HCL 236/2021 Bacău adoptată
Hotărâre privind actualizarea HCL nr. 22/2018 prin care s-a aprobat însușirea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Bacău.
- Denumire
- Hotărârea nr. 236 din 2021 a Consiliului Local Bacău
- Emitent
- Consiliul Local Bacău
- Număr
- 236 / 2021
- Data
- 29 iulie 2021
- Localitate
- Bacău, județul Bacău
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se actualizează inventarul bunurilor aparținând domeniul public al Municipiului Bacău, conform HCL nr. 22/2018, pentru a reflecta situația reală a ce aparține municipiului. Practic, orice modificare reprezintă includerea sau ajustarea bunurilor în domeniul public, ceea ce poate afecta gestionarea, finanțele și termenele de intervenție ale obiectivelor publice (drumuri, iluminat, spații publice). Cetățenii pot aștepta că modificările vor clarifica pe ce se folosesc banii publici și cine are responsabilitatea de întreținere și acces în zonele respective.
Documente
Text
HOTĂRÂREA NR. 236 DIN 29.07.2021
privind actualizarea HCL nr. 22/ 2018 prin care s-a aprobat însuşirea inventarului bunurilor
care aparţin domeniului public al Municipiului Bacău
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 29.07.2021, potrivit
art.133 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
cu modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere:
-Referatul nr. 145801/07.07.2021 înaintat de Compartimentul Administrarea şi Inventarierea
Patrimoniului prin care se propune actualizarea HCL nr. 22/ 2018 prin care s-a însuşit inventarul
bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Bacău;
-Referatul nr. 148998/ 22.07.2021 înaintat de Direcţia Drumuri Publice prin care se propune
actualizarea HCL nr. 22/ 2018 prin care s-a însuşit inventarul bunurilor care aparţin domeniului public
al Municipiului Bacău;
-Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 149246/23.07.2021;
-Raportul Direcţiei Juridice şi Administraţie Locală înregistrat cu nr. l 49249/ 1/23.07.2021;
-Raportul Direcţiei Arhitect-şef- Compartiment Administrare şi Inventariere Patrimoniu înregistrat cu
nr. 149249/2/23.07.2021;
-Raportul Direcţiei Drumuri Publice - Serviciul Drumuri, Reţele şi Iluminat înregistrat cu nr.
146677/3/12.07.2021;
-Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în
vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 1296/28.07.2021 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr.
1297/28.07.2021 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 1298/28.07.2021 al Comisiei de specialitate nr.
3, nr. 1299/28.07.2021 al Comisiei de specialitate nr. 4 şi nr. 1300/28.07.2021 al Comisiei de
specialitate nr. 5;
-Raportul nr. 145731/ 07.07.2021 al Comisiei speciale pentru inventarierea bunurilor care alcătuiesc
domeniul public şi privat al Municipiului Bacău;
-Raportul nr. 148998/ 22.07.2021 al Comisiei speciale pentru inventarierea bunurilor care alcătuiesc
domeniul public şi privat al Municipiului Bacău;
-Prevederile HCL nr. 22/2018 privind însuşirea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public
al Municipiului Bacău;
-Prevederile art. 59 alin. (1) şi alin. (2) şi ale art. 60 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile art. 554 alin. (1) şi art. 858 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, modificată şi
completată ;
-Prevederile art. 4 şi ale art. 6 alin. (1) şi alin. (3) din Anexa la HO nr. 392/2020 privind aprobarea
Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al
comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor;
-Prevederile art. 140 alin. (1) şi alin. (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1), ale art.
243 alin. (1) lit. a) şi "lit. b), art. 286 alin. (1) şi alin. (4) şi art. 289 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă
nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. c) şi alin. (14) şi art. 139 alin. (3) lit. g) şi alin. (5) din
OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.I. Se actualizează inventarul bunurilor care aparţin domeniului public cuprinse în HCL nr. 22/
2018, în sensul completării acestuia, la secţiunea „Terenuri şi clăd iri proprietatea Municipiului Bacău
precum şi instituţii publice de interes local", cu o poziţie nouă, reprezentând un teren pe care urmează
a se realiza investiţii şi va avea următorul conţinut:
Anul
dobândirii
Nr. Codul de Denumirea Elemente de şi/sau al Valoarea Situaţia
clasificare bunului identificare dării în de juridică
Crt. folosinţă inventar actuală
Lei
Str. Stadionului Domeniului
nr. 5 I 03.458,6 public al
2155.2 - Teren 2021 Municipiului
S = lO0mp Bacău
Art. 2. (1) Se actualizează inventarul bunurilor care aparţin domeniului public cuprinse în HCL nr.
22/2018, în sensul modificării unor poziţii din inventar, la secţiunea „Şcoli, grădiniţe, creşe", ca
urmare a măsurătorilor cadastrale actualizate, urmând să aibă următorul conţinut:
Anul Valoarea
Nr. Codul de Denumirea Elemente de dobândirii de Situaţia
Crt. clasificare bunului identificare şi/sau al inventar juridică
dării în Lei actuali
folosinţă
Str. Lucreţiu Domeniul
Pătrăşcanu nr. 30, public al
1516 - Teren S=8566 mp, 1964 4.331.564 Municipiului
Nr.cadastral 76221 Bacău
Carte funciară
76221
Str. Alecu Russo Domeniul
1652 - Teren nr. 5, S=8261 mp, 1975 4.177.335 public al
Nr. cadastral 76353 Municipiului
Carte funciară Bacău
76353
Str.Ciprian Domeniul
Porumbescu nr. 5, public al
1736 - Teren S=2343mp, 1940 489.967 Municipiului
Nr.cadastral 75927 Bacău
Carte funciară
75927
Cl - Şcoală S=357mp, Domeniul
1737 1.6.2. (se cumulează cărămidă, acoperiş 1940 282.653 public al
1738 cele două tip şarpantă cu Municipiului
poziţii într- tablă Bacău
una singură)
S=20 mp, Domeniul
1739 1.6.2. C2-Grup cărămidă, acoperiş 1940 721 public al
sanitar tip terasă cu beton Municipiului
Bacău
(2) Se actualizează inventarul bunurilor care aparţin domeniului public cuprinse în HCL nr. 22/ 2018,
în sensul modificării unor poziţii din inventar, la secţiunea „Drumuri municipale, străzi cu trotuare
aferente, alei, poduri, podeţe, pasaje, parcări", ca urmare a măsurătorilor cadastrale actualizate,
urmând să aibă următorul continut:
Anul Valoarea de
Nr. Codul de Denumirea Elemente de identificare dobândirii inventar Situaţia
Crt. clasificare bunului şi/sau al Lei juridică
dării în actuală
folosintă
Nr. cadastral 67428:
S= 9.689 mp
Domeniul
Nr. cadastral 67768:
public al
1.3.7.3. Str. S= 3.197 mp
435 Municipi
1.3.7.1. Siretului Tronson în completare 1990,
909.878,85 ului
S= 709mp 2006,2018
Bacău
L=84m
I medie= 8,5 m I
Art. 3. Se aprobă scoaterea din inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului
Bacău, a unui bun, ca urmare a radierii din cartea funciară a unei construcţii cu denumirea „Magazie",
după cum urmează:
Anul Valoarea
Nr. Codul de Denumirea Elemente de dobândirii de Situaţia
Crt. clasificare bunului identificare şi/sau al inventar juridică
dării În Lei actuală
folosintă
S=30,28 mp, pereţi Domeniul
1521 1.5.3. C5 - Magazie scândură 1971 303 public al
Municipiului
Bacău
Art. 4. Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 22/ 2018 sunt şi rămân în vigoare.
Art. 5. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin
Compartimentul Administrarea şi Inventarierea Patrimoniului.
Art. 6. Prezenta hotărâre se comunică Primarului Municipiului Bacău, Compartimentului
Administrarea şi Inventarierea Patrimoniului şi Direcţiei Drumuri Publice.
Art. 7. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în
termen legal Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii.
,.,,,--
·- ~~anr
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU
NICOLAE - OVIDIU POPOVICI
N.O.P., B.S./O.R.A.IEX.I/DS.l·A•I
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 232/2021Hotărâre privind asocierea de principiu dintre Municipiul Bacău și Județul Bacău în vederea finanțării și realizării în comun a…HCL 233/2021Hotărâre privind acordarea unui premiu în valoare de 5000 lei doamnei Muntenașu Elena, care a împlinit vârsta de 100 de ani.HCL 234/2021Hotărâre privind constituirea echipei mobile pentru intervenția de urgență în cazurile de violență domestică, în municipiul Bacău.HCL 235/2021Hotărâre privind aprobarea Raportului trimestrului II 2021 referitor la stadiul realizării măsurilor cuprinse în ,,Planul de…HCL 237/2021Hotărâre privind aprobarea Regulamentului pentru organizarea și funcționarea activității de voluntariat din cadrul municipiului…HCL 238/2021Hotărâre privind actualizarea bugetului proiectului ,,CREAREA UNEI INFRASTRUCTURI SUPORT DE INCUBARE A AFACERILOR HUB PENTRU…HCL 239/2021Hotărâre privind mandatarea împuterniciților Municipiului Bacău în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Societății…HCL 240/2021Hotărâre privind aprobarea numărului și cuantumului burselor aferente semestrului I și II al anului școlar 2020-2021 pentru…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.