28 noiembrie 2025

HCL 537/2025 Bacău adoptată

Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Athletic Park.

Denumire
Hotărârea nr. 537 din 2025 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
537 / 2025
Data
28 noiembrie 2025
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Regulamentul de Organizare și Funcționare al Athletic Park. Pentru locuitori înseamnă că parc și activități vor funcționa conform regulilor stabilite, iar bugetul și termenele asociate (finanțare, eventuale taxe sau costuri) vor fi gestionate prin acest regulament, cu impact asupra modului în care se administrează spațiul public, utilizarea terenurilor și deschiderea către public. Decizia intră în vigoare după aprobarea în consiliu și fiind publicată, facilitând informarea cetățenilor despre modul de organizare și funcționare a parcului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentu i de Organizare ş Funcţionare aI Athletic Park, conform Ariexei, parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ł ł (Jfl/(Ťiłť(ŕ 4ł(ĺ( ,/pfl/ 3((r(h1 O ŻłJŤ/ŤŤłŁ ÉOlYĺ/(Ťĺ ĺćťďżłľ(ť/ł,ŤŁ4łĆ 1(Ťęă,/ HOTĂRÂREA NR. 537 DIN 28.11.2025 pentru aprobarea Regulamentului de Organizare i Funcţionare al Athletic Park Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în edinţă ordinară Ia data de 28. 1 .2025, potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările i completările ulterioare, Având în vedere: - Referatul nr. 195279/15.10.2025 aI Serviciului Monitorizare i Coordonare -U.M.M.C.S.P. prin care se propune aprobarea Regulamentului de Organizare ş Funcţionare al Athletic Park; -Nota de fundamentare nr. 195363/1/16.10.2025 i Studiul de Impact nr. 195363/2/16.10.2025; - P.V. de aducere la cunosţinţă publică prin afiare i publicare, nr.196013/2/17.10.2025; - P.V. de aducere la cunosţinţă publică prin afiare i publicare, nr.207939/1/20. 11.2025; - Minuta nr. 208610/24.11.2025 a sedintei de dezbatere publică; - Expunerea de motive a Primaru!ui Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 195689 din 16.10.2025; - Raportul de specialitate aI Direcţiei Juridice, înregistrat cu nr. 209005/1/25.11.2025; - Raportul de specialitate al Serviciului Monitorizare ş Coordonare, înregistrat cu nr.209005/2/ 25.11.2025; - Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 111/27.11.2025 al Comisiei de specialitate nr. i nr. 560/27.11.2025 al Comisiei de specialitate nr. 5; - Prevederile art. 16 alin. (1) i ale art. 21 ale OUG nr. 92/2021 privind regimul deeuriIor; - Prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările i completările ulterioare; - Prevederile Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi Iiniştii publice; - Prevederile Ordonanţei nr. 71/ 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes IocaI, cu modificările şi completările aduse prin Legea nr. 3/2003; - Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările ş completările ulterioare; - Prevederile H.C.L. nr. 234/2010 privind aprobarea Regulamentului privind protejarea spatiilor verzi din parcurile de agrement si zonele urbane ale municipiului Bacau; - Prevederile art. 140 alin.(1) şi alin.(3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin.(1) şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) şi lit .b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; - Amendamentul formulat de către domnul consilier Dan Gabriel Bitire, amendament care a fost - adoptat; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. d) şi alin. (7) Iit. n) i ale art. 139 alin. (3) i alin. (5) din O.U.G. nr. 57/20 19 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă Regulamentu i de Organizare ş Funcţionare aI Athletic Park, conform Ariexei, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Primarul Municipiului Bacău va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Serviciul Monitorizare i Coordonare i Politia Locală a Municipiului Bacău. Art.3, Prezenta hotărâre va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Serviciului Monitorizare i Coordonare i Politiei Locale a Municipiului Bacău. Art.4, Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău, prezenta hotărâre se comunică în termenu! legal Instituţiei Prefectului Judeţu!ui Bacău pentru verificarea legalităţii. ESEĐ1NTJÇDE SEDINTĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE ĺ4Ij Ş rDURAT SECRETARUL GENERAL AL MUN7: ACĂU NICOLAE OVIDIU POP• CI 7 - L, 1 •1 Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi pentru i 2 voturi împotrivă. N.O.P.,C.S. M.G.C. EX. 1 DS.I-A-l ROMÂNIA JUDEŢUŁ BACĂU CONSILIUL LOCAL BACĂU ANEXĂ LA HOTĂRÂREA NR. 537 DIN 28.11.2025 Regulamentul de Organizare i Funcţionare al Athletic Park SERVICIUL MONITORIZARE ŞI COORDONARE ŞEF SERVICIU DANIELA MIHĂILĂ 7PEŞEĎINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU IÖNELlCNDURAT NICOLAE OVIDIU POPOVICI - REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCŢIONARE ATHLETIC PARK BACĂU Capitolul 1. Dispoziţii generale Art.1. Prezentul regulament stabileşte cadrul juridic unitar privind administrarea, întreţinerea şi exploatarea Athletic Park Bacău, situat pe strada Gen. Gue nr. 2 şi este obligatoriu pentru toţi vizitatorii şi utilizatorii care intră în incinta acestuia. Art.2. AtMetic Park Bacău este un bun public destinat comunită4ii, un obiectiv sportiv i de agrernent al Municipiului Bacău, destinat utilizării de către sportivi profcsioniti, amatori, cluburi sportive i publicul larg. Art.3. (1) Scopul prezentului Regulament de organizare şi funcţionare este de a asigura securitatea persoanelor şi bunurilor, ordinea şi curăţenia, precum i utilizarea corespunzătoare a facilităţilor. (2) Prezentul Regulament stabileşte raporturile dintre Administrator şi Utilizatori privind utilizarea Athletic Park, drepturile, obligaţiile şi răspunderile administratorului şi ale utilizatorului, în scopul desfăşurării corespunzătoare a activităţilor pentru care a fost realizat acest obiectiv de interes public Art. 4. Terrneni: e Administrator: Municipiul Bacău, prin serviciile specializate aflate în subordinea Consiliului LocaL • Utilizator: persoana fizică sau juridică, ce accesează sau utilizează facilităţile. e Eveniment: activitate organizată ce implică rezervarea unei zone. e Personal: angajaţii/colaboratorii desemnaţi de Aclministrator. Capitolul 11. Programnl de lueru Art. 5. (1) Athletic Park este deschis publicului: e Luni-vineri: între orele 6:00-22:00. • Sâmbătă-Duminică între orele 6:00-22:00. (2) Programul de funcţionare, inclusiv eventualele intervale orare cu acces restricţionat, se afiează la intrări i pe pagina oficială a Administratorului, putând fl modificat de acesta în cazuri motivate (probleme tehnice, obligaţii legale de igienizare, lucrări de întreţinere, motive de siguranţă, condiţii meteorologice nefavorabile etc.), cu informarea preałabilă a utilizatorilor. (3) Administratorul stabi1ete i afiează capacitatea maximă simultană pentru fiecare zonă funcţională (pistă de ałergare, pumptrack, tiroliană, zone de sărituri/aruncări, locuri dejoacă), în vederea prevenirii aglomerăriłor i a riscuriłor de accident. (4) În caz de condiţii meteo nefavorabiłe (furtuni, vânt puternic, polei, canicułă accentuată, płoi abundente), łucrări, incidente ori alte motive obiective, Administratorul poate dispune închiderea temporară a întregului perimetru sau a unor zone, cu semnalizarea corespunzătoare. (5) Accesul i utilizarea facilităţilor se fac excłusiv pe propria răspundere (utiłizatorul se află în condiţie medicală bună i este apt pentru desfăurarea de exerciţii fizice active sau pasive ş că aceste exerciţii nu vor fi nocive pentru sănătatea, siguranta, confortul sau condiţia lui fizică), cu respectarea indicaţiilor personałului ş a semnałizării. (6) Administratorul nu este responsabil pentru accidentările cauzate de condiţia fizică a utiłizatoriłor. (7) La anunţul personalului privind evacuarewînchiderea temporară, utilizatorii au obligaţia de a se conforma imediat. Art.6. (1) Accesul tuturor utiłizatorilor se face în mod gratuit, respectând prezentuł regulament, pe baza de legitimaţie sau card de acces nominal, cu cod de bare sau QR, emise de Primăria Municipiułui Bacău, Intrarea se va consemna într-un registru electronic. (2) Pentru primele 45 de zile de la adoptarea prezentului regulament, detaliile cu privire ła modałitatea de acces i procedurile aferente se vor stabili prin dispoziţie de primar, urmând a fi integrate ulterior printr-o hotărâre de consiliu locał, în prezentul regulament. Art.7. (1) Elevii, cluburile sportive i sportivii profesionişti pot beneficia de acces în baza programelor convenite cu unităţile co1are ş organizaţiile sportive, însoţiţi de către antrenori/profesori/instructori, numai după aprobarea administratorului. (2) Accesul publicului se realizează în limitele programului i ale capacităţilor rnaxirrie stabilite. (3) Rezervările aprobate (co1i, cluburi sportive, evenimente) au prioritate în intervalele orare alocate i sernnalizate; în aceste intervale, accesul pubiic poate fi limitat sau deviat către aite zone. (4) Administratorul poate stabili intervale orare dedicate antrenamentelor organizate/activităţilor educative. (5) Fiecare utilizator accesează i fo1osete facilităţile pe propria răspundere, cu respectarea reguîilor specifice zonei i a indicaţiilor personalului. Capitolul 111. Utilizarea facilităţilor Art.8. Athletic Park cuprinde următoarele zone principale: - pistă de atletisrn (400 m); - pistă de alergare pe deal (309 m); - bol centrifugal pentru alergare; - pistă de pump track; - traseu cu obstacole (Buturugi pentru echiłibristică, pod cu frânghii, frânghii echilibristică, pădure din prăjini, bare echilibristice zig-zag, zona mers târâ, fereastra i scară din frânghii, rampe, tiroliană, zona de bare transversałe, etc.); - zonă pentru aruncarea ciocanului/discului, suliţei i a greutăţii; - zonă pentru sărituri cu prăjina, triplusalt, săritura în lungime; - teren nisip (handbal/volei); - zona rnultisport (zonă antrenanient, încălzire, adunare, cross-fít, perete de căţărat şi saltea, etc.) - teren sporturi cu mingea (baschet, volei, handbal, alte sporturi); - zona de lac (845 mp, adâncime maximă 2,70 m i adâncime utilă de 1,20 m); -clădire rnultifuncţională (vestiare, sală de edinţe, spaţiu alimentaţie publică, grupuri sanitare, spaţii tehnice, spaţii depozitare, cameră tebnică); -parcare pentru autoturisrne i biciclete (63 de locuri de parcare autoturisme i 4 staţii de încărcare n1aini electrice, 4 locului de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi) Art.9. Utilizarea facilităţilor se face cu respectarea instrucţiunilor aEate i a indicaţiiłor personalului administrativ. Este interzisă folosirea necorespunzătoare sau deteriorarea acestora. Utilizatorii au obligaţia să respecte restricţiile de vârstă şi greutate inscripţionate pe echipamente până sau de a care acestea pot fi folosite, precum şi orice alte reguli de folosire. Art.1O, Accesul şi utilizarea echipamentelor de către copiii cu vârsta sub 14 ani se va face doar cu însoţitor adult, Părinţii sau tutorii legali îi asumă responsabilitatea pentru supravegherea şi siguranţa minorilor. Art. 11. În cazul în care instalaţiile/aparatele sunt defecte, acestea nu vor fi folosite şi se va anunţa administratorul cu privire la această situaţie. Art.12, Este permis accesul doar al mijloacelor de transport nemotorizate (bicicletă, role, skateboard, trotinetă etc.). Mijloacele de tracţiune animală, scuterele, trotinetele electrice şi alte asemenea vehicule sunt interzise, Pentru siguranţa utilizatorilor, plimbarea pe biciclete, folosirea patinelor cu rotile sau a mijloacelor nemotorizate şi skateboardingul sunt permise doar în locurile semnalizate ca atare, în acest caz, trebuie acordată prioritate absolută pietonilor. Art.13. Toţi utilizatorii i vizitatorii trebuie să respecte ordinea publică şi bunele moravuri conform prevederiłor łegislaţiei în vigoare. Art.14, Se pot organiza: - competiţii de către O.N.G.-uri sau alte entităţi private; - cursuri de monitorizare pentru începători de eătre persoane autorizate; - competiţii/concursuri sub patronajul Municipiului Bacău. a) Organizarea oricărui tip de evenimente se poate face doar cu acordul scris al Municipiul Bacău, responsabilitatea desfăurării în siguranţă revine exclusiv organizatorului. b) Organizatorii sunt obligaţi să respecte legislaţia privind securitatea i sănătatea participanţilor, reglementările privind ordinea publică i dispoziţiile autorităţilor competente. c) Organizatorul răspunde de readucerea la starea iniţială a spaţiilor utilizate. Art.15. Utilizarea dispozitivelor audio în incinta parcului se face numai cu respectarea ordinii i linitii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 privind ordinea i linitea publică. Administratorul îi rezervă dreptul de a limita sau interzice utilizarea acestora atunci când se constată deranjarea celorlalţi utilizatori. Capitoiul IV, Drepturi i obligaţii ale utilizatorilor Art.16. Utiłizatorii au dreptul la: acces egal şl nediscriminatoriu, infonnare, practicare de activităţi sportive ş recreative în condiţii sigure. Art. 17. Utiłizatorii au dreptul: a) să benefîcieze de acces egal i nediscriminatoriu Ia faci1ităţi indiferent de sex, vârstă, apartenenţă etnică, religie; b) să primească informaţii clare ş Ia timp privind programul, tarifele (dacă este cazul) ş regulile de siguranţă; c) să practice sporturi ş activităţi recreative în condiţii sigure; d) să folosească infrastructura pentru antrenamente, competiţii sau agrement, în condiţiile prezentului regulament; e) să beneficieze de asistenţă din partea personalului parcului în caz de incident, urgenţă sau nevoie de informaţii; f) să sesizeze administratorul cu privire la orice defecţiune, incident sau nerespectare a regulamentului, fără a fi sancţionaţi pentru aceasta; g) să beneficieze de protecţia datelor cu caracter personal atunci când acestea sunt colectate în scopul administrării parcului (ex. supraveghere video, rezervări, evenimente); h) să solicite, în limitele posibilităţilor, condiţii de acces adaptate pentru persoane cu dizabilităţi. Art. 18. Utilizatorii au obligaţia: a) să păstreze curăţenia ş ordinea, lăsând spaţiul utilizat în stare corespunzătoare; b) să utilizeze echipamentele sportive conform destinaţiei i instrucţiunilor afiate; c) să-şi însuşească şi să respecte prezentul Regulament, precum şi orice alte regulamente specifice de folosire a facilităţilor parcului; d) să supravegheze minorii aflaţi în grijă; e) să protejeze bunurile parcului ş să evite orice acţiune care ar putea duce la deteriorarea acestora; í) să nu consume i să nu introducă a1coo sau substanţe interzise, în afara zonelor şi condiţiiior permise prin lege; g) să nu fumeze în incinta bazei sportive, cu excepţia zonelor special arnenajate pentru fumat; să nu consume alimente, serninţe, gurnă de mestecat în baza sportivă; h) să rnanifeste un cornportamerit civilizat, respectând bunele moravuri, fără violenţă verbală sau fizică; i) să predea ła punctul de inforrnare orice obiect găsit în incinta parcului care nu îi aparţine, astfel încât persoana îndreptăţită să îl poată recupera în urma conformării cu procedurile interne; j) să respecte indicaţiile personaluiui de administrare i sernnalizarea afiată în incintă; k) să fołosească echipamente de protecţie în zonele unde este obligatoriu (pumptrack, tiroliană, aruncări etc.); 1) să respecte linitea publică ş să evite producerea de zgornote deranjante; m) să folosească exclusiv zonele desemnate pentru activităţile sportive/recreative corespunzătoaľe; n) să depoziteze deeurile în 1ocuii!e special amenajate. Art.19, Principiul fundamental de utilizare este respectul reciproc i colaborarea între utilizatori. Îrnpărţirea timpului i a spaţiilor se face prin consens, într-un spirit comunitar. Capitolul V, Norme de siguranţă Art. 20. Utilizatorii folosesc facilităţile pe propria răspundere, asumându-i riscurile inerente activităţilor sportive. Adrninistratorul nu răspunde pentru accidente, vătărnări corporale sau alte prejudicii suferite de utilizatori, dacă acestea sunt cauzate de nerespectarea prezentului regulament sau de folosirea improprie a facilităţilor. Art. 21. Este interzis: a) accesul cu animale de companie, cu excepţia câinilor ghid!animalelor de asistenţă, conform Iegii, în condiţiile prezentării documentelor doveditoare; b) parcarea autovehiculelor în incinta Athłetic Park, cu excepţia autovehiculelor aparţinând persoanelor care utilizează parcul în acel moment; accesul i staţionarea acestora se fac exclusiv în zona de parcare amenajată, în condiţiile stabilite de administrator. c) accesul persoanelor aflate sub influenţa alcoolului, drogurilor sau a substanţelor halucinogene; d) consumul, introducerea i comercializarea băuturilor alcoolice în afara zonelor şÎ condiţiilor aprobate prin HCL ş legislaţie; e) utilizarea zonelor/sectoarelor de aruncări, sărituri, tiroliană, pumptrack fără echipament corespunzător, fără supraveghere sau fără respectarea instrucţiunilor; f) accesul în zonele tehnice ş spaţiile cu acces restricţionat; g) înotul în lac; h) folosirea focului deschis pe toată suprafaţa parcului, inclusiv realizarea de grătare, cu excepţia zonelor special autorizate; i) distrugerea, modifîcarea, îndepărtarea sau degradarea mobi1ieruui urban, a panourilor informative, marcajelor, indicatoarelor, construcţiilor, împrejmuirilor, elementelor cadrului natural (arbori, vegetaţie, sol) sau a oricăror alte amenajări din incinta parcului; j) corriportamentul care pune în pericol securitatea şi sănătatea proprie ori a aîtor persoane, precum i limbajul abuziv; k) fumatul în alte zone decât cele desemnate i aruncarea ţigărilor în alte locuri decât ceîe special amenaj ate; 1) introducerea unor obiecte fragile (sticlă, pahare etc.) sau a oricăror altor obiecte care pot provoca accidente; m) utilizarea dronelor fră autorizaţiile legale i a artifíciilor!efectelor pirotehriice; n) tulburarea 1initii publice prin folosirea la volum ridicat a aparatelor muzicale sau prin alte activităţi zgomotoase. o) depozitarea gunoiului de orice fel, precum şi a substanţelor poluante pe alei sau aruncarea acestora în lac. Art. 22. În zonele pumptrack, aruncări, sărituri, tiroliană este obligatoriu echipamentul de protecţie specific (ex. cască, protecţie), iar accesul se face doar cu respectarea instrucţiunilor afiate i, după caz, sub supraveghere. Art. 23. Zona de aruncări i sărituri se utilizează doar în prezenţa unui responsabil tehnic/antrenor desemnat; accesul publicului este interzis în sectoarele de aruncări i sărituri când se desfăoară antrenamente sau probe. Art. 24. Administratorul asigură semnalizarea corespunzătoare a zonelor de rise ş poate opri temporar utilizarea unei instalaţii pentru lucrări de întreţinere sau din inotive de siguranţă. Art. 25. Proceduriłe de urgenţă i locaţiile trusełor de prim-ajutor sunt afiate; orice incident se raportează personalului i se apelează 112. Art. 26. Administratorul nu îi asumă răspunderea pentru obiectele personale nesupravegheate sau uitate, altele decât cele depuse în mod corespunzător în spaţiile speciał anienajate (dulapuri securizate). Lucrurile găsite în vestiare după închiderea programului vor fi păstrate timp de o săptămână. Bunurile găsite se predau la punctul de infonnare; restituirea se face pe bază de descriere/probare a proprietăţii i procesverba1, Art. 27. Utilizatorii găsiţi vinovaţi de exploatarea defectuoasă a instałaţiilor, utilajelor, bunurilor cu bună ştiinţă sau din neg [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă