14 noiembrie 2025

HCL 492/2025 Bacău adoptată

Hotărâre privind stabilirea mandatului special al reprezentantului legal al Unității Administrativ-Teritoriale Municipiul Bacău pentru ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. din 17.11.2025/18.11.2025 ora 1300.

Denumire
Hotărârea nr. 492 din 2025 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
492 / 2025
Data
14 noiembrie 2025
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Municipiului Bacău stabilește mandatul special al reprezentantului legal al municipiului pentru a participa la Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor SC Compania Regională de Apă Bacău SA din 17-18 noiembrie 2025 la ora 13:00. Aceasta înseamnă că autoritatea locală va desemna o persoană care să voteze și să gestioneze interesele orașului în acea întâlnire, conform prevederilor legale. Decizia poate influența eventuale decizii privind serviciile de apă ale municipiului, iar efectele pentru locuitori pot include modul în care se gestionează contractele, finanțele și proiectele legate de apa și serviciile conexe, în termene și condiții stabilite de hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

)Iď) - J1Onł(ĺi ť(Ť o 4ł(11 ł/ł/ ł3r,răŕŕ O ż/Jŕ/ľŕł/ Ć7 / ĺ4 ĺŕ d3ăťł HOTĂRÂREA NR. 492 DIN 14.11.2025 privind stabilirea mandatului special al reprezentantului legal al Unităţii Administrativ- Teritoriale Municipiul Bacău pentru edinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. din 17.11.2025/18.11.2025 ora 1300 Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în edinţă extraordinară Ia data de 14.11.2025 potrivit art. 133 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/20 19 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere: -Convocarea nr. 16086/30.10.2025 pentru edinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 17.11.2025/18.11.2025, transmisă de S.C. Compania Regională de Apă Bacău SA, înregistrată la Primăria Municipiului Bacău cu nr. 200517/30.10.2025 i documentele anexate la aceasta; -Referatul nr. 200996/31.10.2025 al Serviciului Monitorizare ş Coordonare Unitatea Municipală - pentru Monitorizare Calitate Servicii Publice prin care se solicită iniţierea unui proiect de hotărâre privind stabilirea mandatului special al reprezentantului legal al Unităţii Administrativ-Teritoriale Municipiul Bacău pentru edinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. din 17.11.2025/18.11.2025, ora j300; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 200999/31.10.2025; -Raportul de specialitate al Direcţiei juridice înregistrat cu nr. 201361/1/3.11.2025; -Raportul de specialitate al Serviciului Monitorizare şi Coordonare U.M.M.C.S.P, înregistrat cu nr. - 201361/2/3.11.2025; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 119/13.11.2025 al Comisiei de speciałitate nr.3 şi nr. 514/13.11.2025 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevedenle art. 2009 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările i completările ulterioare; -Prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă i de canałizare, republicată, cu modificările ş completările ulterioare; -Prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderiłor publice, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 132, ale art. 140 alin. (1) ş alin. (3), ale art. 154 alin. (1), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art.197 alin. (1) i ale art. 243 alin. (1) lit. a) ş lit. b) din Ordonanta de Urgentă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 8 alin. (3), art. lO alin. (2), art.1 1 alin. (2) lit. j), art.14 alin. (11) pct.19 din Actul Constitutiv al S.C, Compania Regională de Apă Bacău S.A., aprobat prin H.C.L. nr. 291/31.08.2010 cu modificările ş completările ulterioare; -H.C.L. nr. 383/17.11.2010 privind aprobarea Studiului de oportunitate privind delegarea gestiunii serviciului de alimentare cu apă ş de canalizare al Municipiului Bacău i a contractului de delegare directă a gestiunii serviciului de alimentare cu apă ş de canalizare, -H.C.L. nr. 272/23.08.2021 privind acordarea împuternicirii de reprezentare a Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acţionarilor la Compania Regională de Apă Bacău SA; În temeiul art. 129 alin. (2) lit.a) i lit. d), alin. (3) lit. d) i alin. (7) lit. n) i art. 139 alin. (3) i alin. (5) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările i completăriłe ulterioare, HOTARĂTE: Art. 1 Consiliul Local al Municipiului Bacău, în calitate de autoritate administrativă autonomă deliberativă a acţionarului în S.C. CRAB S.A., acordă mandat special reprezentantului său legal în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. CRAB S.A., să voteze ,,PENTRU în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor S.C. CRAB S.A, din data de 17.11.2025/18.11.2025 la hotărârile prevăzute la punctele 1-3 ale ordinii de zi comunicate prin Convocarea nr. 16086/30.10.2025, după cum urmează: 1.Aprobarea înfiinţării unor puncte de Iucru secundare situate în comuna Sarata ş comuna Târgu Trotu, ca urmare a activităţii desfăşurate în cadrul sistemului public de alimentare cu apă ş de canalizare nou preluate în administrare, cu profil de activitate cod CAEN : 3600 ( captarea, tratarea şi distribuţia apei potabile) şi 3700 ( preluarea si epurarea apelor uzate), propusa prin Nota rir. 15923/28.10.2025 a Comisiei de predare-primire din cadrul societăţii şi avizată prin Hotararea C.A. nr. 1/30.10.2025, conform prevederilor art.12 alin. (2) lit. d) din Actul Constitutiv CRAB. 2.Aprobarea modificării Actului Constitutiv al societăţii, prin introducerea cełor doua puncte de łucru, respectiv: - Punct de lucru situat în comuna Sarata, sat Sarata, FN, jud. Bacau cod CAEN 3600; - - Punct de lucru situat în comuna Târgu Trotu, sat Târgu Trotu, FN, jud. Bacau- cod CAEN 3600 si 3700 si implicit rescrierea Actului Constitutiv. 3.Imputernicirea persoanei fizice care va îndeplini formalităţile de publicitate ş inregistrarea hotărârii adunării generale Extrordinare a actionarilor la Registrul Comertului, precum si a persoanei care va semna hotararea adoptata. Art. 2 În cazul în care nu vor fi întrunite condiţiile de cvorum pentru şedinţa Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 17.11.2025, valabilitatea mandatului prevăzut la art. 1 din prezenta se extinde pentru şedinţa din data de 18.11.2025 , menţinându-se votul favorabil. Art. 3 Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile hotărârii prin reprezentantul legal în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Compania Regională de Apă Bacău S.A. Art, 4 Prezenta hotărâre va fi comunicată reprezentantului legal al Consiliul Locał al Municipiului Bacău în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. CRAB S.A., Serviciului Monitorizare i Coordonare ş SC Compania Regională de Apă Bacău S.A. Art. 5. Prin grija Secretarułui General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termenul legal Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. - EDI.NFE-DE SEDINTĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE -,-., - ONELCONDU-RAT SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACAIJ ĺ i - NICOLAE OVIDIU POP CI - \ - -. . M o Hotararea a fost adoptata cu 1 8 votun pentru o neparticipare la vot N.O.P., 1.M.P../M.T. EX.1 DS.1-A-l

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă