ROMÂNIA
JUDEȚUL ALBA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI ARIEȘENI
HOTĂRÂREA NR.
65/2025
privind amenajarea si întreținerea parcărilor temporare din zona pârtiei de schi Vârtop -Arieșeni
în perioada decembrie 2025-martie 2026
Consiliul local al comunei Arieșeni, județul Alba, întrunit în ședință publică ordinară în 15.12.2025
Luând in dezbatere:
- referatul de aprobare întocmit de Primarul comunei Arieseni, înregistrat sub nr.6451 /08.12.2025 ;
- raportul compartimentului Protecția mediului, taxe și impozite înregistrat sub nr.6453 /08.12..2025;
- prevederile PUZ-ului ,,Zona turistica Bubești –Poiana Vârtop “ referitoare la parcajele publice si cele de-a lângă
drumul național DN75 ;
- avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr. 1,2 și 3
Văzând prevederile art. 63 alin. (4) și art. 128 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația
pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 273/2006
privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, art. 486 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr.
227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, art. 183, alin. (2) din Legea 207/2015 privind
Codul de procedură Fiscală, cu modificările și completările ulterioare, art. 108 lit. e) din Ordonanța de Urgenţă a
Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările ulterioare, art. 2, art. 4 și art. 65 din Legea 448/2006
privind protecția şi promovarea drepturilor persoanele cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
art. 24 din Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 955/2004 pentru aprobarea reglementărilor-cadru de aplicare a
Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului
public şi privat de interes local, cu modificările şi completările ulterioare
In temeiul prevederilor art.139 alin.3,lit.a) ale art.196, alin.1 lit. a) si ale art.197 din OUG nr.57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificările ulterioare adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art.1 Se amenajează ca si parcări publice temporare, pe perioada sezonului de iarnă decembrie 2025- martie
2026, locurile prevăzute ca si parcări publice in PUZ ,,Zona turistica Bubești –Poiana Vârtop “ respectiv: cel de vis-a-
vis de Pensiunile Marieta, Ada –de-a lungul DN75, pe o lungime de cca 150 m si o lățime de cca 25 m parte din imobilul
identificat prin CF 73551 și CF 73553 ;
Art.2 Parcările stabilite se întrețin de către Consiliul Local Arieșeni ;
Art.3 Taxa care va fi colectata pentru parcarea autovehiculelor in parcările temporare din zona pârtiei de schi
Vârtop-Arieseni este in suma de :
- 20 RON/zi/autoturism ;
- 40 RON/zi/microbuz, autobuz sau autocar ;
Art. 4 Tichetele de parcare vor fi asigurate de către Consiliul Local Arieșeni ;
Art. 5 Taxa colectata va face venit bugetului local al comunei Arieșeni;
Art. 6 Cu ducerea la îndeplinire a hotărârii ce va fi adoptată se însărcinează Primarul comunei Arieșeni dl. Pantea
Gheorghe.
Comuna Arieșeni
sat. Arieșeni nr.19, cod poștal 517048
Adresa e-mail :
[email protected] WEB www.comuna-arieseni.ro
Telefon: 0358402989
Art. 7 Prezenta hotărâre poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 8 Prezenta hotărâre va fi comunicată prin grija secretaruiui general al comunei Arieșeni: Institutia Prefectului
Judetului Alba, Primarului comunei Arieșeni, compartiment protecția mediului, taxe și impozite, se afișare la sediul
primăriei și pe site-ul www.comuna-arieseni.ro.
Arieșeni, 15 decembrie 2025
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE ȘEDINȚĂ, P. SECRETAR GENERAL COMUNĂ
CONSILIER LOCAL INSPECTOR PRINCIPAL
Dan Beniamin DAVID Ionel-Viorel BELEI
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 9 voturi ,,pentru”, 0 voturi ,,împotrivă”, 0 voturi ,,abțineri” exprimate
Nr. consilieri prezenți: 9, Nr. consilieri in funcție:9
Comuna Arieșeni
sat. Arieșeni nr.19, cod poștal 517048
Adresa e-mail :
[email protected] WEB www.comuna-arieseni.ro
Telefon: 0358402989
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.