Pe scurtSe aprobă vânzarea locuinței din fondul locativ de stat, aflată în domeniul privat al Municipiului Bacău, str. Bicaz nr. 164, sc. D, ap. 2, către cumparator, și încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Pentru locuitori înseamnă: o persoană sau familie poate cumpăra locuința, iar Municipiul poate stabili condițiile contractuale și prețul; procesul de vânzare se face conform normelor legale și cu avizele necesare. În practică, se întocmesc actele oficiale, se stabilește prețul și termenele de plată, iar locuitorii interesați pot afla dacă au drepturi sau sume de plătit în procesul de tranzacție.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
VO pret jet ct
od (ur erecire
Conca Tica (aia ata că Dacă
Za
HOTĂRÂREA NR. 281 DIN 28.12 2020
privind aprobarea vânzării și încheierii contractului de vânzare-cumpărare pentru locuința din
fondul locativ de stat, aflată în domeniul privat al Municipiului Bacău, situată în str. Bicaz nr. 164,
sc. D, apt. 2, Bacău
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință ordinară la data de 28.12.2020,
potrivit art.133 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare,
Având in vedere:
-Procesul Verbal nr. 481/ 21.01.2020 al Comisiei de analiză a cererilor de cumpărare a locuinţelor din
fondul locativ de stat (apartamente vechi şi case naţionalizate);
-Referatul nr. 573239/ 05.11.2020 al Compartimentului Evidenţă Contracte prin care se solicită aprobarea
vânzării locuinţei din fondul locativ de stat, aflată în domeniul privat al Municipiului Bacău, situată în str.
Bicaz nr. 164, sc. D, apt. 2, Bacău;
-Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 575481 /14.11.2020;
-Raportul Direcţiei Juridice şi Administraţie Locală înregistrat cu nr. 575482/1/14.1 1.2020;
-Rapontul Arhitectului- Şef - Compartimentul Evidență Contracte înregistrat cu nr. 75482/2/14.1 1.2020;
-Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în
vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 1366/28.12.2020 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr.
1367/28.12.2020 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 1368/28.12.2020 al Comisiei de specialitate nr. 3,
nr. 1369/28.12.2020 al Comisiei de specialitate nr. 4 și nr. 1370/28.12.2020 al Comisiei de specialitate nr.
5;
-
H.C.L. nr. 157/ 2018 privind însușirea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al
Municipiului Bacău;
-Raportul de evaluare proprietate imobiliară apartament str. Bicaz, nr.164, sc. D, ap. 2 întocmit de SC
INTEL TRIM SRL Bacău;
-Prevederile art. $, art. 21 din Decretul —Lege nr. 61/ 1990 privind vânzarea de locuinţe construite din
fondurile statului către populaţie;
-Prevederile Legii nr. 244 din 5.12.2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind
vânzarea de locuinţe și spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor
economice sau bugetare de stat;
-Prevederile art.1, art.17 din Legea nr. 85/ 1992 privind vânzarea de locuinţe și spaţii cu altă destinație
construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, cu modificările
şi completările ulterioare;
-Prevederile art. 292 alin. 2 lit. ”f£”, pct. 4 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal cu modificările și
completările ulterioare;
-Prevederile art. 140 alin. 1 şi alin. 3, ale art. 196 alin. i lit. "a”, ale art. 197 alin. 1 şi ale art. 243 alin. 1
lit. ”a” şi ”b” din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare,
În baza dispoziţiilor art. 129 alin. 2 lit. „c”, alin. 6 lit. „b” şi art. 139 alin. 2 şi alin. 6 din OUG
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
ART. 1 — Se aprobă vânzarea locuinţei situată în municipiul Bacău , str. Bicaz, nr.164, sc. D, apt. 2,
înscrisă în C.F. nr. 61879- C1- U44 Bacău, cu nr. cadastral 68179- C1- U44, suprafaţă utilă de 42,97 mp.
ART. 2 — (1) Preţul de vânzare al locuinţei situate in municipiul Bacău , str. Bicaz nr.164, sc. D, apt.2
este de 21.900 de euro fără T.V.A. stabilit prin raportul de evaluare.
(2) La prețul de vânzare al locuinţei se adaugă comisionul de 1,5% din valoarea locuinţei,
costul documentaţiei cadastrale, costul raportului de evaluare, costul actelor notariale pentru întocmirea
contractului de vânzare- cumpărare și orice alte cheltuieli auxiliare care pot interveni cu ocazia vânzării.
Acesta se va achita de cumpărător la cumpărarea locuinţei.
(3) Vânzarea locuinţei se va face cu plata prețului integral, achitat în lei, la cursul euro BNR
din ziua plăţii.
ART. 3 - (1) La data perfectării contractului de vânzare — cumpărare, cumpărătorul va prezenta
următoarele documente:
a) Adeverinţă eliberată de asociaţia de proprietari/locatari din care să rezulte că nu are datorii față
de aceasta;
b) Certificat fiscal eliberat de autoritatea locală din care să rezulte că nu are datorii față de bugetul
local;
c) Declaraţie notarială pe proprie răspundere din care să rezulte ca titularul și membrii majori ai
familiei sale nu deţin și nu au înstrăinat o locuinţă proprietate personală sau din fondul locativ de
stat, după data de | ianuarie 1990 în nici una din localitățile țării.
(2) În cazul nedepunerii documentelor sus menționate în termen de 90 de zile de la data emiterii
hotărârii , contractul de vânzare — cumpărare nu va fi încheiat în forma autentică notarială.
ART. 4 - Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin
Compartiment Evidenţă Contracte.
ART. 5 -Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, Direcţiei Economice şi
Compartimentului Evidenţă Contracte.
ART. 6 -— Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen
legal Instituţiei Prefectului — Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii.
CONSILIERI LOCALI: SE 1 CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
DINU CĂTĂLIN-MIHAI “N. /SECRETARVL GENERAL AL MUN. BACĂU
SI 4
NICOLAE — OVIDIU POPOVICI
LUPU GABRIEL SITĂNI
N.O.P., C.S./O.R.A./EX.1/DS.1-A-2
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.