HCL 92/2016 adoptată
Hotărâre privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, semestrul II anul şcolar 2015-2016
Documente
- hcl h7951.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 92
din 31 martie 2016
privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat
din Municipiul Arad, semestrul II anul şcolar 2015-2016
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-Iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.
20374/25.03.2016;
-Raportul de specialitate al Direcţiei Comunicare, Biroul Învăţământ Sănătate nr. 20375/25.03.2016;
-Prevederile art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
-Prevederile art. 4 din Anexa 1 Ordinul Ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr.
5576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul
preuniversitar de stat modificat prin Ordinul nr. 3470/2012;
-Solicitările primite din partea unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Arad;
-Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
- adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 prezenţi din totalul de 23).
În temeiul art. 36 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (6) lit. a) pct.1, alin. (9), art. 45 alin. (2) şi art. 115
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1 Pentru semestrul al II-lea al anului şcolar 2015-2016 se stabileşte cuantumul şi numărul
burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, după cum urmează:
a) Cuantumul burselor:
1. Bursă de performanţă: 90 lei;
2. Bursă de merit: 80 lei;
3. Bursă de studiu: 70 lei;
4. Bursă de ajutor social: 60 lei.
b) Numărul burselor
1. Burse de performanţă: 73;
2. Burse de merit: 3548;
3. Burse de studiu: 217;
4. Burse de ajutor social: 914.
Art. 2 Se aprobă repartizarea burselor pe fiecare unitate de învăţământ conform anexei, care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Orice altă dispoziţie din hotărâri anterioare se abrogă.
Art. 4 Prezenta hotărâre se va aduce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin Biroul
Învăţământ, Sănătate şi se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică
Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Mariana CISMAŞIU Contrasemnează
SECRETAR
Lilioara STEPANESCU
Red/Dact I.F/I.F. Verif. C.M.
1 ex. Biroul Învăţământ Sănătate
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad Cod PMA -S1-02
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 31.03.2016
Anexă la HOTĂRÂREA nr.92/31.03.2016
a Consiliului Local al Municipiului Arad
Burse de
Nr. Burse de Burse de Burse de
UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ajutor Total lei
crt. performanţă merit studiu
social
1 COLEGIUL NAŢIONAL "MOISE NICOARĂ" ARAD 7 810 2 2 263.000
2 COLEGIUL NAŢIONAL "ELENA GHIBA BIRTA" ARAD 0 531 0 11 173.880
3 COLEGIUL ECONOMIC ARAD 0 52 0 15 22.040
4 LICEUL PEDAGOGIC "DIMITRIE ŢICHINDEAL" ARAD 10 665 5 5 219.600
5 LICEUL TEORETIC "ADAM MULLER GUTTENBRUNN" ARAD 20 55 9 4 28.760
6 COLEGIUL NAŢIONAL "VASILE GOLDIŞ" ARAD 0 90 20 20 41.600
7 LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI" ARAD 11 373 7 41 140.040
8 LICEUL TEOLOGIC BAPTIST "ALEXA POPOVICI" ARAD 2 104 8 33 48.120
9 LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL ARAD 0 11 10 6 8.480
10 SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ARAD 0 10 7 1 5.520
11 LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ARAD 3 71 30 36 45.160
12 COLEGIUL TEHNIC "AUREL VLAICU" ARAD 0 12 10 5 8.440
13 LICEUL TEHNOLOGIC "IULIU MANIU" ARAD 0 31 0 3 11.000
LICEUL TEHNOLOGIC DE ELECTRONICĂ ŞI AUTOMATIZĂRI
1
14 "CAIUS IACOB" ARAD 19 18 3 12.560
15 LICEUL TEHNOLOGIC "IULIU MOLDOVAN" ARAD 0 9 2 5 5.240
COLEGIUL TEHNIC DE CONSTRUCŢII ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
16 ARAD 0 8 10 48 22.640
17 LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ 0 4 6 5 4.760
LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORTURI AUTO "HENRI
0
18 COANDĂ" ARAD 5 1 2 2.600
19 COLEGIUL "CSIKI GERGELY" ARAD 2 101 25 140 90.440
20 LICEUL TEHNOLOGIC "FRANCISC NEUMAN" ARAD 0 25 11 14 16.120
21 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI EMINESCU" ARAD 0 15 0 24 13.440
22 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ŞTEFAN CICIO POP" ARAD 0 0 0 65 23.400
23 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "IOSIF MOLDOVAN" ARAD 0 10 0 52 21.920
24 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 17 93 5 8 40.160
25 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ADAM NICOLAE" ARAD 0 9 0 42 18.000
26 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ILARION FELEA" ARAD 0 0 0 142 51.120
27 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE BĂLCESCU" ARAD 0 9 1 12 7.480
28 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "REGINA MARIA" ARAD 0 80 0 10 29.200
29 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ARON COTRUŞ" ARAD 0 25 7 40 24.360
30 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "AVRAM IANCU" ARAD 0 0 0 40 14.400
31 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "AUREL VLAICU" ARAD 0 287 21 30 108.520
32 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "CAIUS IACOB" ARAD 0 18 0 20 12.960
33 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "FRAȚII NEUMAN" ARAD 0 16 2 30 16.480
TOTAL BURSE semestrul II an scolar 2015-2016 73 3548 217 914 1.551.440
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Mariana CISMAŞIU Contrasemnează
SECRETAR
Lilioara STEPANESCU
Red/Dact I.F/I.F. Verif. C.M.
1 ex. Biroul Învăţământ Sănătate
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad Cod PMA -S1-02
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 31.03.2016
ROMÂNIA PROIECT Avizat
JUDEŢUL ARAD SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL Nr. 95/25.03.2016
H O T Ă R Â R E A nr.______
din ________________ 2016
privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar
de stat din Municipiul Arad, semestrul II anul şcolar 2015-2016
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-Iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.
20374/25.03.2016;
-Raportul de specialitate al Direcţiei Comunicare, Biroul Învăţământ Sănătate nr.
20375/25.03.2016;
-Prevederile art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările
ulterioare;
-Prevederile art. 4 din Anexa 1 Ordinul Ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr.
5576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din
învăţământul preuniversitar de stat modificat prin Ordinul nr. 3470/2012;
-Solicitările primite din partea unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Arad;
-Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad.
În temeiul art. 36 alin. (1), alin. 2 lit. d), alin. (6) lit. a) pct.1, alin. (9), art. 45 alin. (2) şi art.
115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1 Pentru semestrul al II-lea al anului şcolar 2015-2016 se stabileşte cuantumul şi
numărul burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat din Municipiul Arad, după
cum urmează:
a) Cuantumul burselor:
5. Bursă de performanţă: 90 lei;
6. Bursă de merit: 80 lei;
7. Bursă de studiu: 70 lei;
8. Bursă de ajutor social: 60 lei.
c) Numărul burselor
5. Burse de performanţă: 73;
6. Burse de merit: 3503;
7. Burse de studiu: 217;
8. Burse de ajutor social: 914.
Art. 2 Se aprobă repartizarea burselor pe fiecare unitate de învăţământ conform anexei,
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Orice altă dispoziţie din hotărâri anterioare se abrogă.
Art. 4 Prezenta hotărâre se va aduce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad, prin
Biroul Învăţământ, Sănătate şi se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul
Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
TC/TC Cod: PMA-S1-01
Anexă la HOTĂRÂREA nr._______/__________a Consiliului Local al Municipiului Arad
Burse de
Nr. Burse de Burse de Burse de
UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ajutor Total lei
crt. performanţă merit studiu
social
1 COLEGIUL NAŢIONAL "MOISE NICOARĂ" ARAD 7 810 2 2 263.000
2 COLEGIUL NAŢIONAL "ELENA GHIBA BIRTA" ARAD 0 531 0 11 173.880
3 COLEGIUL ECONOMIC ARAD 0 52 0 15 22.040
4 LICEUL PEDAGOGIC "DIMITRIE ŢICHINDEAL" ARAD 10 665 5 5 219.600
5 LICEUL TEORETIC "ADAM MULLER GUTTENBRUNN" ARAD 20 55 9 4 28.760
6 COLEGIUL NAŢIONAL "VASILE GOLDIŞ" ARAD 0 90 20 20 41.600
7 LICEUL DE ARTE "SABIN DRĂGOI" ARAD 11 373 7 41 140.040
8 LICEUL TEOLOGIC BAPTIST "ALEXA POPOVICI" ARAD 2 104 8 33 48.120
9 LICEUL TEOLOGIC PENTICOSTAL ARAD 0 11 10 6 8.480
10 SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ARAD 0 10 7 1 5.520
11 LICEUL CU PROGRAM SPORTIV ARAD 3 71 30 36 45.160
12 COLEGIUL TEHNIC "AUREL VLAICU" ARAD 0 12 10 5 8.440
13 LICEUL TEHNOLOGIC "IULIU MANIU" ARAD 0 31 0 3 11.000
LICEUL TEHNOLOGIC DE ELECTRONICĂ ŞI AUTOMATIZĂRI
1
14 "CAIUS IACOB" ARAD 19 18 3 12.560
15 LICEUL TEHNOLOGIC "IULIU MOLDOVAN" ARAD 0 9 2 5 5.240
COLEGIUL TEHNIC DE CONSTRUCŢII ŞI PROTECŢIA MEDIULUI
16 ARAD 0 8 10 48 22.640
17 LICEUL TEHNOLOGIC DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ 0 4 6 5 4.760
LICEUL TEHNOLOGIC DE TRANSPORTURI AUTO "HENRI
0
18 COANDĂ" ARAD 5 1 2 2.600
19 COLEGIUL "CSIKI GERGELY" ARAD 2 56 25 140 76.040
20 LICEUL TEHNOLOGIC "FRANCISC NEUMAN" ARAD 0 25 11 14 16.120
21 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "MIHAI EMINESCU" ARAD 0 15 0 24 13.440
22 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ŞTEFAN CICIO POP" ARAD 0 0 0 65 23.400
TC/TC Cod: PMA-S1-01
23 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "IOSIF MOLDOVAN" ARAD 0 10 0 52 21.920
24 ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 5 17 93 5 8 40.160
25 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ADAM NICOLAE" ARAD 0 9 0 42 18.000
26 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ILARION FELEA" ARAD 0 0 0 142 51.120
27 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "NICOLAE BĂLCESCU" ARAD 0 9 1 12 7.480
28 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "REGINA MARIA" ARAD 0 80 0 10 29.200
29 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "ARON COTRUŞ" ARAD 0 25 7 40 24.360
30 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "AVRAM IANCU" ARAD 0 0 0 40 14.400
31 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "AUREL VLAICU" ARAD 0 287 21 30 108.520
32 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "CAIUS IACOB" ARAD 0 18 0 20 12.960
33 ŞCOALA GIMNAZIALĂ "FRAȚII NEUMAN" ARAD 0 16 2 30 16.480
TOTAL BURSE semestrul II an scolar 2015-2016 73 3503 217 914 1.537.040
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Contrasemnează
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 20374 din 25.03.2016
În temeiul art. 45 alin (6) din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală şi
al Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Consiliului Local Municipal Arad, propun
aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a proiectului de hotărâre cu următorul
obiect: stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar
de stat din Municipiul Arad, semestrul II anul şcolar 2015-2016
EXPUNERE DE MOTIVE :
Având în vedere:
Prevederile art. 4 din Anexa 1 Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
Sportului nr. 5576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor
elevilor din învăţământul preuniversitar de stat, potrivit căruia numărul şi cuantumul burselor
se stabilesc anual prin hotărâre a Consiliului local, respectiv judeţean / consiliilor locale ale
sectoarelor Municipiului Bucureşti;
Prevederile art. 105 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/05.01.2011 potrivit căruia:
„Finanţarea complementară se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-
teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar, din sume defalcate din taxa
pe valoare adăugată, pentru următoarele categorii de cheltuieli:..d) cheltuieli cu bursele
elevilor”.
Prevederile art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi
completările ulterioare;
Solicitările primite din partea unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul
Arad;
PROPUN
stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar de stat
din Municipiul Arad, semestrul II anul şcolar 2015-2016.
PRIMAR,
Ing. GHEORGHE FALCĂ
TC/TC Cod: PMA-S1-01
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD De acord,
Direcţia Comunicare Viceprimar,
Biroul Învăţământ, Sănătate Cătălin Ţiţirigă
Nr. 20375 din 25.03.2016
Raport de Specialitate
Referitor la: stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.