.2025; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiłiului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 127/18.12.2025 al Comisiei de speciałitate nr.3 şi nr. 582/18.12.2025 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile art. 2009 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările i completările ulterioare; -Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă ş de canalizare, republicată, cu modificările ş completările ulterioare; -Prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 132, ale art. 140 alin. (1) şi alin. (3), ale art. 154 alin. (1), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art.197 alin. (1) şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) i lit. b) din Ordonanta de Urgentă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ş completările ulterioare; -Prevederile art. 8 alin. (3), art. lO alin. (2), art.11 alin.(2) lit.j), art.14 alin.(1 1) pct.19 din Actul Constitutiv al SC Compania Regională de Apă Bacău S.A., aprobat prin H.C.L. nr. 291/31.08.2010 cu modificările ş completările ulterioare; -H.C. L. nr. 383/17.11.2010 privind aprobarea Studiului de oportunitate privind dełegarea gestiunii serviciului de alimentare cu apă ş de canalizare al Municipiului Bacău şi a contractului de delegare directă a gestiunii serviciului de alimentare cu apă ş de canalizare; -H.C.L. nr. 272/23.08.2021 privind acordarea împuternicirii de reprezentare a Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acţionarilor la Compania Regională de Apă Bacău SA; In terneiuł art. 129 alin. (2) lit. a) şi lit. d), alin. (3) lit. d) şi alin. (7) lit. n) i art. 139 alin.(3) ş alin. (5) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările ş completările ulterioare, HOTĂRĂTE: Art. 1 Consiliul Local al Municipiului Bacău, în calitate de autoritate administrativă autonomă deliberativă a acţionarului în S.C. CRAB S.A., acordă mandat special reprezentantului său legal în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. CRAB S.A., să voteze ,,PENTRU în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor S.C. CRAB S.A, din data de 29.12.2025/30.12.2025 la hotărârile prevăzute la punctele 1-3 ale ordinii de zi comunicate prin Convocarea nr. 17677/28.12.2025, după cum urmează: 1. Aprobarea înfiinţării unui punct de lucru secundar situat în comuna Bogdăneti, sat Bogdăneti, judeţul Bacău, ca urmare a activităţii desfăurate în cadrul sistemului public de alimentare cu apă şi de canalizare nou preluate în administrare, cu profil de activitate cod CAEN: 3600 (captarea, tratarea i distribuţia apei potabile) i 3700 (preluarea i epurarea apelor uzate), propusă prin Nota Comisiei de predare-primire din cadrul societăţii, conform prevederilor art. 12 alin. (2) lit. d) din Actul Constitutiv CRAB. 2. Aprobarea modificării Actului Constitutiv al societăţii, prin introducerea punctułui de lucru, respectiv: Punct de lucru situat în comuna Bogdăneti, FN, judeţul Bacău, cod CAEN 3600, 3700 ş implicit rescrierea Actului Constitutiv. 3. Imputemicirea persoanei fizice care va îndeplini formalităţile de publicitate ş înregistrare a hotărârii adunării generale a acţionarilor la Registrul Comerţului, precum ş a persoanei care va semna hotărârea adoptată. Art. 2 În cazul în care nu vor fi întrunite condiţiile de evorum pentru edinţa Adunării Generale - Extraordinare a Acţionarilor din data de 29.12.2025, valabilitatea mandatului prevăzut la art. 1 din prezenta se extinde pentru edinţa din data de 30.12.2025, menţinându-se votul favorabil. Art. 3 Primarul Municipiului Bacău va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin reprezentantul legal în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. Art, 4 Prezenta hotărâre va fi comunicată reprezentantului legal al Consiliul Local al Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. CRAB S.A., Serviciului Monitorizare i Coordonare ş SC Compania Regionale de Apă Bacău S.A. Art. 5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termenul legal Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. PREŞEDINTE DE ŞEĐINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE IONELĽ4NDURAT SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU NICOLAE OVID POPOVICI - I Hotărârea a fos adoptată cu 21 de voturi pentru. NOP., I.M.P./M.T. EX.1 DS.1-A-1

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă