Băbeni › 30 ianuarie 2024

HCL 6/2024 adoptată

acordarea ajutoarelor de urgență în bani în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, precum și pentru alte situatii deosebite

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI BĂBENI ORAȘUL BĂBENI, STR. DRAGOŞ VRÂNCEANU, NR.171, 245100 JUDEŢUL VÂLCEA TELEFON/FAX:0250/765160; e-mail:[email protected]; web site: www.orasbabeni.ro HOTĂRÂREA NR.6 PRIVITOR LA: acordarea ajutoarelor de urgență în bani în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, precum și pentru alte situatii deosebite Consiliul Local al oraşului Băbeni, judeţul Vâlcea, întrunit în şedinţa ordinară, convocată din inițiativa primarului orașului în data de 31 ianuarie 2024, la care participă un număr de 15 consilieri din totalul de 15 consilieri în funcţie; Văzând că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 101/21 decembrie 2023 domnul consilier local Ion LAZĂR a fost ales preşedinte de şedinţă pentru luna ianuarie 2024; Luând în dezbatere referatul de aprobare nr. 986/25 ianuarie 2024, proiectul de hotărâre iniţiat de primarul orasului Babeni şi raportul de specialitate nr. 988/25 ianuarie 2024 al Direcției de asistență socială prin care se propune acordarea ajutoarelor de urgență în bani în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, precum și pentru alte situații deosebite; Având în vedere raportul comisiilor de specialitate şi raportul de avizare a legalităţii nr. 989/25 ianuarie 2024 întocmit de secretarul general al oraşului; În conformitate cu prevederile art.85 lit.a) coroborat cu art.84 alin.(1) din Legea nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale art.59 și art.60 din Hotărârea Guvernului nr.1154/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, cu cele ale art.129 alin.(14) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum și cu cu cele ale Legii nr.273/2006 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.139, alin.(3) lit.a) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu 12 voturi pentru şi 3 voturi împotrivă, adoptă următoarea HOTĂRÂRE: Art.1. – Se aprobă acordarea de ajutoare de urgență în bani familiilor și persoanelor singure în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii, accidente, epidemii, epizootii, în condițiile prevăzute la art.3 – 5 din prezenta hotărâre. Art.2. – Se stabilesc situațiile deosebite, altele decât cele prevăzute la art.1, care justifică acordarea de ajutoare de urgență în bani familiilor și persoanelor singure, după cum urmează: 1. existenţa unor boli grave dovedite cu acte medicale de specialitate ce necesită investigaţii medicale, tratament de specialitate, asigurarea medicamentelor; 2. starea critică a sănătăţii persoanelor fără venituri sau cu venituri reduse, care necesită intervenţii chirurgicale la spitale din România, cu prescripţia medicului specialist din care rezultă situația de urgenţă; 3. situaţia persoanelor care au nevoie de echipament medical de tipul ortezelor şi protezelor, aflate în imposibilitatea achiziţionării acestora numai din resurse financiare proprii; 4. decesul ambilor părinţi, când copiii minori sunt daţi în plasament la familii cu venituri mici. 5. decesul persoanelor din familii cu venituri mici care, nefiind cuprinşi în sistemul de asigurări, nu pot beneficia de ajutor de înmormântare din partea altor instituţii. 6. decesul unei persoane în străinătate, pentru repatrierea căreia familia nu are posibilităţi să suporte costurile ridicate. 7. situaţia persoanelor fără venituri, lipsite de acte de identitate, care necesită adoptarea de măsuri pentru intrarea acestora în legalitate pe linie de evidenţă a populaţiei şi stare civilă (certificate de naştere, cărţi de identitate, etc.). 8. cazul tinerilor şi copiilor proveniţi din centre rezidenţiale sau ai căror părinţi au decedat ori au un singur părinte care nu are posibilităţi să întreţină familia şi care au rezultate deosebite la învăţătură, pentru continuarea studiilor. 9. în cazul în care un angajat din cadrul aparatul de specialitate al primarului, din instituţiile şi serviciile din subordinea consiliului local suferă un accident de muncă sau starea de sanatate a acestuia necesita investigatii, interventii chirurgicale si/sau tratamente de specialitate, ale caror costuri nu sunt decontate din asigurările de sănătate și nu pot fi asigurate din veniturile acestuia, întrucat ar conduce la imposibilitatea asigurarii unui trai decent si la risc de excluziune sociala; 10. în cazul decesului soţului, soţiei sau a unei rude până la gradul I a unui angajat din cadrul aparatul de specialitate al primarului, din instituţiile şi serviciile din subordinea consiliului local; Art.3. – Documentele necesare pentru acordarea ajutoarelor de urgență prevăzute la art.1 și 2 sunt următoarele: 1. cerere depusă de solicitant; 2. copie act de identitate solicitant sau mentiunea privind stabilirea resedintei; 3. copii acte de identitate ale membrilor familiei cu care locuieste solicitantul; 4. taloane de platii/cupoane pentru toate tipurile de pensie sau indemnizatie cu caracter permanent din luna anterioara/curenta depunerii cererii pentru acordarea ajutorului de urgenta; 5. adeverinta eliberata de angajator cu venitul net realizat din luna anterioara/curenta depunerii cererii pentru acordarea ajutorului de urgenta; 6. adeverinta din care sa reiasa statutul de elev/student cu precizarea daca beneficiaza de bursa, tipul si cuantumul acesteia; 7. acte medicale din care sa rezulte starea de sanatate a solicitantului/membrii de familie (dupa caz), precum si retete medicale, trimiteri, tratamente prescrise de medicul specialist; 8. alte documente justificative care vin in sustinerea cererii privind acordarea ajutorului de urgenta (adeverinta rol, certificat fiscal eliberat de primarie). Art.4. - Pentru acordarea ajutoarelor de urgenta în bani personalul Direcției de asistență socială din cadrul aparatului de specialitate al primarului efectueaza verificarea de teren prin care se certifica situatiile de necesitate sau, dupa caz, situatiile deosebite in care se afla familiile ori persoanele singure. Art.5. – (1) Cuantumul maxim al ajutorului de urgenta este de 2.000 lei pentru fiecare ajutor de urgență, iar plata se aprobă prin dispoziție a primarului, în funcție de bugetul aprobat cu aceasta destinație și de situația materială și socială a solicitantului, astfel cum rezultă din verificarea prevăzută la art.4. (2) Ajutoarele de urgență prevăzute la art.1 și 2 se acordă o singură dată într- un an calendaristic. (3) Prin excepție de la alin.(2), în cazuri deosebite, care necesită acordarea de ajutoare de urgență aceleiași familii sau persoane, înainte de expirarea perioadei de 12 luni, pentru alt tip de situație, personalul din cadrul Direcției de asistență socială elaborează un referat care va conține prezentarea situației cu care se confruntă persoana singură/familia și justificarea necesității acordării unui ajutor de urgență suplimentar. Art.6. – La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, încetează aplicabilitatea Hotărârii Consiliului Local al orașului Băbeni nr.61/25 septembrie 2012 privind stabilirea situațiilor de necesitate care justifică acordarea de ajutoare de urgență, altele decât calamitățile naturale, incendii și accidente. Art.7. – Primarul oraşului Băbeni va asigura aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri prin intermediul Direcției de asistență socială și Biroului contabilitate, impozite și taxe locale, iar secretarul general al oraşului va asigura comunicarea acesteia Instituţiei Prefectului – judeţul Vâlcea în vederea exercitării controlului de legalitate, primarului oraşului, structurii responsabile cu punerea în executare, precum şi publicarea pe pagina de internet www.orasbabeni.ro, Secțiunea Monitorul Oficial Local. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Ion LAZĂR Contrasemnează pentru legalitate, SECRETAR GENERAL AL ORAȘULUI, Mihaela – Bianca DINICĂ Băbeni, 31 ianuarie 2024 PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL NR. 6/31 ianuarie 2024 Semnatura persoanei Nr. Operatiuni efectuate Data ZZ/LL/AN responsabile sa efectueze crt. procedura 0 1 2 3 Adoptarea hotararii ) s-a facut cu majoritate □ simpla □ 1 1 absoluta □ calificata2 2 Comunicarea catre primar2) 3 Comunicarea catre prefectul judetului3) 4 Aducerea la cunostinta publica4)+5) 5 Comunicarea, numai in cazul celei cu caracter individual4)+5) Hotararea devine obligatorie6) sau produce efecte juridice7), dupa 6 caz

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: babeni.regista.ro