HCL 304/2019 Bacău adoptată
Hotarerea Consiliului Local Nr. 304
- Denumire
- Hotărârea nr. 304 din 2019 a Consiliului Local Bacău
- Emitent
- Consiliul Local Bacău
- Număr
- 304 / 2019
- Data
- 31 iulie 2019
- Localitate
- Bacău, județul Bacău
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
(1) Se aprobă asocierea Municipiului Bacău cu Judeţul Bacău în vederea finanţării şi realizării în comun a obiectivului de investiții "Construire parcare ansamblu spitalicesc, str. Calea Mărășești, nr. 20B”, conform Contractului de asociere — Anexa nr. |, parte integrantă a prezentei hotărâri
Documente
Text
A METER]
) Pai îi
A OI sera
G AD, (af eeccir
Co nirliul Zoral at O (rares lui Pacini
HOTĂRÂREA NR. 304 DIN 31.07.2019
privind asocierea Municipiului Bacău cu Judeţul Bacău în vederea finanțării și realizării
obiectivului de investiții "Construire parcare ansamblu spitalicesc, str. Calea Mărăşeşti, nr. 20B”
şi pentru aprobarea Studiului de fezabilitate a aceluiaşi obiectiv
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 31.07.2019, potrivit
art.133(1) din Ordonanţa de Urgență nr.57/2019 privind Codul Administrativ
Având în vedere :
-Adresa nr. 14984/ 26.07.2019 înregistrată la Primăria Municipiului Bacău cu nr. 32563/ 29.07.2019
înaintată de Consiliul Judeţean Bacău prin care ne este adusă la cunoştinţă HCJ nr. 184/ 24.07.2019
privind asocierea Judeţului Bacău cu Municipiul Bacău în vederea finanțării și realizării obiectivului de
investiţii "Construire parcare ansamblu spitalicesc, str. Calea Mărăşeşti, nr. 20B” şi pentru aprobarea
indicatorilor tehnico -— economici aferenţi;
-Referatul nr. 7855/ 29.07.2019 înaintat de Serviciul Implementare Proiecte prin care se propune
asocierea Municipiului Bacău cu Judeţul Bacău în vederea finanțării şi realizării obiectivului de
investiţii "Construire parcare ansamblu spitalicesc, str. Calea Mărășești, nr. 20B” şi pentru aprobarea
Studiului de fezabilitate a aceluiaşi obiectiv;
-Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău nr. 7864/ 29.07.2019;
-Rapoartul Direcţiei Juridice şi Administraţie Locală, înregistrat cu nr.7865/30.07.2019;
-Raportul Serviciului Implementare Proiecte, înregistrat cu nr. 7865/30.07.2019, favorabil;
-Rapoartele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în
vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 1261/31.07.2019 al Comisiei de specialitate nr.1, nr.
1262/31.07.2019 al Comisiei de specialitate nr.2, nr. 1263/31.07.2019 al Comisiei de specialitate nr.3,
nr. 1264/31.07.2019 al Comisiei de specialitate nr.4 și nr. 1265/31.07.2019 al Comisiei de specialitate
nr.5;
-Prevederile art. 140 alin. (1) şi (3), ale art. 154 alin. (1), ale art. 196 alin. (1), lit. Pa”, ale art. 197 (1) şi
ale art. 243 alin. (1), lit. ”a” şi ”b” din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul Administrativ;
-Prevederile art. 35 (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, modificată şi
completată;
-Prevederile art. 199 alin. (1) din Legea nr. 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată,
modificată şi completată;
-Prevederile art. 5 alin. (1), lit. ”a” pet. (ii) şi ale art. 7 alin. (1) din HG nr. 907/ 2016 privind etapele de
elaborare si continutul-cadru al documentatiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de
investitii finantate din fonduri publice, modificată şi completată;
În baza dispozitiilor art. 129 (2) lit. ”e” şi alin. (9) lit. "a” şi art.139 (3) lit. *a” şi”f'şi (5) din
OUG nr. 57/ 2019 privind Codul Administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
ART. 1. (1) Se aprobă asocierea Municipiului Bacău cu Judeţul Bacău în vederea finanţării şi realizării
în comun a obiectivului de investiții "Construire parcare ansamblu spitalicesc, str. Calea Mărășești, nr.
20B”, conform Contractului de asociere — Anexa nr. |, parte integrantă a prezentei hotărâri.
(2) Se împuternicește Primarul Municipiului Bacău, di. Cosmin Necula, ca, în numele și pentru
Municipiul Bacău, să semneze contractul de asociere prevăzut la alin. (1).
ART. 2. Se aprobă documentaţia tehnico — economică, faza Studiu de fezabilitate pentru obiectivul de
investiţii "Construire parcare ansamblu spitalicesc, str. Calea Mărășești, nr. 20B”, conform Anexei nr. 2,
parte integrantă a prezentei hotărâri.
ART. 3. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin
Serviciul Implementare Proiecte şi Direcţia Tehnică.
ART. 4. Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Direcţiei Tehnice, Serviciului
Implementare Proiecte, Consiliului Judeţean Bacău și Spitalului Judeţean de Urgență Bacău.
ART. 5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen
legal Instituţiei Prefectului — Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii.
PRESEDINTE A INȚĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
DOINA SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BACĂU
NICOLAE-OVIDIU POP
N.O.P./1.D./A.M./EX.1/DS,I-A-2
ROMÂNIA
JUDEŢUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
„__ ANEXANR.1
LA HOTĂRÂREA NR. 304 DIN 31.07.2019
JUDEŢUL BACĂU MUNICIPIUL BACĂU
Nr.__ ___din ___ 2019 Nr. din_
____ 2019
CONTRACT DE ASOCIERE
- cadru -
Cap. 1 PĂRŢILE CONTRACTANTE:
I. JUDEȚUL BACĂU, cu sediul în Municipiul Bacău, str. Calea Mărășești, nr. 4,
judeţul Bacău, având Cod fiscal 5057580, reprezentat prin Preşedinte - Sorin
BRAȘOVEANU. în calitate de ASOCIAT
și
2. MUNICIPIUL BACĂU, cu sediul în Municipiul Bacău, str. Calea Mărăşeşti, nr.
6, judeţul
Bacău, având Cod fiscal 4278337, reprezentat prin Primar - Cosmin NECULA, în calitate
de ASOCIAT,
au convenit, în temeiul prevederilor art,129 alin. (2) lit. b) şi e), al alin. (4) lit. d) şi al
alin.(9) lit. a) şi c), al art. 139, alin. (3), lit. a) şi î), al art. 173 alin. (1) lit. d), al alin. (3) lit.
6, al alin. (5) lit. c) şi al alin. (7) lit. a) şi c), al art. 182 alin. (4) raportat la art. 139, alin. (3),
țit. a) şi D). precum şi al art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă nr. 57/ 2019
privind Codul Administrativ, ale art. 1166, 1270 şi urm. Cod civil, republicat, ale Hotărârii
Consiliului Loca! Bacău nr.____ din _____2019 precum și ale Hotărârii Consiliului
Judeţean Bacău nr. 184 din 24.07.2019, ia încheierea prezentului contract de asociere cu
respectarea următoarelor clauze:
Cap. EI OBIECTUL CONTRACTULUI
Art. (1). Părţile convin să se asocieze în scopul realizării în comun a obiectivului
de investiţii „Construire parcare ansamblu spitalicesc, str. Caiea Mărăşeşti, nr. 20B”.
(2) Valoarea estimată a contractului de asociere este de 1.819.686,35 lei TVA
inclus - astfel cum rezultă din documentaţia tehnico-economică, faza Studiu de fezabilitate,
proiect nr.337/2019 întocmit de către S.C. INTERPROIECT S.R.L. Bacău. Contribuţia
Judeţului Bacău constă în finanţarea în procent de 90 % din vatoarea lucrărilor de execuţie a
obiectivului prevăzut la art. 1 (1), restul finanțării fiind asigurată de către Municipiul Bacău.
(3) Valoarea totală a contractului de asociere va îi cea rezultată în urma aplicării
procedurilor de achiziţie publică pentru servicii şi lucrări.
(4 Bunurile rezultate ca urmare a finalizării obiectivului de investiţie urmează
regimul juridic al terenului.
Art.2. Sursele de finanțare sunt constituite din venituri proprii, cote şi sume
defalcate din impozitul pe venit şi TVA, împrumuturi şi orice alte sume atrase în
conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, cuprinse în bugetul multianual al
investiţiilor de către fiecare asociat în limita contribuției proprii.
Art.3, Această asociere se caracterizează prin lipsa de personalitate juridică.
Cap. III DURATA CONTRACTULUI
Art.4. Prezentul contract îşi produce efectele începând cu data semnării de către
părți, până la data recepției finale a lucrărilor aferente obiectivului de investiţii
„Construire parcare ansamblu spitalicesc, str, Calea Mărăşeşti, nr. 20B”.
Cap. 1V
OBLIGAŢIILE
PĂRȚILOR An5.
Judetul Bacău:
4. Valoarea totală a bugetului proiectului conform devizului general este de
1.819.686,35 lei - TVA inclus, din care Judeţul Bacău se obligă să finanţeze suma de
1.532.719,12 lei TVA inclus, reprezentând 90% din valoarea lucrărilor de execuţie a
obiectivului prevăzut la art. ! (î) respectiv :
- Cap.4 - Cheltuieli pentru investiţia de bază = 1.541.194,90 lei (inclusiv
TVA);
- Subcapitolul 5.1.1. - Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de
șantier = 14.578,95 lei (inclusiv TVA):
- Subcapitolul 5.3. - Diverse şi neprevăzute = 147.247,39 lei (inclusiv TVA),
TOTAL = 1.703.021,24 (inclusiv TVA).
2. Va transfera sumele în contul Municipiului Bacău deschis la Trezoreria Bacău,
cont special pentru realizarea acestui obiectiv, în baza situaţiilor de lucrări verificate de
diriginţii de şantier atestaţi şi avizate de persoanele cu atribuţii în acest sens.
3. Va desemna reprezentanţii săi în comisiile de recepţie;
4. Îndeplineşte și alte atribuţii convenite cu celălalt asociat care pot rezulta din
executarea prezentului contract.
Art.6. Afunicipiul Bacău
4. Valoarea totală a bugetului proiectului conform devizului general este de
1.819.686,35 lei TVA inclusiv din care Municipiul Bacău se obligă să finanțeze suma de
286.967,23 lei cu TVA.
2. Se îngrijește de obţinerea/ actualizarea avizelor, acordurilor, certificatelor şi
autorizaţiilor necesare execuţiei lucrărilor:
3. Aprobă indicatorii tehnico-economici ai investiţiei;
4. În cazul în care apar modificări ale indicatorilor tehnico-economici ulterior
semnării prezentului contract, Municipiul Bacău va transmite judeţului Bacău documentaţia
necesară pentru aprobarea de către Consiliui Judeţean Bacău a noilor indicatori tehnico-
economici;
5. Deschide cont specia! la Trezoreria Bacău pentru realizarea acestui obiectiv;
6. Conrabilizează sumele primite de la Judeţul Bacău și contribuţia Municipiului
TA
Bacău pentru realizarea acestui obiectiv, precum și toate cheltuielile suportate şi plăţile
efectuate;
7. Organizează evidenţa contabilă separat pentru aceste fonduri, care să permită
identificarea tranzacţiilor legate de sursele de finanţare specifice obiectivului de investiţii;
8. Răspunde în mod exclusiv de legalitatea şi corectitudinea tuturor informaţiilor
tehnice, economice, financiare și administrațive conţinute în documentele justificative
aferente obiectivului de investiţii;
9. Întocmeşte şi transmite Judeţului Bacău rapoarte intermediare şi raportul final de
derulare ale asocierii şi pune la dispoziţia judeţului toate informaţiile necesare legate de
derularea obiectivului de investiţii;
10. “Tine evidenţa tuturor datelor, rapoartelor, corespondenţei, registrelor contabile şi
a tuturor originalelor documentelor justificative referitoare la obiectivul de investiţii,
conform prevederilor legale;
Ul. Asigură managementul tehnic, financiar, administrativ și monitorizarea
obiectivului de investiţii;
12. Efectuează operaţiuni de tezorerie din contul deschis la Trezoreria Bacău -
special pentru acest obiectiv de investiţii;
13. Face, pe proprie răspundere, plata sumelor primite de la Judeţul Bacău şi
transmite acestuia o copie după ordinul de plată a acestora, răspunzând de realitatea,
necesitatea şi legalitatea operaţiunilor efectuare;
14. Solicită alimentarea contului şi transmite Judeţului situaţiile de lucrări,
centralizatorul acestora și facturile - verificate şi însuşite de către Municipiul Bacău (C.F.P.
şi Bun de plată) cu înscrierea sintagmei „Factura nu a fost decontată din alte surse de
finanţare”
15. Răspunde de realitatea și exactitatea datelor înscrise în toate documentele de
plată supuse avizării, Judeţul Bacău neavând nici o responsabilitate în acest sens;
16. Informează Judeţui Bacău despre dificultăţile apărute care pot duce la abateri de
la graficul aprobat:
17. Asigură finanţarea obiectivului conform prevederilor de la Art. ;
18, Asigură toate informaţiile necesare pentru realizarea obiectului contractului de
asociere. în vederea întocmirii sau revizuirii bugetelor de cheltuieli necesare;
19. Organizează recepţia la terminarea lucrărilor, cu participarea reprezentanţilor
desemnaţi de Judeţul Bacău, asigură urmărirea comportării în timp pe parcursul perioadei
de garanţie, organizează recepţia finală la sfârşitul perioadei de garanţie acordata lucrărilor,
transmite Judeţului Bacău documentele aferente recepţiei la terminarea lucrărilor şi recepţiei
finale .
20. Îndeplineşte şi alte atribuţii convenite cu judeţul Bacău, care pot rezulta din
executarea acestui contract;
21. Îşi asumă întreaga răspundere pentru prejudiciile cauzate atât Judeţului Bacău,
cât şi terţilor care participă la realizarea obiectivului de investiţii;
22, Judeţul Bacău este exonerar de orice responsabilităţi asociate cu orice pretenții
sau acţiuni apărute ca rezultat al încălcării prevederilor prezentului contract de asociere, ale
oricăror prevederi legale, reguli sau regulamente privind realizarea investiţiei de către
Municipiul Bacău;
23. Desemnează prin dispoziţie a primarului membri in comisia de recepţie ia
terminarea lucrărilor, respectiv recepţia finală
Cap. V ALTE CLAUZE
Art.7. Municipiul Bacău va răspunde în mod exclusiv de modul de utilizare a
sumelor alocate.
Art.8. Eventualele sume virate de către Judeţul Bacău, râmase necheltuite după
finalizarea obiectivului, vor fi retumate în termen de maximum 30 de zile de la
momentul finalizării acestuia.
Art. 9. Orice modificare a contractului de asociere se va face prin încheierea de
acte adiţionale .
Cap. VI RĂSPUNDEREA PĂRȚILOR
Art.LO. Prezentul înscris serveşte interesul comun al părţilor care se obligă să-l
execute întocmai şi în lotalitate cu bună credinţă,
Art. Î. Pârţile se obligă să urmărească şi să se informeze reciproc asupra desulănii
acestui contract,
„__Art.12. Nici o parte nu poate modifica unilateral, prezentul contract. Modificarea
poate interveni numai prin acordul de voință exprimat al părților, prin act adiţional.
Ar.13. Pentru neîndeplinirea, îndeplinirea defectuoasă sau cu întârziere a
obligaţiilor asumate în acest contract partea în culpă va suporta daune.
Cap. VII REZILIEREA CONTRACTULUI
Art. 14. Nerespectarea obligaţiilor prevăzute în prezentul contract de către una
dintre părţi, dă dreptul celeilalte părţi la rezilierea contractului, de plin drept, fară trecerea
vreunui termen, fară punere în întârziere şi fără intervenţia instanţelor de judecată.
Art. 15. Rezilierea prezentului contract nu va avea nici un efect asupra obligaţiilor
deja scadente intre pârţile contractante.
Cap. VIII ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Art.16. Prezentul contract încetează:
a) prin ajungerea la termen a contractului;
b) prin acordul părților:
Art.17. Judeţul Bacău îşi rezerva dreptul de a denunța unilateral contractul de
asociere, în cel mult 15 zile de la apariţia unor circumstanţe care nu au putut fi prevăzute la
data încheierii contractului și care conduc la modificarea clauzelor contractuale în aşa
măsură încât îndeplinirea contractului respectiv ar fi contrară interesului public, prin
notificare scrisă, fără punere în întârziere şi fără intervenţia unci instanţe de judecată.
Cap. IX FORȚA MAJORĂ ŞI CAZUL FORTUIT
Art,18. Prin forță majoră părţile înțeleg împrejurarea imprevizibită şi de neînlăturat
care face imposibilă executarea obligaţiilor asumate de către oricare parte şi care
exonerează de răspundere partea care o invocă, cu condiţia ca aceasta să fie lipsită de culpă.
Ea trebuie constatată de o autoritate competentă.
An.19. Forţa majoră apără de răspundere partea care o invocă. Forţa majoră are
caracter bilateral astfel că, fiecare dintre părţi, In caz de foiţă majoră, poate renunţa la
executarea în continuare a contractului.
Pentru ca forța majoră să înlăture răspunderea, partea care o invocă este obligată:
a) să comunice partenerilor contractual, în scris, cazul de forţă majoră în termen de 10 zile
de la apariţie;
b) să comunice în scris partenerilor contractuali, în termen de 20 de zile de la apariţie,
dovada cazului de forţă majoră;
c) să comunice în scris partenerilor contractuali încetarea cazului de forță majoră în termen
de 5 zile de la încetare,
d) să ia toate măsurile necesare pentru a limita consecinţele generate de cazul de forță
majoră;
“Toate comunicările se vor face în scris, iar termenele de comunicare mai sus
menţionate vor curge de la data ştampilei poştei de expediere. Dacă forța majoră depăşeşte
o durată de 45 de zile, fiecare parte poate să renunţe la executarea contractului în
continuare, fară ca să poată cere despăgubiri de la celelalte.
Art.20. Cazul fortuit este un eveniment imprevizibil şi de neînlăturat care ia naştere
din natură, fapta omului sau lucru şi care exclude culpa părții care îl invocă. Cazul fortuit ca
şi forța majoră este exonerator de răspundere.
Cap. X LITIGII
Art.21. Asociaţii vor depune toate eforturile pentru a rezolva pe cale amiabilă, prin
tratative directe, orice neînțelegere sau dispută care se poate ivi între ei în cadrul sau în
legătură cu îndeplinirea contractului.
Art.22. Dacă, în termen de 30 zile de la începerea acestor tratative, asociaţii nu
reuşesc să soluţioneze pe cale amiabilă divergenţele contractuale ivite, fiecare dintre părţi
este îndreptăţit a solicita ca disputa să fie soluționată de către instanțele judecătoreşti
competenţe.
Cap. XI COM UNICĂRI
Art23. (1) Orice comunicare între părți, referitoare la îndeplinirea prezentului
contract, trebuie să fie transmisă în scris.
(2) Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii cât
şi în momentul primirii.
Art.24. Comunicările între părţi se pot face şi prin telefon, telegramă, telex, fax sau e-
mai! cu condiţia confirmării în scris a primirii comunicării.
Art.25. in situaţiile în care :
a. destinatarul transmite o înştiinţare de schimbare a adresei, toată corespondenţa va fi
transmisă în consecinţă; şi
b. destinatarul nu a declarat o altă udresă în momentul solicitării unei aprobări sau
consimţământ, răspunsul poate fi transmis la adresa de la care s-a expediat solicitarea.
Prezentul contract a fost încheiat, astăzi în 2 (două) exemplare cu valoare
deerjinat; gâte unul pentru flecare parte contractantă
niipa E,
PREŞEDINTE RE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LBGALITATE
%/ DOINA DRAGOMIR SECRETARUL GENERAL AL MN. BACĂU
i = NICOLAE - OVIDIU VICI
SERVICIUL IMPLEMENTARE PROIECTE
ALEXAND ANCESCU
ROMÂNIA
JUDEŢUL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
ANEXA NR. 2 COMUNĂ CU PROIECTUL DE HOTĂRÂRE
LA HOTĂRÂREA NR. 304 DIN 31.07.2019
DOCUMENTAȚIE TEHNICO - ECONOMICĂ,
FAZA STUDIU DE FEZABILITATE PENTRU
OBIECTIVUL DE INVESTIȚII "CONSTRUIRE
PARCARE ANSAMBLU SPITALICESC, STR.
CALEA MĂRĂȘEȘTI, NR. 208”
PREȘED TEDE DE EBINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
DOI A DRAGOMIR SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU
ni NICOLAE - OVIDIU PO CI
SERVICIUL IMPLEMENTARE PROIECTE
7) PANCESCU
STUDIU DE FEZABILITATE
CONSTRUIRE PARCARE ANSAMBLU SPITALICESC, STRADA CALEA MARASESTI
NR. 20B, MUNICIPIUL BACAU
1. INFORMAȚII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTITII
a E NENALE II VIND OBIECTIVUL DE INVESTITII
1.1. Denumirea obiectivului de Construire parcare ansamblu spitalicesc,
investiţii: strada Calea Marasesti nr. 20B, municipiul
Bacau
1.2. Ordonator principal de MUNICIPIUL BACAU
credite/investitor:
1.3. Ordonator de credite: MUNICIPIUL BACAU
1.4. Beneficiarul investitiei: MUNICIPIUL. BACAU
1.5. Elaboratorul documentatiei de S.C. INTERPROIECT S.R.L. Bacău
avizare a lucrarilor de Str. Vadu Bistritei, bl. 29, sc. A, ap. 22
interventie: C.U.I. RO14901288
J04/657/2002
Teiefon/fax 0234510523
2. SITUATIA _EXISTENTA_ SI NECESITATEA _ REALIZARII OBIECȚIVULUI DE
INTERVENTIE
2.1. Concluziile studiului de prefezabilitate
Nu este cazul.
2.2. Prezentarea contextului: politici, strategii, legislatie, acorduri relevante,
structuri institutionale si financiare
Accesul in zona spitaliceasca pentru vizitatori si pentru urgente se realizeaza pe
doua intrari, una de pe strada Spiru Haret si cealalta dinspre Calea Marasesti. Astfel pe
cele doua intrari se asigura accesul la cele doua centre de primiri urgente de la corpul
principal de cladire al spitalului si de la sectia de pediatrie. Centrul de primire urgente
pediatrie se afla pe latura sudica a corpului de Pediatrie.
Intrarea dinspre Calea Marasesti se face pe un teren nesistematizat ce are o
imbracaminte de balast si pamant, pe care sunt parcate haotic autoturisme, ceeea ce
ingreuneaza accesul spre cele doua unitati de primire urgente.
Deasemeni zona de acces la viitorul spital judetean este teren viran.
2.3. Analiza situatiei existente si identificarea deficientelor
In urma analizarii situatiei existente se constata ca accesul in zona spitaliceasca
[...]
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 300/2019Hotarerea Consiliului Local Nr. 300HCL 301/2019Hotarerea Consiliului Local Nr. 301HCL 302/2019Hotarerea Consiliului Local Nr. 302HCL 303/2019Hotarerea Consiliului Local Nr. 303HCL 305/2019Hotarerea Consiliului Local Nr. 305HCL 306/2019Hotarerea Consiliului Local Nr. 306HCL 307/2019Hotarerea Consiliului Local Nr. 307HCL 308/2019Hotarerea Consiliului Local Nr. 308
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.