HCL 962/2018 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli, rectificat, al SC Recons SA Arad, pentru anul 2018
Documente
- hcl h9843.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 962
din 20 decembrie 2018
privind aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli, rectificat,
al SC Recons SA Arad, pentru anul 2018
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Expunerea de
motive nr. 92109/14.12.2018,
Analizând raportul Direcției Comunicare, Serviciul Societăți Comerciale, înregistrat sub
nr. 92111/14.12.2018 si rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al
Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 4 și art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013,
privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau
unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau dețin direct ori indirect o participație
majoritară, aprobată prin Legea de Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 3145/2017
privind aprobarea formatului și structurii bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a anexelor
de fundamentare a acestuia,
Ținând cont de adresa SC Recons SA Arad cu nr. 5141/07.12.2018 înregistrată la
Primăria Municipiului Arad sub nr. 90375/10.12.2018 prin care solicită aprobarea, de către
Consiliul Local al Municipiului Arad, a Bugetului de Venituri și Cheltuieli, rectificat, pentru
anul 2018,
Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (19 consilieri prezenți din
totalul de 23),
În temeiul art. 36 alin (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c), art. 45 alin. (2) și ale art. 115
alin. (1) lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările
și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂȘTE
Art. 1 Se aprobă Bugetul de Venituri şi Cheltuieli rectificat al SC Recons SA Arad
pentru anul 2018, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către SC Recons SA Arad și se va
comunica, celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Roxana TABUIA Contrasemnează pentru legalitate
SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Societăți Comerciale
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 20.12.2018 Cod PMA -S4-02
ROMANIA - PROIECT - AVIZAT
JUDETUL ARAD SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
Nr. 938/13.12.2018
H O T Ă R Â R E A nr._____
din ___________________ 2018
privind aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli, rectificat,
al SC Recons SA Arad, pentru anul 2018
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Expunerea de motive nr.
92109/14.12.2018,
Analizând raportul Direcției Comunicare, Serviciul Societăți Comerciale, înregistrat sub nr.
92111/14.12.2018 si rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În conformitate cu prevederile art. 4 și art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, privind
întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile
administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau dețin direct ori indirect o participație majoritară,
aprobată prin Legea de Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare,
Având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 3145/2017 privind
aprobarea formatului și structurii bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a anexelor de
fundamentare a acestuia,
Ținând cont de adresa SC Recons SA Arad cu nr. 5141/07.12.2018 înregistrată la Primăria
Municipiului Arad sub nr. 90375/10.12.2018 prin care solicită aprobarea, de către Consiliul Local al
Municipiului Arad, a Bugetului de Venituri și Cheltuieli, rectificat, pentru anul 2018;
În temeiul art. 36 alin (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c), art. 45 alin. (2) și ale art. 115 alin. (1)
lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările
ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
HOTĂRĂȘTE
Art.1 Se aprobă Bugetul de Venituri şi Cheltuieli rectificat al SC Recons SA Arad pentru anul
2018, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către SC Recons SA Arad și se va comunica,
celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Cod:PMA-S4-01
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.92109/14.12.2018
În temeiul prevederilor art. 45 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale,
republicată, cu modificările și completările ulterioare şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare
a Consiliului Local al Municipiului Arad, îmi exprim iniţiativa de promovare a proiectului de hotărâre
cu următorul obiect “aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat al SC Recons SA Arad,
pentru anul 2018”, în susținerea căruia formulez următoarea
EXPUNERE DE MOTIVE
În baza prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, privind întărirea
disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-
teritoriale sunt acționari unici sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cu modificările și
completările ulterioare și
Ținând cont de adresa SC Recons SA Arad, nr. 5141/07.12.2018 înregistrată la Primăria
Municipiului Arad sub nr. 90375/10.12.2018 privind aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru
anul 2018, rectificat
Propun adoptarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a unei hotărâri pentru
aprobarea Bugetul de Venituri şi Cheltuieli rectificat, al SC Recons SA Arad pentru anul 2018, în forma
comunicată de operatorul economic, anexă la proiectul de hotărâre.
PRIMAR,
Gheorghe Falcă
Primăria Municipiului Arad
Direcția Comunicare
Serviciul Societăți Comerciale
Nr.92111/14.12.2018
RAPORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: aprobarea rectificării Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2018 al SC
Recons SA Arad
Considerente tehnice:
Prin adresa nr. 5141/07.12.2018, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr.
90375/10.12.2018, SC Recons SA Arad solicită aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad
a Bugetului de Venituri și Cheltuieli rectificat, pentru anul 2018.
Detalierea influențelor asupra bugetului și a categoriilor de venituri, respectiv cheltuieli
modificate, este prezentată de către operator în Referatul nr. 5119/06.12.2018, care face parte integrantă
din prezentul raport.
Tot prin Referatul nr. 5119/06.12.2018 a fost fundamentată și modificarea Programului de
investiții cu finanțare din surse proprii precum și a Planului de investiții cu finanțare din surse de la
bugetul local, pentru anul 2018.
Din analiza documentației transmise, s-au constatat următoarele:
1. Bugetul de Venituri și Cheltuieli rectificat al SC Recons SA Arad, pentru anul 2018, a fost
întocmit în conformitate cu modelul stabilit în anexa nr. 1 a Ordinului M.F.P. nr. 3145/2017;
2. Bugetul de Venituri și Cheltuieli rectificat al SC Recons SA Arad este însoțit de:
- Referatul privind privind propunerea de rectificare a Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul
2018;
- Raportul de control financiar preventiv a rectificarii Bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul
2018;
- Decizia Consiliului de Adminisrație nr. 17/07.12.2018 privind avizarea de către Consiliul de
Administrație a Bugetului de venituri și cheltuieli al SC Recons SA Arad pentru anul 2018, rectificat, a
Programului de investiții cu finanțare din surse proprii, rectificat, precum și a Planului de investiții cu
finanțare din surse de la bugetul local pentru anul 2018, rectificat;
- Hotărârea Adunării Generale nr. 13/07.12.2018 privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al
SC Recons SA Arad pentru anul 2018, rectificat, a Programului de investiții cu finanțare din surse
proprii, rectificat, precum și a Planului de investiții cu finanțare din surse de la bugetul local pentru
anul 2018, rectificat;
Considerente juridice:
- art. 4 și art. 10 alin. 2 litera b),c) și d) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, privind întărirea
disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-
teritoriale sunt acționari unici sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cu modificările și
completările ulterioare
- Hotărârea nr. 208/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea bugetului
general de venituri și cheltuieli al SC Recons SA Arad, pentru anul 2018
- Ordinul M.F.P. nr. 3145/2017 privind aprobarea formatului și structurii bugetului de venituri și
cheltuieli, precum și a anexelor de fundamentare a acestuia
Având în vedere considerentele expuse mai sus și în conformitate cu prevederile legale invocate
mai sus,
PROPUNEM
Aprobarea rectificării Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al SC Recons SA Arad pentru anul
2018, respectiv aprobarea bugetului rectificat, în forma propusă de operatorul economic, anexă la
proiectul de hotărâre.
Director Executiv, Şef Serviciu, Întocmit,
Eliza Barbura Corneliu Neamţiu Creștin Daniela
Vizat,
Serviciul Juridic, contencios
Numele și prenumele: _______________
Semnătura: ________________________
MUNICIPIUL ARAD Anexa nr.2
SC RECONS SA la Ordinul 20/07.01.2016
ARAD ,B-DUL IULIU MANIU FN
CUI RO8189348
Detalierea indicatorilor economico-financiari prevăzuţi în bugetul de venituri şi cheltuieli 2018si repartizarea pe trimestre a acestora-RECTIFICAT
mii lei
din care:
Nr. Aprobat Aprobat Aprobat Aprobat PROPUNERE
INDICATORI Realizat %- %-
rd. an 2017 an 2017 an 2018 an 2018 RECTIFICARE
Realizat 30.09.2018 9=8/5*100 10=8/6a*100
conf conf conf conf BVC 2018 TRIM. I TRIM. II TRIM. III TRIM. IV
2017
HCLM HCLM HCLM HCLM
183/2017 503/2017 208/2018 208/2018
0 1 2 3 4 4a 5 6 6 7 8 9 10
I. VENITURI TOTALE (Rd.2+Rd.22+Rd.28)
1 10.256 7.253 6.391 8.960 8.960 5.500 7.806 122,14 87,12 1.406 1.780 2.081 2.539 7.806 0
Venituri totale din exploatare
1 (Rd.3+Rd.8+Rd.9+Rd.12+Rd.13+Rd.14), din care:
2 10.246 7.243 6.381 8.955 8.955 5.499 7.805 122,32 87,16 1.406 1.780 2.081 2.538 7.805 0
din producţia vândută (Rd.4+Rd.5+Rd.6+Rd.7), din care:
a)
3 9.663 6.730 5.937 8.478 8.478 5.168 7.343 123,68 86,61 1.371 1.650 1.951 2.371 7.343 0
a1) din vânzarea produselor 4 700 200 162 180 180 169 180 111,11 100,00 20 50 50 60 180 0
a2) din servicii prestate
5 5.115 2.852 2.043 4.046 4.046 1.764 2.765 135,34 68,34 450 600 800 915 2.765 0
a3) din redevenţe şi chirii
6 3.845 3.675 3.729 4.249 4.249 3.234 4.395 117,86 103,44 900 1.000 1.100 1.395 4.395 0
a4) alte venituri
7 3 3 3 3 3 1 3 100,00 100,00 1 0 1 1 3 0
din vânzarea mărfurilor
b)
8 0 0 0
din subvenţii şi transferuri de exploatare aferente cifrei de
c) afaceri nete (Rd.10+Rd.11), din care:
9 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
c1 subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare
10 0 0 0
c2 transferuri, cf. prevederilor legale în vigoare 11 0 0
d) din producţia de imobilizări 12 100 10 10 0 0 0 0 0,00 0,00 0 0 0 0 0 0
venituri aferente costului producţiei în curs de execuţie
e)
13 200 200 116 150 150 55 150 129,31 100,00 10 50 40 50 150 0
alte venituri din exploatare
f) (Rd.15+Rd.16+Rd.19+Rd.20+Rd.21), din care:
14 283 303 318 327 327 276 312 98,11 95,41 25 80 90 117 312 0
f1) din amenzi şi penalităţi 15 0 0 4 0 0 0 0 0,00 0 0
f2) din vânzarea activelor şi alte operaţii de capital
(Rd.18+Rd.19), din care:
16 0 0 0 0 0 0 0 0 0
- active corporale 17 0 0 0 0 0 0 0 0 0
- active necorporale 18 0 0
f3) din subvenţii pentru investiţii 19 0 0
f4) din valorificarea certificatelor CO2 20
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.