23 octombrie 2025

HCL 454/2025 Bacău adoptată

Hotărâre pentru modificarea art.4 din HCL nr.3/2007, cu modificările si completările ulterioare.

Denumire
Hotărârea nr. 454 din 2025 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
454 / 2025
Data
23 octombrie 2025
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea articolului 4 din Hotărârea 3/2007 privind acordarea sprijinului financiar de la bugetul local pentru studenți, în condițiile în care beneficiarii sunt cei care urmează sau au urmat studii universitare de lungă durată și care sunt bursieri ai unor instituții din alte state. Se reorganizează Comisia municipală pentru analiza și selecția cererilor de acordare a sprijinului, în conformitate cu noile modificări și cu ultimele hotărâri (de ex. HCL 320/2025), ceea ce poate afecta modul în care se aprobă și se gestionează ajutoarele. Pentru locuitori înseamnă posibilitatea ca unii studenți să primească sprijin financiar din bugetul local în funcție de noile criterii, cu termene și proceduri stabilite de comisie în urma modificării.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

-. J I (flł(ŕiłľt/ ()j4ł(ĺ( ŕ / qE?ţţ (ŰŤĆ (Ĺą //Jť//f(/ łO(Y//Ů/ ĺ4/,Ł,,y/ĺU/Uĺ HOTĂRÂREA NR. 454 DIN 23.10.2025 pentru modificarea art, 4 din HCL nr.3/2007, cu modificările si completările ulterioare Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în edinţă ordinară la data de 23.10.2025, potrivit art 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/20 19 privind Codul administrativ, cu modificările i completările ulterioare, Având în vedere: - Adresa nr. 188546/26.09.2025 inaintată de către dna. Diana Irina Poa, consilier local in cadrul Consiliului Local Bacău din partea Partidului Ecologist Roman , filiala Bacău, prin care i-a depus demisia din Comisia municipala pentru analiza si selectarea cererilor pentru acordarea sprijinului financiar de Ia bugetul locał, studentilor care urmeaza cursuri universitare de lunga durata si absolventilor cursurilor universitare de lunga durata, in ambele situatii beneficiari ai burselor de studii oferite de alte state; - Referatul nr. 188546 din 26.09.2025 înaintat de către Serviciul Monitorizare şi Coordonare- Compartiment Invatamant Cułtura Sănătate prin care se propune modificarea art, 4 din HCL nr. 3/25.01.2007 privind aprobarea acordării sprijinului financiar de la bugetul local, studenţilor care urmează cursuri universitare de lunga durata si absolvenţilor cursurilor universitare de lunga durata, in ambele situaţii beneficiari ai burselor de studii oferite de alte state, precum si reorganizarea ,,Comisiei municipale pentru analiza si selectarea cererilor acordării sprijinului financiar acestor beneficiari, cu modificările şi completările ulterioare, ultima prin HCL nr.320/2025; - Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacau, înregistrată cu nr. 192584 din 08.10.2025; - Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice, înregistrat cu nr. 192590/1 din 08.10.2025; - Raportul de specialitate al Serviciului Monitorizare i Coordonare, înregistrat cu nr. 192590/2 din 08.10.2025; - Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 92/22.10.2025 al Comisiei de specialitate nr, 4 i nr. 475/22.10.2025 al Comisiei de speciałitate nr. 5; - Prevederile H.C.L nr. 3/2007 privind aprobarea acordarii sprijinului financiar de la bugetul local, studentilor care urmeaza cursuri universitare de lunga durata si absolventilor cursurilor universitare de lunga durata, in ambele situatii beneficiari ai burselor de studii oferite de alte state, precum si reorganizarea ,,Comisiei municipale pentru analiza si selectarea cereriłor acordarii sprijinului financiar acestor beneficiari; - Prevederiłe H.C.L. nr. 320/2025 privind modificarea H.C.L nr. 3/2007 privind aprobarea acordării sprijinului financiar de la bugetul local, studenţilor care urmează cursuri universitare de lungă durată ş absolvenţilor cursurilor universitare de lungă durată, în ambele situaţii beneficiari ai burselor de studii oferite de alte state, precum i reorganizarea Comisiei municipale pentru analiza ş selectarea cererilor acordării sprijinului financiar acestor beneficiari. - Prevederile art. 59 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, cu modificările ş completările ulterioare; - Prevederile art. 140 alin. (1) şi alin. (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1) ş ale art. 243 alin.(1) lit. a) şi lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările ş completările ulterioare; -Propunerea formulată de către doamna consilier Violeta Hazaparu, propunere ce a fost adoptată; În temeiul art. 129 alin. (1) i alin. (14) i ale art. 139 alin. (1) i alin. (6) din O.U.G. nr. 57 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.l, Se ia act de demisia doamnei Diana Irina Poa, consilier local în cadrul Consiliului Local Bacău din partea Partidului Ecologist Roman- filiala Bacău, din calitatea de membru a Comisiei Municipale aprobata prin art.4 din HCL nr.3/25.01 .2007, cu modifîcările i completările ulterioare, ultima prin HCL nr. 320 2025. Art.2. Se modifică art, 4 din HCL nr.3/25.01.2007, cu modificările ş completările ulterioare, ultima prin HCL nr.320/2025, în sensul înlocuini doamnei consilier Diana Irina Poa cu un alt membru, in persoana domnului consilier local Adrian Mocanu. Art.3. Celelalte prevederi ale HCL nr. 3/25.01.2007, modificată i completată, ultima prin HCL nr.320/2025, sunt ş rămân în vigoare. Art.4. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Serviciul Monitorizare ş Coordonare. Art.5, Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Serviciului Monitorizare ş Coordonare -Compartiment Invăţământ, Cultură Sănătate ş persoanei menţionate la art. 2. Art.6, Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. - PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE NICU CODRIN IGNAT - SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU NICOLAE OVIDIOVI1 - Oĺ / Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi pentru. I%i R, C.S. M.G.C. EXJ DS.I-A-1

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă