20 iunie 2025

HCL 268/2025 Bacău adoptată

Hotărâre privind mandatarea Primarului Municipiului Bacău în vederea împuternicirii unui consilier juridic din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Bacău care sa apere interesele Consiliului Local al Municipiului Bacău în cadrul Dosarului nr. 1902/110/2025 și, totodată, care să reprezinte Consiliul Local al Municipiului Bacău în fața instanței de judecată în Dosarul nr. 1902/110/2025, atât la fondul cauzei, cât și în căile de atac

Denumire
Hotărârea nr. 268 din 2025 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
268 / 2025
Data
20 iunie 2025
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide mandatarea Primarului Municipiului Bacău să împuternicească un consilier juridic din aparatul său pentru a reprezenta interesele Consiliului Local în dosarul nr. 1902/110/2025, atât în fața instanței la fond, cât și în căile de atac. Practic, acest consilier juridic va apăra drepturile și poziția municipiului în proces, iar costurile și termenele procesuale vor fi gestionate în numele Consiliului Local. De asemenea, se stabilește cine va reprezenta efectiv Consiliul Local în pecetele legale asociate dosarului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se mandatează Primarul Municipiului Bacău în vederea împuternicirii unui consilier juridic

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

),O - - łłą2flŁ(i%đeť(( /4ł(4Ł1łĺ L1ă1 ťo,,jť%mť O(Xŕĺ(?ĺ ( żU(ť7ł€ŁŁłďĺ 3aă,ł HOTĂRÂREA NR. 268 DIN 20.06.2025 privind mandatarea Primarului Municipiului Bacău în vederea împuternicirii unui consilier juridic din cadrul aparatului de specialitate aI Primarului Municipiului Bacău i mandatarea $ unui consilier local, care sa apere interesele care să reprezinte Consiliul Local al Municipiului Bacău în faţa instanţei de judecată în dosarul nr. 1902/110/2025, atât Ia fondul $ cauzei, cât în căile de atac Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în edinţă ordinară la data de 20.06.2025, potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările i completările ulterioare, Având în vedere: -Referatul nr. 152267/12.06.2025 al Direcţiei Juridice- Serviciul Juridic, Contencios si Aplicarea Legilor Proprietăţii prin care se propune mandatarea Primarului Municipiului Bacău în vederea împuternicirii unui consilier juridic din cadrul aparatului de specialitate aI Primarului Municipiului Bacău care sa apere interesele Consiliului Local aI Municipiului Bacău în cadrul dosarului nr. 1902/110/2025 totodată, care să reprezinte Consiliul Local al Municipiului Bacău în faţa instanţei de judecată în dosarul nr. 1902/110/2025, atât Ia fondul cauzei, cât i în căile de atac; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr.153781/ 12.06.2025 -Raportul de specialitate al Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 153782/1/12.06.2025 -Avizul nr. 280 din 19.06.2025 aI comisiei de specialitate nr. 5 din cadrul Consiliului Local aI Municipiului Bacău, întocmit în vederea avizării proiectului de hotărâre; -Prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/ 2004, cu modificările i completările ulterioare; -Prevederile art. 109, ale art. 140 alin. (1) şi (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1) i ale art 243 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările i completările ulterioare; -Arnendamentul formulat de di. Viceprimar Leonard-Ioan BULAI, amendament care a fost adoptat; In temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) ş ale alin. (14) ş art. 139 alin. (1) ş alin. (5) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările ş completările ulterioare: HOTĂRĂŞTE: ART. 1 Se mandatează Primarul Municipiului Bacău în vederea împuternicirii unui consilier juridic - din cadrul aparatului de specialitate aI Primarului Municipiului Bacău care sa apere interesele Consiliului Local al Municipiului Bacău în ceea ce priveste cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată în cadrul dosarului nr. 1902/110/2025, aflat pe rolul Tribunalului Bacău, cu termen de judecată: 25.06.2025, totodată, care să reprezinte Consiliul Local al Municipiului Bacău în faţa instanţei de judecată în dosarul nr. 1 902/110/2025, în ceea ce privete cererea de suspendare, atât la fondul cauzei, cât ş în căile de atac. ART. 2 Se mandatează di. consilier Ioca1 Gigi-Nucu CANDET să apere interesele i să reprezinte - Consiliul Local aI Municipiului Bacău în dosarul nr. 1902/110/2025, aflat pe rolul Tribunalului Bacău, în ceea ce privete cererea de anulare act administrativ, cu termen de formulare întâmpinare: 08.07.2025, până la pronunţarea unei hotărâri definitive, în sensul semnării tuturor actelor procedurale care se emit în numele ş pe seama mandantului Consiliul Local al Municipiului Bacău i semnării - tuturor actelor necesare angajării unui avocat, inclusiv pentru demararea, motivarea ş susţinerea căilor de atac ordinare ş extraordinare. ART. 3 Primarul Municipiului Bacău va aduce Ia îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin - Direcţia Juridică. ART. 4 Hotărârea va fi comunicată Primarului Municipiului Bacău, domnului consilier loca Gigi- - Nucu CANDET i Direcţiei Juridice. ART. 5 Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituţiei Prefectului Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. PREŞEDJNTE-DE $EDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE GIG.IŃ, Ć tÁET SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU ĺ* - NICOLAE OVIDIU POPOV - I ť Hotărârea a fost adoptată cu 21 voturi pentru NOP BA/MN EXIIDSI-A-I

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă