29 aprilie 2022

HCL 192/2022 Bacău adoptată

Hotărâre privind transmiterea dreptului de concesiune prevăzut în unele contracte de concesionare.

Denumire
Hotărârea nr. 192 din 2022 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
192 / 2022
Data
29 aprilie 2022
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Bacăului decide să transfere dreptul de concesiune dintr-un contract existent către alte persoane sau firme interesate, conform cererilor depuse de administratorii celor două societăți. Aceasta înseamnă pentru locuitori că unele contracte privind folosirea unor tehnologii sau spații vor trece în administrarea altor entități, fără a adăuga termene sau zone noi explicit menționate în rezumatul, dar poate afecta eventual costuri sau reguli de utilizare ale spațiului concesionat. Rezultatul poate implica schimbări în cine gestionează aceste concesiuni, dar cererile au fost analizate în ședința din 29.04.2022.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

j/) A • / t ( )/I(/ III(/ r-,,J,1(/4 (11/ . YJ(1(·(111 yi ( 11.)t'littl ':f.( ('(li (/I ~ 111✓ ll/('l/1111/11/ . }'-](/('(/fi HOTĂRÂREA NR. 192 DIN 29.04.2022 privind transmiterea dreptului de concesiune prevazut in unele contracte de concesionare Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 29.04.2022 potrivit art. 133 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Având în vedere: -Cererea d-nei Cristina Cancel - Administrator al S.C. BIAMAN BUSINESS S.R.L., inregistrata la Primaria Municipiului Bacau sub nr. 129821/31.03.2022, prin care solicita preluarea Contractului de Concesionare nr. 12002/20.05 .1997, asa cum a fost modificat prin Actul Aditional nr. 147050/13.07.2021, de la S.C. PROD CRESUS S.R.L.; -Cererea d-nei Stavarache Ana-Maria - Administrator al S.C. PROD CRESUS S.R.L., înregistrata la Primaria Municipiului Bacau sub nr. l 29818/31.03.2022, prin care solicita cesionarea Contractului de Concesionare nr. 12002/20.05.1997, asa cum a fost modificat prin Actul Aditional nr. 147050/13.07.2021 catre S.C. BIAMAN BUSINESS S.R.L.; -Contractul de Concesionare nr. 12002/20.05.1997, asa cum a fost modificat prin Actul Aditional nr. 147050/1 3.07.2021 încheiat intre Municipiul Bacau si S.C. PROD CRESUS S.R.L.; -Contractul de Vanzare autentificat sub nr. 2844/ 17.09.2021 la Societatea Profesionala Notariala "Zaharia-Ciorcila"; -Cererea d-lor Mocanu Costel si Mocanu Aurica, inregistrata la Primaria Municipiului Bacau sub nr. 124344/16.03.2022, completata cu cererea nr. 13 l 715/06.04.2022, prin care solicita preluarea contractelor de concesionare nr. 22434/19.07.2005 încheiat intre municipiul Bacau si dl. Iftimi Ioan si nr. 22432/19.07.2005 încheiat intre municipiul Bacau si dl. Vargaluta Ion, precum si alipirea celor 3 loturi într-un singur corp de proprietate; -Contractul de Concesionare nr. 22436/19.07.2005 încheiat intre municipiul Bacau si d-na Mocanu Aurica; -Contractul de Concesionare nr. 22434/19.07.2005 încheiat intre municipiul Bacau si dl. Iftimi Ioan; -Contractul de Concesionare nr. 22432/19.07.2005 încheiat intre municipiul Bacau si dl. Vargaluta Ion; -Contractul de Partaj Voluntar autentificat sub nr. 4119/03.12.2020 la Societatea Profesionala Notariala Alexandru Marius Birgaoanu si Adina Beatrice Birgaoanu; -Extrasele de Carte Funciara pentru Informare emise de O.C.P.I. Bacau sub nr. 25294/03.04.2022, nr. 25665/04.04.2022 si nr. 25664/04.04.2022 in care se noteaza propunerea de alipire a imobilelor cu nr. cad. 71644, 71646 si 71645 rezultand imobilul cu nr. cad. 82914/UAT Bacau; -Cererea d-lui Vântu Constantin-Brăduţ, înregistrata la Primaria Municipiului Bacau sub nr. 134820/15.04.2022, prin care solicita preluarea Contractului de Concesionare nr. 11709/22.03.2006, de la d-nii Amariei Ion si Amariei Elena; -Cererea d-lui Amariei Ion, înregistrata la Primaria Municipiului Bacau sub nr. 120348/03.03.2022, prin care solicita cesionarea Contractului de Concesionare nr. 11709/22.03.2006 catre d-nii Vântu Gabi si Vântu Constantin-Brăduţ; -Contractul de Concesionare nr. 11709/22.03.2006 încheiat intre Municipiul Bacau si d-nii Amariei Ion si Amariei Elena; -Contractul de Vanzare autentificat sub nr. 204/25.01.2021 la Societatea Profesionala Notariala "Zaharia-Ciorei la"; -Referatul nr. 134275/ 15.04.2022 înaintat de către Directia Patrimoniu- Compartimentul Exploatare Fond Locativ si Gestionare spatii/terenuri si alte bunuri; -Expunerea de motive a d-lui Primar al Municipiului Bacau înregistrata cu nr. 134929/ 15.04.2022; -Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr. 134932/1/ 15.04.2022; -Raportul Directiei Patrimoniu- Compartiment Exploatare Fond Locativ Si Gestionare spatii/terenuri si alte bunuri înregistrat cu nr. 134932/2/ 15.04.2022; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 246/28.04.2022 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 247/28.04.2022 al Comisiei de specialitate nr. 2, nr. 218/28.04.2022 al Comisiei de specialitate nr. 3 şi nr. 295/28.04.2022 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile art. 41 şi ale art. 22 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, ulterior modificata si completata; -Prevederile art. 100, ale art. 132 si ale art. 135 alin. (1) lit. b) si alin. (3) din Regulamentul de avizare, receptie si înscriere in evidentele de cadastru si carte funciara aprobat prin Ordinul nr. 700/09. 07.2014; -Prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare, republicata, ulterior modificata si completata; -Prevederile art. 879, ale art. 880, ale art. 1.315 şi ale art. 1.316 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil republicata, ulterior modificata si completata; -Prevederile art. 108 lit. b), ale art. 129 alin. (2) lit. c) si alin. (6) lit. b), ale art. 140, ale art. 196 alin. (I) lit. a), ale art. 197, ale art. 243 alin. (I) lit. a) si lit. b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare; În temeiul art. 362 alin. (1) şi art. 139 alin. (3) lit. g) şi alin. (6) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: ART. 1 - (1) Se aproba transmiterea dreptului de concesiune prevazut în Contractul de Concesionare nr. 12002/20.05.1997, asa cum a fost modificat prin Actul Aditional nr. 147050/13.07.2021, încheiat pentru suprafata de 40,00 m.p. teren proprietate privata a Municipiului Bacau de la S.C. PROD CRESUS S.R.L., la S.C. BIAMAN BUSINESS S.R.L. (2.1.) Se aproba transmiterea dreptului de concesiune prevazut în Contractul de Concesionare nr. 22434/19.07.2005, încheiat pentru suprafata de 2,19 m.p. teren proprietate privata a Municipiului Bacau de la dl. Iftimi Ioan, la d-nii Mocanu Costel si Mocanu Aurica. (2.2.) Se aproba transmiterea dreptului de concesiune prevazut in Contractul de Concesionare nr. 22432/19.07.2005, încheiat pentru suprafata de 2,19 m.p. teren proprietate privata a Municipiului Bacau de la dl. Vargaluta Ion, la d-nii Mocanu Costel si Mocanu Aurica. (2.3.) Se aproba alipirea suprafetelor de : - 13,00 m.p. teren înscris în cartea funciara 71644 UAT Bacau, nr. cadastral 71644 (Lot 1) conform ANEXEI NR. 1 parte integranta din prezenta hotarare ; - 2,00 m.p. teren înscris în cartea funciara nr. 71646 UAT Bacau, nr. cadastral 71646 (Lot 2) conform ANEXEI NR. 1 parte integranta din prezenta hotarare ; - 2,00 m.p. teren înscris in cartea funciara nr. 71645 UAT Bacau, nr. cadastral 71645 (Lot 3) conform ANEXEI NR. 1 parte integranta din prezenta hotarare, în vederea constituirii unui singur corp de proprietate în suprafata de 17,00 m.p. teren cu nr. cadastral 82914, conform ANEXEI NR. 2, parte integranta din prezenta hotarare. (3) Se aproba transmiterea dreptului de concesiune prevazut în Contractul de Concesionare nr. 11709/22.03.2006, încheiat pentru suprafata de 300,00 m.p. teren proprietate privata a