Pe scurtSe aprobă modificarea Hotărârii nr. 26/2018 privind însușirea Acordului de cooperare pentru organizarea și exercitarea activității de audit public intern. Practic, bugetul sau contribuțiile financiare aferente acestui acord se vor modifica pe toată perioada de valabilitate a acordului, iar detaliile exacte ale obligațiilor financiare vor fi stabilite în noul text al Art. 2. Pentru locuitori înseamnă că fonduri publice dedicate auditului vor fi adaptate, iar eventuale costuri vor fi alocate prin bugetul local în funcție de noua formă a acordului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL ALBA
CONSILIUL LOCAL ARIEȘENI
HOTĂRÂREA NR.
20/2025
Privind aprobarea modificării H.C.L. NR. 26/2018 referitoare la însușirea Acordului de cooperare
privind organizarea și exercitarea activității de audit public intern
Consiliul local al comunei Arieșeni, județul Alba, întrunit în ședință publică ordinară în data de 28.04.2025
Luând în dezbatere:
- Referatul de aprobare nr. 2656/11.04.2025 întocmit de inițiatorul proiectului de hotărâre, primarul
comunei Arieșeni – domnul Pantea Gheorghe, privind modificarea H.C.L. nr. 26/2018 referitoare la însușirea
Acordului de cooperare privind organizarea și exercitarea activității de audit public intern;
- Raportul de specialitate nr. 2668/11.04.2025 al Compartimentului de specialitate din cadru UAT
comuna Arieșeni;
- ținând cont de avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, nr.2 și nr.3 din cadrul consiliului
local;
Având în vedere prevederile:
- Art. 129 alin. (1) coroborate cu cele ale alin. (2), lit. d), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
- Art. 2 din Hotărârea Consiliului Local al comunei Arieșeni nr. 26/2018 privind însușirea Acordului de
cooperare privind organizarea și exercitarea activității de audit public intern ;
- Statutul Asociației Comunelor din România, precum și pe cele ale Statutului Filialei Județene Alba a
Asociației Comunelor din România;
- Hotărârea Adunării Generale a Filialei Județene Alba a Asociației Comunelor din România nr.
10/22.08.2024 privind aprobarea contribuției pentru funcționarea Serviciului de audit public intern;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ, cu completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE :
Art.1. Articolul 2 din Hotărârea Consiliului Local al comunei Arieșeni nr. 26/2018 privind însușirea
Acordului de cooperare privind organizarea și exercitarea activității de audit public intern, se modifică și va
avea următorul cuprins:
”Art.2 Obligațiile financiare rezultate din Acordul de cooperare prevăzut la art.1, pe întreaga durata
de existenta a acestuia, se suporta de la bugetul Comunei Arieseni, astfel :- Contribuție lunară de 3800 lei
începând cu data de 01.01.2025.”
Art.2 Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local al comunei Arieșeni nr. 26/2018 privind însușirea
Acordului de cooperare privind organizarea și exercitarea activității de audit public intern, cu modificările și
completările ulterioare, rămân neschimbate;
Art. 3 Primarul comunei Arieșeni, prin intermediul aparatului de specialitate, va duce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4 Prezenta hotărâre poate fi contestată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004, cu modificările si completările ulterioare, la Tribunalul Alba, Secția Contencios Administrativ.
Art. 5 Prin intermediul secretarului general al comunei Arieșeni prezenta hotărâre se comunică și se
înaintează: Instituției Prefectului-județul Alba, domnului primar, Compartimentul registrul agricol și cadastru,
Filiala Județeană ACOR Alba se afișează la sediul primăriei și pe pagina de internet a instituției www.comuna-
arieseni.ro secțiunea Monitorul oficial local.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 8 voturi favorabil exprimate care reprezintă 88,88 % din numărul
consilierilor în funcție (100% din numărul consilierilor prezenți)
Arieșeni, 28 aprilie 2025
contrasemnează pentru legalitate,
președinte ședință, p. secretar general comună,
consilier local inspector asistent
Diomid-Mihai [persoană fizică]
Comuna Arieșeni
sat. Arieșeni nr.19, cod poștal 517048
Adresa e-mail :
[email protected] WEB www.comuna-arieseni.ro
Telefon: 0358402989
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →