31 martie 2022

HCL 111/2022 Bacău adoptată

Hotărâre privind modificarea H.C.L. nr.93 din 31.03.2021 prin care s-a aprobat acordarea unui sprijin material constând în tichete valorice, pensionarilor din municipiul Bacău, în valoare de 150 lei semestrial.

Denumire
Hotărârea nr. 111 din 2022 a Consiliului Local Bacău
Emitent
Consiliul Local Bacău
Număr
111 / 2022
Data
31 martie 2022
Localitate
Bacău, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 93 din 31.03.2021, care prevedea acordarea de tichete valorice în valoare de 150 lei semestrial pensionarilor din Bacău. Practic, se ajustează criteriile sau condițiile pentru acest sprijin material, menținând suma de 150 lei la fiecare semestru. Pentru locuitori, înseamnă că pensionarii din municipiu pot primi în continuare tichete valorice de 150 lei de două ori pe an, conform noilor modificări ale hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se modifică art. 1, lit. c) din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 93 din 31.03.2021, care va avea următorul conţinut: ,.c) venituri din pensie de până la 1524 lei brut/lună."

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂREA NR. 111 DIN 31.03.2022 privind modificarea H.C.L. nr. 93 din 31.03.2021 prin care s-a aprobat acordarea unui sprijin material constând în tichete valorice, pensionarilor din municipiul Bacău, în valoare de 150 lei semestrial Consiliul Local al Municipiului Bacău întrunit în şedinţă ordinară la data de 31.03.2022 potrivit art. 133 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, A vând în vedere: -Referatul nr. 5410 din 23.03.2022 al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău prin care se propune modificarea H.C.L. nr. 93 din 31.03.2021 prin care s-a aprobat acordarea unui sprijin material constând în tichete valorice, pensionarilor din municipiul Bacău, în valoare de 150 lei semestrial; -Expunerea de motive a Primarului Municipiului Bacău înregistrată cu nr. 5412 din 23.03.2022; -Raportul Direcţiei Juridice înregistrat cu nr.127592/1 din 24.03.2022; -Raportul Direcţiei Economice înregistrat cu nr.127592/2 din 24.03.2022; -Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Municipiului Bacău, întocmite în vederea avizării proiectului de hotărâre: nr. 176/29.03.2022 al Comisiei de specialitate nr. 1, nr. 178/30.03.2022 al Comisiei de specialitate nr. 4 şi nr. 202/30.03.2022 al Comisiei de specialitate nr. 5; -Prevederile H.C.L. nr. 93 din 31.03.2021 prin care s-a aprobat acordarea unui sprijin material constând în tichete valorice, pensionarilor din municipiul Bacău, în valoare de 150 lei semestrial; -Prevederile H.C.L. nr. 409 din 26.11.2021 privind modificarea H.C.L. nr. 93 din 31.03.2021; -Prevederile art. 86 alin. (2) lit. a) şi ale art. 182 alin. (1) lit. a) din Legea nr. l 27/2019 privind sistemul public de pensii; -Prevederile art. 23 din Legea nr. 74/1999 pentru ratificarea Cartei sociale europene revizuite, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996; -Prevederile Legii nr. 292/2011 a Asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile Legii nr. 17/2000 privind Asistenţa socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 140 alin. (1) şi alin. (3), ale art. 154 alin. (1), ale art. 196 alin. (1) lit. a), ale art. 197 alin. (1) şi ale art. 243 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. b) şi art. 139 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se modifică art. 1, lit. c) din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Bacău nr. 93 din 31.03.2021, care va avea următorul conţinut: ,.c) venituri din pensie de până la 1524 lei brut/lună." Art.2. Celelalte prevederi ale H.C.L. nr. 93 din 31.03.2021 modificată prin H.C.L. nr. 409 din 26.11.2021, sunt şi rămân în vigoare. Art.3. Primarul Municipiului Bacău va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri prin Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău. Art.4. Hotărârea va fi comunicată Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Bacău. Art.5. Prin grija Secretarului General al Municipiului Bacău prezenta hotărâre se comunică în termen legal Instituţiei Prefectului - Judeţul Bacău pentru verificarea legalităţii. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE SECRETARUL GENERAL AL MUN. BACĂU NICOLAE - OVIDIU POPO I

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: fisiere.municipiulbacau.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă