Pe scurtSe aprobă scoaterea unor construcții din domeniul public al Municipiului Bacău. Practic, anumite clădiri sau amenajări de pe terenuri ale administrației publice vor fi trecute în proprietate sau gestionare privată, în funcție de decizia explicită a hotărârii, conform documentației (expertize și atestate). Pentru locuitori înseamnă că unele spații publice nu vor mai fi considerate parte din domeniul public și pot afecta termene de folosire, eventual transferuri de proprietate sau manageriere, iar efectele exacte (bani, zone afectate) depind de detaliile listate în hotărâre și de actele de transfer aferente.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă(1) Se aprobă scoaterea unor construcţii din domeniul public al Municipiului Bacău, ca urmare a constatării inexistenţei acestora in teren, identificate conform Anexei, parte integrantă a prezentei hotărâri. (2) După actualizarea informaţiilor în C.F., a bunului cuprins în Anexa, parte integrantă a prezentei hotărâri, vor fi efectuate procedurile de actualizare a inventarului domeniului public al Municipiului Bacău
Citat din articolul 1 al hotărârii.
)/) .r,
, /f(-'l/1(///l(I
, -- J,✓(lr (11/ • ,!/J,'/("(//1
'fir H.,1h11/ ':/., r·r1lt1I - /l,1J1tr·1jl111/111 ..J/-5r1(·d11
HOTĂRÂREA NR. 233 DIN 27.05.2022
privind scoaterea unor construcţii din domeniul public al Municipiului Bacău
Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 27.05.2022
potrivit art.133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare,
A vând în vedere:
-Adresa nr. 3562/04.04.2022 de la Poliţia Locală a Municipiului Bacău prin care ne comunică că nu
există la teren unele construcţii din domeniul public al Muncipiului Bacău, situate la Liceul Economic
"Ion Ghica" şi Colegiul Tehnic "Anghel Saligny";
-Certificatele de atestare a radierii construcţiei nr. 135444/21.04.2022, nr. 135440/21.04.2022, eliberate
de Primăria Municipiului Bacău;
-Referatul nr. 140470/09.05.2022 înaintat de către Serviciul Evidenţă Patrimoniu - Compartiment
Evidenţă şi Inventar Domeniul Public şi Privat prin care se propune scoaterea unor construcţii din
domeniul public al Municipiului Bacău;
-Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacau înregistrată cu nr. 142874/16.05.2022;
-Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 142876/1/16.05.2022;
-Raportul Serviciului Evidenţă Patrimoniu înregistrat cu nr. 142876/2/1 6.05 .2022;
-Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în
vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 285/26.05.2022 al Comisiei de specialitate nr. 2 şi nr.
344/26.05.2022 al Comisiei de specialitate nr. 5;
-Prevederile art. 864 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, cu modificările şi completările
ulterioare;
-Prevederile art. 140 alin. (l) şi alin. (3), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1), ale art. 243
alin. (1) lit. a) şi lit. b) şi ale art. 286 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 129 alin. (l) şi alin. (2) lit. c) şi art. 139 alin. (2) şi alin. (5) din O.U.G. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. (1) Se aprobă scoaterea unor construcţii din domeniul public al Municipiului Bacău, ca urmare a
constatării inexistenţei acestora in teren, identificate conform Anexei, parte integrantă a prezentei
hotărâri.
(2) După actualizarea informaţiilor în C.F., a bunului cuprins în Anexa, parte integrantă a
prezentei hotărâri, vor fi efectuate procedurile de actualizare a inventarului domeniului public al
Municipiului Bacău.
Art.2. Primarul Municipiului Bacău va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Serviciul
Evidenţă Patrimoniu-Compartiment Evidenţă şi Inventar Domeniul Public şi Privat.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică către Primarul Municipiului Bacău, Compartimentul Evidenţă şi
Inventar Domeniul Public şi Privat şi Direcţiei Economice.
Art.4. Prin gri' cretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen
legal Insti ~,&mfee~ ui -Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii.
O
~~ o '
PREŞ . ~ Ă CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
GHI JJJ~ ~ L'e'.l!i,, ţ SECRETARUL GENERAL AL MUN. BA - U
NICOLAE - OVIDI POP. VI
ROMÂNIA ANEXĂ LA HCL NR. 233 DIN 27.05.2022
JUDETUL BACĂU
CONSiLIUL LOCAL BACĂU
Lista bunurilor aprobate a fi scoase din domeniul public al Municipiului Bacău
Anul
Nr. Valoarea
dobândirii Situaţia juridică
Crt. Codul de Denumirea de
Elemente de identificare şi/sau al actuală
HCL clasificare bunului inventar
dăriiîn
22/2018 lei
folosintă
Sdesfăşurată=6mp, Domeniul
C7- Şopron Public al
1575 1.1.2. (CI 2 înainte de stâlpi de metal. acoperiş 1975 328
dezmembrare) eternită municipiului
--- -- Bacău
Domeniul
S=89mp. acoperiş
Public al
1604 1.1.2. C8-Şopron eternită pe stâlpi de 1972 ~
municipiului
me~
--·~- - Bacău
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU
NICOLAE - OVIDIU POPOVICI
ŞEF SERVICIU
BARD[JJRJSTINA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.