30 noiembrie 2011

HCL 373/2011 Bacău adoptată

Hotărâre privind modificarea şi completarea H.C.L. Bacău nr. 348/2007 prin care au fost aprobate Regulamentele de organizare si functionare ale pietelor din Municipiul Bacau .

Denumire
Hotărârea nr. 373 din 2011 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
373 / 2011
Data
30 noiembrie 2011
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată

Documente

Text

Conseil Focal al O Mlumtce, rul I Dacii HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea H.C.L. Bacău nr. 348/2007 prin care au fost aprobate Regulamentele de organizare si functionare ale pietelor din Municipiul Bacau CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI BACAU Având in vedere: - Prevederile art.9(2) din Hotărârea Guvernului nr.348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare; - Prevederile Legii nr.359/2004 privind simplificarea formalităţilor la înregistrarea în registrul comerțului a persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale şi persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum şi la autorizarea funcționării persoanelor juridice, cu modificările şi completările ulterioare; - Prevederile OUG nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare; - Prevederile art. 47 şi art.117 lit. « a » din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, republicată si actualizata; - Prevederile HCL nr.348/28.09.2007 privind aprobarea Regulamentelor de Organizare şi Funcţionare a Pieței Centrale, Pieței Sud, Pieței de Gross şi a Bazarului Milcov din municipiul Bacău, modificată şi completată prin HCL nr.191/30.06.2010; - Referat nr.71548/17.11.2011 al Direcţiei Administrare din cadrul Primariei Municipiului Bacau; - Expunerea de motive a Viceprimarului Municipiului Bacau. În baza dispoziţiilor art. 36 (2) lit.”a” şi art.45 (2) din Legea nr. 215/ 2001, privind administraţia publică locală, republicată si actualizata, HOTĂRĂȘTE: Art]. - Se aprobă modificarea şi completarea Anexei nr.l- « Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Pieței Centrale » din HCL nr.348/28.09.2007, modificată şi completată prin HCL nr.191/30.06.2010, după cum urmează : A) CAP.III PLANUL PIEŢEI 3.- Sectorizarea platoului pieței pe specific de produse comercializate: a)Producători agricoli Sectoare 1A2, 1A3 144, IAS, 1A6, 1A7 şi 1A8 - amplasate pe terasa superioară - pentru legume şi fructe; Sectoare 2A1, 2A2, 2A3, 244, 2A5, 2B3, 2B7 şi 2B8 — pe platoul pieţii pentru legume şi fructe b)Societăţi comerciale, AF şi PF - comercializare citrice şi fructe : 2B1, 2B2, 2B5 şi 2B6 — situate pe platoul pieții AF care comercializează cartofi şi legume : 2B4 şi 2B9 — situate pe platoul pieții c)Comercializarea laptelui şi a produselor lactate se face în hala de lactate amplasată pe terasa superioară d)Comercializarea florilor se face în sectorul 1A1- terasa superioară şi în modulele de lângă hala de lactate e)Răsadurile, materialul săditor şi pomii de Crăciun se comercializează în parcarea comercială situată între str.Pieţei şi str.Dumbravei se adaugă punctul .. f.. având următorul conţinut: f) Sectorul modernizat (Hala carne — peşte), amplasat pe terasa superioară lângă hala de lactate, este destinat comercializării de produse ambalate, preambalate şi vrac ale produselor alimentare astfel: Modulele 1-3 vor putea comercializa carne, produse din carne şi produse alimentare; Modulele 4-14 vor putea comercializa preparate din carne, peşte şi produse alimentare; B)-CAP.VI. DREPTURILE ŞI OBLIGAȚIILE UTILIZAȚORILOR PIEȚEI a)- Drepturile utilizatorilor : T7.-utilizatorii pieţei, persoane juridice (societăţi comerciale, asociaţii familiale, persoane fizice autorizate) pot închiria, în cadrul pieţei, un număr de maximum 5 locuri de vânzare la mese. Închirierea se face în baza autorizaţiei de funcţionare şi profil de activitate, emisă pentru fiecare loc de vânzare la mese; se modifică şi avea următorul conținut: T.utilizatorii pieţei, persoane juridice (societăţi comerciale, asociaţii familiale, persoane fizice autorizate) pot închiria, în cadrul pieţei, un număr de minim 2(două) locuri de vânzare consecutive pe aceiaş masă și maxim 3(trei) mese. Închirierea se face în baza autorizaţiei de funcţionare şi profil de activitate, emisă pentru fiecare masă; Art.2. - Se aprobă modificarea şi completarea Anexei nr.2- « Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Pieței Sud « din HCL nr.348/28.09.2007, modificată şi completată prin HCL nr.191/30.06.2010, după cum urmează: A) 3.- Sectorizarea platoului pieţei pe specific de produse comercializate: a)Producători agricoli: Sectoare S1.3, S1.4, $2.3, S2.4, $3.1, $3.2, S$3.3, S3.4, S3.5; b)Societăți comerciale, AF şi PF: - comercializare citrice şi fructe : S$1.1., S1.2; - comercializare cartofi şi legume : $1.2 şi $2.2; c)Comercializarea laptelui şi a produselor lactate se face în hala de lactate; d)Comercializarea florilor se face în sector flori din hala acoperită , de către persoane juridice şi în sectorul $1.4, de către producătorii agricoli, sector în care se comercializează şi produse meşteşugăreşti, iar ocazional, pentru diverse sărbători legale (Paşti, Rusalii, Crăciun, etc) , se pot comercializa produse specifice acestora, de către persoane juridice şi producători; e)Răsadurile, materialul săditor şi pomii de Crăciun se comercializează în $3.3 pe sezoane; se modifică şi avea următorul conținut: 3,- Sectorizarea platoului pieţei pe specific de produse comercializate: a)Producători agricoli: Sectoare $1.3, S1.4, $2.3, $2.4, $3.1, $3.2, $3.3, $3.4; b)Societăţi comerciale (persoane juridice) : - comercializare citrice şi fructe : $1.1., S$1.2; comercializare cartofi şi legume : S$1.2 şi $2.2; comercializare produse alimentare şi industriale : $3.5; c)Comercializarea laptelui şi a produselor lactate se face în hala de lactate; d)Comercializarea florilor se face în sector flori din hala acoperită , de către persoane juridice şi în sectorul $1.4, de către producătorii agricoli, sector în care se comercializează și produse meşteşugărești, iar ocazional, pentru diverse sărbători legale (Paşti, Rusalii, Crăciun, etc) , se pot comercializa produse specifice acestora, de către persoane juridice şi producători; e)Răsadurile, materialul săditor şi pomii de Crăciun se comercializează în $3.3 pe sezoane; B)CAP.VI. DREPTURILE ŞI OBLIGAȚIILE UTILIZATORILOR PIEŢEI a)- Drepturile utilizatorilor : 7.-utilizatorii pieţei, persoane juridice (societăți comerciale, asociaţii familiale, persoane fizice autorizate) pot închiria, în cadrul pieței, un număr de maximum 5 locuri de vânzare la mese. Închirierea se face în baza autorizaţiei de funcționare şi profil de activitate, emisă pentru fiecare loc de vânzare la mese; se modifică şi avea următorul conținut: 7.-utilizatorii pieţei, persoane juridice (societăți comerciale, asociaţii familiale, persoane fizice autorizate) pot închiria, în cadrul pieţei, un număr de minim 2(două) locuri de vânzare consecutive pe aceiaş masă şi maxim 3(trei) mese. Închirierea se face în baza autorizaţiei de funcţionare şi profil de activitate, emisă pentru fiecare masă; Art.3. - Celelalte prevederi HCL nr.348/28.09.2007, modificată şi completată prin HCL nr.191/30.06.2010, care nu sunt in contradictie cu prevederile prezentei hotarari, sunt şi rămân în vigoare. Art.4. - Hotărârea se comunică Viceprimarilor Municipiului Bacau, Directiei Economice, Directiei Administrare-€ adrul Primăriei Municipiului Bacău. ȚĂ CONTRASEMNEAZĂ, RGE SECRETARUL MUNICIPIULUI BACĂU NICOLAE-OVIDIU POPOVICI NR. 373 DIN 30.11.2011 N.O.P.C.FL! R-T./Ex.I/Ds-l-A-4

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă