Pe scurtSe aprobă organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Bacău pentru anul școlar 2021-2022 (stat și privat). Decizia înseamnă cum vor fi situate și operate școlile, cu impact asupra evidenței elevilor, fondurilor și eventualelor schimbări în numărul de clase sau locuri, conform metodologiilor oficiale; modificările ulterioare pot ajusta structura rețelei pentru anul următor. Pentru locuitori, acest lucru poate însemna răspunsuri la întrebări despre finanțare/unități și eventuale relocări sau înființări de clase în zonele școlare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
) Pe
A Po mr
o VAD, OA Perccire
Co nir/inul Zacat a! OV (099 Barcei
HOTARAREA NR.275_DIN 18.12.2020
privind aprobarea organizării reţelei școlare a unităţilor de învățământ preuniversitar de stat
şi privat din Municipiul Bacău pentru anul şcolar 2021 - 2022
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în ședință extraordinară la data de 18.12.2020,
potrivit art.133 alin. 2 lit. ”a” din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere:
-Adresa nr. 10598/ 10.11.2020 înaintată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău ;
-Referatul nr.574879/26.11.2020 al Compartimentului Învățământ Cultură Sănătate prin care se
propune aprobarea rețelei şcolare a unităților de învățământ preuniversitar de stat şi privat din
municipiul Bacău pentru anul școlar 2021 - 2022;
-Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 582461/14.12.2020;
-Raportul Direcţiei Juridice şi Administraţie Locală înregistrat cu nr. 582463/1/14.12.2020;
-Raportul Compartimentului Învățământ, Cultură, Sănătate înregistrat cu nr. 582463/2/14.12.2020;
-Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în
vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 1340/17.12.2020 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr.
1341/17.12.2020 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 1342/17.12.2020 al Comisiei de specialitate nr. 3,
nr. 1343/17.12.2020 al Comisiei de specialitate nr. 4 şi nr. 1344/16.12.2020 al Comisiei de specialitate
nr. 5;
-Prevederile art. 19, art.20, art.45 alin. 5, art.45 alin. 6, art.6ldin Legea nr. l/ 2011 a Educaţiei
Naţionale, actualizată;
-Ordinul MEC nr. 5599/21.09.2020 pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de
şcolarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preşcolari şi elevi
şcolarizați în unitățile de învățământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea
organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul şcolar 2021-2022;
- Prevederile art. 140 alin. 1 şi alin. 3, ale art. 154 alin. 1, ale art. 196 alin. 1 lit. "a”, ale art. 197 alin. 1
şi ale art. 243 alin. 1 lit. "a” şi ”b” din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
În baza dispoziţiilor art. 129 alin. 2 lit, “d”, art. 129 alin. 7 lit. “a” şi art. 139 alin. | şi alin. 5 din
OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
ART. 1. - Se aprobă organizarea rețelei școlare a unităţilor de învățământ preuniversitar de stat şi privat
din Municipiul Bacău pentru anul școlar 2021 - 2022, conform Anexei, parte integrantă a prezentei
hotărâri.
ART. 2. - Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin
Compartiment Învăţământ, Cultură, Sănătate.
ART. 3. - Hotărârea va fi comunicată Compartimentului Învăţământ, Cultură, Sănătate şi Inspectoratului
Școlar Judetean Bacău.
ART. 4. - Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în
termen legal Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău pentru verificarea legalității.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ:
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
ANA-MANUELA GROZA Δ :
SECRETARUL GENERAL AL MUN,
NICOLAE —- OVIDIU POP
N pr
N.OP,, CSJO.R.AJEX.I/DSE:A2 |N
=
ROMÂNIA
JUDE UL BACĂU
CONSILIUL LOCAL BACĂU
LA HOTĂRÂREA NR. 275 DIN 18.12.2020
ANEXĂ
Proiectul retelei scolare a unitatilor de invatamant preuniversitar de stat si particular
din Muncipiul Bacau pentru anul scolar 2021 - 2022
Nr. Unitatea Unitatea de Statut Adresa Forma
Cn de invatamant invatamant cu (PJYAR (loc.st.nr.) de Numar estimat de
personalitate juridici proprietate
ee Ante Ă Prescolari | Elevi
invatamant prescolari
] publica
Coiegiul "Mihai Colegiul “Mihai PI Miha! Eminescu nr. 35 0 0 298
Eminescu” Eminescu”
2 Colegiul Economic | Colegiul Economic publica
“Ion Ghica” “lon Ghica” Bacau PJ 9 Mai nr.104 L) 1) 1456
3 Colegiul National Colegiul National publica
“Ferdinand |” “Ferdinand 1” PJ George Bacovia nr.45 0 9 ili6
4 Colegiul Natonal Colegiul Nationa] publica
“Gheorghe “Gheorghe PJ Lucretiu Patrascanu nr.30 ie] +] 960
Vranceanu” Vranceanu"
Ş Colegiul National Colegiul National publica
"VasileAlecsandri” | *VasileAlecsandri” PJ Vasile Alecsandri nr.3? [?] 0 1189
6 Colegiul National Colegiul National publica
Catolic “'Sf.losif” Catolic “St.Losit” PJ Calea Moldovei nr.233 [1] 0 37
7 Colegiul National | Colegiui National de publica
de Arta “George Arta “George PJ Razboieni nr.24 it] 0 800
Apostu” Bacau Apostu” Bacau
83 Gradinita cu Colegiul National de publica
program prelungit Arta “George AR 9Mainr.li 0 106 0
nr.12 Apostu” Bacau
9 Gradinita cu Colegiul National de publica
program normal Arta “George AR Ion Ghelu Destelnica nr.6 0 30 0
“Spiru Haret” Apostu” Bacau
10 Colegiul National Colegiul National publica
Pedagogic “Stefan Pedagogic “Stefan PJ Spiru Haret nr.6 2) 120 150
cei Mare” Bacau cel Mare” Bacau
UI Colegiul Colegiul publica
*N.V.Karpen'” “N.V.Karpen PJ Mioritei nr.76 o 190 2062
12 Gradinita cu Gradinita cu
program program saptamanal PJ Calea Moldovei nr.53 Public- [9] 115 o
saptamanal “Agricola” privata
“Agricola”
13 Liceul cu program Liceul cu program
Sportiv Sportiv Bacau PJ Alexandru cel Bun nr.43 publica [9] 0 435
14 Liceul Tehnologic Liceul Tehnologic
"Anghel Saligny” “Anghel Saligny PJ Vasile Alecsandri nr.18 publica +) 58 1144
15 Liceul Teoretic Liceul Teoretic
"Dumitru “Dumitru La! Aeroportului nr.5 publica 0 0 1087
Mangeron” Mangerun”
16 Gradinira cu Liceul Teoretic
Program Prelungit “Dumitru AR Letea nr.24 publica ) 100 e)
Letea” Mangeron”
17 | Scoala Gimnaziala Liceul Teoretic
“lon Luca” “Dumitru AR Alecu Russo nr.3? publica it) 4? 285
Mangeron”
Email: primariaQprimariabacau.ro
e Tel: +40 (234) 581849
e Fax: +40 (234) 588757
Liceul Tehnologic
Liceul Tehnoiogic
"Grigore Antipa” “Grigore Antipa” PJ Henri Coanda nr.7? publica 9 89i
19 Liceul Tehnologic Liceul Tehnologic
“Petru Rares” “Petru Rares” PJ Tecuciului nr.1? publica tă 494
20 Liceul Teoretic Liceut Teoretic
“Henri Coanda” “Henri! Coanda PJ Condorilor nr.8 publica 9 680
2 Centrul Judetean Centrul Judetean de
de Excelenta Excelenta PJ Gcorge Bacovia nr.45 pubtica 0 pi
22
Palatul Copiilor Palatul Copiilor P3 Oituz nr.24 publica 9 [']
23 Scoala "Alecu Scoala “Alecu
Russo” Russo” PJ Alecu Russo vr.5 publicu 50 265
24 Gradinta cu
Program Prelungit | Scoulu "Alecu Russo” AR Alecu Russo nr.59 publica 165 9
ar.27
25 Grudinta cu
Program Prelungit | Scoala "Alecu Russo” AR Alecu Russo nr.23 publica 170 9
nr.30
26 | Scoala Gimnaziula | Scuala Gimnaziala
”Alexundru cei “Alexandru cet PJ 1.S.Sturza nr.80 publica 9 520
Bun” Bun”
2? Gradinta cu Scoala Gimnaziala
Program Prelungit | “Alexandru ce! Bun” AR Oituz nr.85 publica 290 9
ar. (7
28 | Scoala Gimnuziala | Scoala Gimnaziala PJ Oimz ar. 14 publica
"ALI. Cuza” “ALL. Cuza” 9 1320
29 Gradinta cu Scoala Gimnaziala
Program Norma! “At.I.Cuza” AR Cuza Voda nr.6 publica 40 0
ar.26
3 Gradinta cu Scoala Gimnaziala AR
Program Prelungit “ALI.Cuza” Gheorghe Vranceanu nr.) pubiica 130 0
pr.Î$
31 | Scoala Gimnaziala | Scoala Gimnaziata
“Constantin “Constantin Platon” PI 9 Mai nr.64 publica i 6i2
Platon”
2 Grudinta cu Scoala Gimnaziula
Program Normal "Constantin Platon” AR Valea Alba nr.4 publica 38 0
Vigleru
3 Gradinra cu Scoala Gimnaziula
Program Pretungit "Constantin Ptaton” AR Alexandru ce! Bun publica 15? tă
nr.33
34 | Scoala Gimnaziala | Scoala Gimnaziala pJ
"Domnita Maria” “Domnita Maria” Bicaz nr. 126 publica 90 350
35 | Scoala Gimnaziala | Scoala Gimnaziala PJ
"Dr. Alexandru “Dr.Alexandru Hari Coanda nr.l publica 75 550
Safran” Safran”
36 Gradinta cu Scoala Gimnuziala
Program Prelungit "Dr. Alexandru AR Aviatori nr.6 publica 200 9
nr.24 Safran”
37 | Scoalu Gimnaziala | Scoala Gimnaziala
"George Bacovia” “George Bacovia” PJ Carpati nr.2 publica 50 450
38 Gradinta cu Scoala Gimnuziala
Program Prelungit "George Bacovia” AR Carpati nr.8 publica 160 9
nr.28
39 | Scoala Girnnaziala | Sceala Gimnaziala
”lon Creanga” “Ion Creanga” PJ Tipografilor nr. | publica 9 689
40 Gradinta cu Scoala Gimnaziala
Program Prelungit “ton Creanga” AR Bucovinei nr. I0A publica 200 Q
“Lizuca”
+ Şcoala Gimnuziala | Scoala Gimnaziala
“Mihai Dragan” “Mihali Dragan” PJ Logotat Tautu nr.7 publica 9 745
42 | Scoala Gimnaziala Scoala Gimnaziala
"G.M.Cancicov” "Mihai Dragan” AR Prieteniei nr.73 publica 75 662
43 | Scoala Gimnaziala Scoala Gimnazialu
Nr.9 Mihai Dragan” AR Calea Moldovei nr. 13 public L) 30
44 Grudinta cu Sceouta Gimna
Program Prelungii “Mihai Dragan” AR Costache Negri nr.1 publica 130 0
Email: primaria Gprimariabacau.ro e Tel: +40 (234) 581849
o Fax: +40 (234) 588757
ini
“Raza de Soare”
Esi Gradinta cu Scoala Gimnuziala
Program Prelungii "Mihai Dragun” AR Frunzei nr. publica 20 9
nr.9
46 | Scoala Gimnaziala | Scoala Gimnaziaia
“Mihail “Mihail Sadoveanu” PJ Venus ar.16 publica L) 562
Sadoveanu”
47 Geadinta cu Scoala Gimnaziala
Program Preiungit | “Mihail Sudoveanu” AR Aprodu Purice nr.| LA publica 206 [și
"Crai Nou”
48 Gradinta tu Scoala Gimnaziala
Program Prelungit | “Mihail Sadoveanu” AR Radu Negru nr.3 publica 225 9
nr.29
49 | Scoala Gimnaziala | Seoala Gimnaziata PY
“Miron Costin” “Miron Costin” Miron Costin nr.64 publica 9 lt
50 Gradinta cu Scoala Gimnaziala
Program Prelungit "Miron Costin” AR Mircea Eliade ar.6 publica 159 iti
nr.23
51 | Scoala Gimnazialu | Scoala Gimnuziala
"Nicolae lorga” “Nicoiae orga” PJ Bicaz ar. publica 153 734
52 | Scoala Gimnaziala | Scoalu Gimnaziala
“Nicu Enea” “Nicu Enea” PJ Calea Romanului nr.144 publica 40 51
53 Gradinta cu Scoala Gimnaziala
Program Normal “Nicu Enea” AR Calea Romanului nr.24 publica 40 9
nr.25
54 | Scoala Gimnazialu | Scoala Gimnazisla
“Octavian Voicu” “Octavian Voicu” PJ Bicaz nr.4 7 publica 140 359
55 Scoala Primara Scoula Gimnaziala
nr.| "Octavian Voicu” AR Ciprian Porumbescu nr.5 publica 14 LI)
56 Gradinta cu Scoala Gimnaziata
Program Normal "Octavian Voicu” AR Republicii nr.45 publica 1 9
ar.34
57 | Scoulu Gimnaziula | Scoala Gimnuziala
“Spiru Haret” “Spiru Haret” PJ Vasile Alecsandri ni.14 publica 3 646
$8 | Scoala Gimnaziula | Scoala Gimnaziala
nr. 10 nr.10 PJ Pictor lon Andreescu nr.! publica 9 973
59 Gradinta cu
Program Prelungit Seoaia Gimnaziala AR Pictor lon Andreescu nr.5 publica 160 9
nr.21 nr. 10
60 Gradinita "Ami Gradinita “Ami Kids
Kids Education” Education” PI Vasile Alecsandri nr.6 privat 54 Q
si Gradinita Gradinita
“Pinochio” “Pinochio” PI Prelungirea Bradului ar.5 privat 6i 9
6 Gradinta cu Gradinta cu
Program Normal si | Program Normal si ai Vasite Atecsandri nr.4 privui 33 9
Prelungit Prelungit
"Benthal” *Benthal”.
:Eă Gradinita cu Gradinita cu
Program Prelungit | Program Prelungit PI Mihai Eminescu ar.!4 privat 85 9
Magic English” “Magic English”
64 Gradinita cu Gradinita cu
Program Prelungit Program Prelunzit PJ Miron Costin nr. | privat 53 [8]
“Oblio” “Obiio”
65 Gradinita cu Gradinita cu
Progrum Prelungit Program Prelungit PJ Digu Bamat nr.6 privat 159 9
“Roza Venerini” “Roza Venerini”.
56 Gradinita cu Gradinita cu
Program Prelungit Program Prelungit P3 Florilor nr. 12 privat 35 9
"Dweet Dreams *“Dweet Dreams
Kindergarten” Kindergarien”
67 Gradinita cu Gradinita cu
Program Prelungit Program Prelungit PJ Anu Ipatescu nr.4 privat 6 9
“Casura “Casuta
YVeveritelor” Veveritelor”
58 Liceui Teoretic Liceul Teoretic
“Constantin “Constantin PJ Vasile Alecsandri nr.25 privat 9 479
Email: primaria Oprimariabacau.ro e Tel: +40 (234) 581849
e Fax: +40 (234) 588757
LL
Brancoveanu” Brancuveanu”
69 Scoaţa Postliceala Scoala Postliceala
F.E.G. Bacau F.E.G. Bacau PJ Mioritei nr.28 C privat lt) 2) la
7 Scoala Postjiceala Scoala Postiiceala
Sanitara "Centrul Sanitara “Centrul PI Spiru Haret nr.6 privat iti 1] 88
European de Studii | European de Studii
European” European”
71 Scoala Primara Scoala Primara
Romano- Romano-A mericana PJ 1,S.Sturza nr.778 privat 10 85 9
Americana
72 Scoaia Postliceala Scoala Postliceala
Sanitara "Sanity” Sanitara “Sanity” PJ Mihat Eminescu ar,33 privat [1] 0 609
73 Gradinita Gradinita
"Micul Lord” “Micul Lord” Pj privat L] 9
74 Gradinita Gcadinita “Casuta
“Casuta Magica” Magica” PI Mioritei ar.39 privat Li 50 9
C —
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
ANA-MANUELA GROZA - SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACAU
i, NICOLAE-OVIDIU POPOVI
ae i
i 3 ă
Compartiment Invatamant Cuj
insp. de spec. Caleap/blorin
Emaul: primaria Oprimariabacau.ro e
ra Sanatate
Iei: +40 (234) 581849 «
Fax: +40 (234) 588757
o
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.