Municipiului Bacau de la d-nii Amariei Ion si Amariei Elena, la d-nii Vântu Gabi si Vântu Constantin-Brăduţ. ART. 2 - Drepturile si obligatiile stipulate în Contractele de Concesionare nr. 12002/20.05. l 997, asa cum a fost modificat prin Actul Aditional nr. 147050/13.07.2021, încheiat pentru suprafata de 40,00 m.p. teren proprietate privata a Municipiului Bacau cu S.C. PROD CRESUS S.R.L., nr. 22434/19.07.2005, încheiat pentru suprafata de 2,19 m.p. teren proprietate privata a Municipiului Bacau cu dl. Iftimi Ioan, nr. 22432/19.07.2005, încheiat pentru suprafata de 2,19 m.p. teren proprietate privata a Municipiului Bacau cu dl. Vargaluta Ion si nr. l 1709/22.03.2006, încheiat pentru suprafata de 300,00 m.p. teren proprietate privata a municipiului Bacau cu d-nii Amariei Ion si Amariei Elena, inclusiv taxa de concesionare anuala, indexabila, trec de la concesionar, la cesionar. ART. 3 - Se imputerniceste dl. Primar al Municipiului Bacau sa semneze contractele de concesionare cu persoanele mentionate la art. 1 din prezenta hotarare si sa reprezinte Municipiul Bacau la Notarul Public si sa semneze in numele lui actul de alipire a suprafetelor de teren prevazute la art. 1, alin. (2.3.). ART. 4 - Primarul Municipiului Bacau va aduce la îndeplinire prezenta hotarare prin Directia Patrimoniu - Compartiment Exploatare Fond Locativ si Gestionare spatii/terenuri si alte bunuri. ART. 5 - Prezenta hotarare va fi comunicata persoanelor nominalizate la art. 1, d-lui Primar al Municipiului Bacau, Compartimentului Exploatare Fond Locativ si Gestionare spatii/terenuri si alte bunuri si Compartimentului Evidenta Incasari Debite. ART. 6 Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacau, prezenta hotarare va fi comunicata la Institutin Prefectului - Judctul Dacau, in vederea vcrificarii lcgalitatii. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE f SECRETARUL ENERAL AL MUN. BACĂU NICOLAE OVIDIU POPOVICI C.G.F.,I.M./O.R.A./EX. l/DS.l-A-1 ANEXA NR.. l LA HCL NR. J92. DIN 29.04.2022 ROMÂNIA .JUDETUL BAcAu Plan de amplasarnent si delimitare a imobilului CONSIL UL LOCAL BACAU 9u propunerea de alipire Nr cadas\ra S.ipra~a".a· masurata a 11T'ob·,c ui {ripj .. I S::ara ~ :200 Adresa lmob'ru;ul \7 I-Iun Bacau, str Buceg·, nr 140, Jud Baca1. l\Jr. Cane F1.,ncia 'ii Un:tate Admir.stratlv Teritor'ala {UAT) · BACAU 561900 561900 (;ONTRASEMNEA A PENTRU LtALITAT . o 3 4 fsECRETARULG ERAL AL !Y1iU N. BACA NICOLA vrnrn rorqv1c1 N '. 56f880 l , oIO .. Ol IO rD o S!Watla actuala (ina!nte de ar p·ru) Ta:Je' de miscare parcelara pentru elip re lmob'.l S'wat:a v"toare (di.,pa alipire} Nr. Suprale!!! Caleg. Nr. S~pralata Categ. Oescrieraa imobilUul Oes,;ne,112 .mobilutcl ca~. rmp, f0!0Slrita cad [mpj foioslnta :,,·~t,ţ "1 C.:; ..ct 1 17 71646 I 2 C.; ~ot2 71645 2 Cc ;Lct3 Teta I '7 I Executa"lt: S.C TAl\!A'-i PLA'-l S R.L. ,nspec'..or Sami: a SC? ANEXA NR. 2 ROMÂNIA LA HCL NR. 192, DIN 29.04.2022 .JUDETUL BACAU CONSILIUL LOCAL BACAU Plan de amplasament si delimitare a 1mobilulu1 Nr. cadast-a' Suprafata ·masLta!a s imob'.luh„f (mp) Adresa 1mobi,11 •J; _. 17 ,,,.un BacaL, str Bucegi, nr 140, Jud Baca:.. Unitate Adminlstratlv Teritoriala (UAT) j BACAU 561900 561900 o N <;ONTRASEMNE ZA PENTRU LEGALITATE !SECRETARUL NERAL AL MUN. BACAU NICOLA -OVIDIU POPOVICI 5618B0 ✓- o A. Date referitoare la teren Categorie de Suptafata (mp) Mentiunl parcela foloslnta _____c_c______1_1_ _ _ 1mobll neimprejmuit. Total 17 Suprafata totala masurata a lmobllu[uf = 17 mp Suprafata din act= 17 mp Executant: S.C. TANAH PLAN S.R.L. Inspector .,-.-:-;:-..."" ~~-;-- •i ::, ,_ ·.. .... :-:,. , .ţofifirm,exeC1;_1tateş·q,as Confirm Introducerea lmobllulul ln baza de date Integrata corectitudinea mtocmlr!l sl atribuirea numaruiul cadastral sl,;corespond&11ta ~cest . : . ;. "' ~ Semnatura sl parafa Data: 31.10'.201t? /

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă