26 aprilie 2012 · Inițiator: Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive

HCL 76/2012 Arad adoptată

Hotărâre privind organizarea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Arad care va funcţiona în anul şcolar 2012-2013

Denumire
Hotărârea nr. 76 din 2012 a Consiliului Local Arad
Emitent
Consiliul Local Arad
Număr
76 / 2012
Data
26 aprilie 2012
Inițiator
Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive
Localitate
Arad, județul Arad
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide organizarea rețelei de unități de învățământ preuniversitar din Arad pentru anul școlar 2012-2013, includerea unităților de stat și particular într-o nouă structură denumită conform noilor reglementări și modificări ale denumirilor instituțiilor. Practic, se stabilesc numele și structura școlilor care vor funcționa în oraș în anul 2012-2013, în funcție de cifrele de școlarizare și de normele oficiale, iar decizia a fost aprobată cu unanimitate (22 din 23 prezenți). Pentru locuitori înseamnă, în termeni concreți, cum vor funcționa școlile în acel an: ce unități vor exista, eventuale modificări de denumire, posibile efecte asupra administrării, planului de învățământ și fișelor de școlarizare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă organizarea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Arad, care va funcţiona în anul şcolar 2012-2013, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

This file has been cleaned of potential threats. If you confirm that the file is coming from a trusted source, you can send the following SHA-256 hash value to your admin for the original file. b23c7c108972a63f68815c18f65e200082144ecc73b2c6c752bb95015eca6e2c To view the reconstructed contents, please SCROLL DOWN to next page. ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr.76 din 26 aprilie 2012 privind organizarea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Arad care va funcţiona în anul şcolar 2012-2013 Consiliul Local al Municipiului Arad, Având în vedere: -Iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.21588/05.04.2012; -Raportul de specialitate al Serviciului Strategii Publice nr. 21589/05.04.2012, prin care se propune aprobarea modificării denumirilor unităţilor de învăţământ preuniversitar din municipiul Arad ; -Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; -Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 6694/2011 privind aprobarea Metodologiei pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2012-2013; -Prevederile Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr.3283/2012 pentru modificarea şi completarea Procedurii de atribuire a denumirilor unităţilor de învăţământ din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 6564/2011; -Adresa primită din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad Nr. 19249/28.03.2012 cuprinzând lista cu unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi particular şi a structurilor arondate, compatibilizate cu prevederile ordinelor mai sus menţionate; -Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad; -Adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (22 prezenţi din totalul de 23); În temeiul art. 36 alin. (1), alin.(2) lit.”d”, alin.(6) lit.”a” pct.1 şi art. 45 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta HOTĂRÂRE Art.1. Se aprobă organizarea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Arad, care va funcţiona în anul şcolar 2012-2013, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 23/2012 privind organizarea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi particular din municipiul Arad care va funcţiona în anul şcolar 2012- 2013. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Florin MANTA Contrasemnează SECRETAR Lilioara STEPANESCU Red/Dact BML/BML Verif. SL 1 ex. Serviciul Strategii Publice 1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţului Arad 1 ex. Dosar şedinţă CLMA 26.04.2012 Cod PMA -S1-02 Anexă la Hotărârea nr.76/26.04.2012 a Consiliului Local al Municipiului Arad Reţeaua Unităţilor de Învăţământ Preuniversitar din Municipiul Arad Pentru anul 2012-2013 I. ÎNVĂŢĂMÂNT DE STAT A. UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT PENTRU NIVEL SECUNDAR SUPERIOR SAU LICEAL Unitatea de învăţământ pentru Colegiul Naţional nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. „Moise Nicoară” 1. Localitatea Arad Nivel şcolarizat GIM/LIC TEO/COL NAT Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Piaţa Moise Nicoară, Nr.1 Tel. 0257/280598, 0257/214190, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Colegiul Naţional nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. „Elena Ghiba Birta” 2. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM/LIC TEO/COL NAT Adresa Tel./fax/ e-mail B-dul General Ion Dragalina, Nr.6 Tel. 0257/280937; fax. 0257/281785 e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Colegiul Naţional nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. „Vasile Goldiş” 3. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM/LIC TEO/COL NAT Adresa Tel./fax/ e-mail Calea Victoriei, Nr.1-3 Tel. 0257/230335 e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Colegiul nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. Economic 4. Localitatea Arad Nivel şcolarizat LIC TEH/COL Adresa Tel./fax/ e-mail Piaţa George Enescu, Nr. 2; Tel. 0257/281529 e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Colegiul Tehnic nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. „Aurel Vlaicu” 5. Localitatea Arad Nivel şcolarizat LIC TEH/PROF Adresa Tel./fax/ e-mail B-dul Decebal, Nr. 31A; Tel. 0257/281437, Fax 0257/281773; e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Colegiul Tehnic nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. de Construcţii şi Protecţia Mediului 6. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM /LIC TEH/PROF Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Ioan Fluieraş, Nr.10 C; Tel. 0257/275126, 0257/275051; Fax 0257/275126; e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Colegiul nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. „Csiky Gergely” 7. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM/LIC TEO/LIC TEH/COL Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Ioan Calvin, Nr. 22 Tel./fax. 0257/210002, 0257/210151; e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru nivel secundar, superior sau liceal cu personalitate juridică: Colegiul „Csiky Gergely” 7.a Denumirea: Grădiniţa cu program prelungit “ Kincskereso” Denumirea nivelului şcolarizat: PRE Adresa: Str. Andrei Şaguna nr. 86 Unitatea de învăţământ pentru Liceul Teoretic nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. „Adam Muller Guttenbrunn” 8. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM/LIC TEO Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Posada, Nr. 19; Tel./fax. 0257/286402 e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Liceul Pedagogic nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. „Dimitrie Ţichindeal” 9. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM//LIC TEO/ LIC VOC Adresa Tel./fax/ e-mail B-dul. Gen.Dragalina, Nr. 5-7 Tel. 0257/281533, 0357/426740; e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Liceul de Arte nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. „Sabin Drăgoi” 10. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM/LIC VOC Adresa Tel./fax/ e-mail B-dul. Revoluţiei, Nr. 20; Tel./fax. 0257/281645 e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Liceul Teologic nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. Baptist „Alexa Popovici” 11. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM/LIC TEO/LIC VOC Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Dr. Ioan Suciu, Nr. 3-7; Tel. 0257/250751; fax. 0257/251896; e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Liceul Teologic nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. Penticostal 12. Localitatea Arad Nivel şcolarizat LIC VOC/LIC TEO Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Petru Rareş, Nr.7; Tel./fax. 0357/408317, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Seminarul Teologic Ortodox nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. 13. Localitatea Arad Nivel şcolarizat LIC VOC Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Academia Teologică nr. 9; Tel./fax. 0257/285292, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Liceul cu Program Sportiv nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. 14. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM/LIC VOC /SP Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Independenţei nr. 3; Tel/fax: 0357/409916 e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru nivel secundar superior sau liceal cu personalitate juridică: Liceul cu Program Sportiv 14.a. Denumirea: Clubul Sportiv Şcolar „Gloria” * Denumirea nivelului şcolarizat: LIC/SP Adresa: Str. Independenţei nr. 3 * Structură finanţată MECTS Unitatea de învăţământ pentru Liceul Tehnologic nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. de Electronică si Automatizări “Caius Iacob” 15. Localitatea Arad Nivel şcolarizat LIC TEH/PROF Adresa Tel./fax/ e-mail Piaţa Caius Iacob, Nr.1 Tel/fax: 0257/212383 e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru nivel Liceul Tehnologic secundar superior sau liceal Nume/nr. „Francisc Neuman” 16. Localitatea Arad Nivel şcolarizat LIC TEH Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Sava Tekelija, Nr. 1; Tel. 0257/281942; Fax: 0257/280887; e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Liceul Tehnologic nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. de Industrie Alimentară 17. Localitatea Arad Nivel şcolarizat LIC TEH/LIC TEO/PROF Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Lucian Blaga, Nr. 15; Tel. 0257/281547; Fax 0257/281547; e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Liceul Tehnologic nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. „Iuliu Maniu” 18. Localitatea Arad Nivel şcolarizat LIC TEH/LIC TEO Adresa Tel./fax/ e-mail B-dul. Iuliu Maniu, Nr. 39-41; Tel. 0257/253968, fax: 0257/231474; e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Liceul Tehnologic nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. “Iuliu Moldovan” 19. Localitatea Arad Nivel şcolarizat LIC TEH/SPEI Adresa Tel./fax/ e-mail Calea Timişorii, Nr. 29-31; Tel. 0257/287238, fax: 0257/287238; e-mail:[email protected] Unitatea de învăţământ pentru Liceul Tehnologic nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. de Transporturi Auto „ Henri Coandă” 20. Localitatea Arad Nivel şcolarizat LIC TEH/PROF/POS Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Mărăşeşti, Nr.34 Tel. 0257/280351, Fax 0257/255257 e-mail: [email protected] B. UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT PENTRU NIVEL POSTLICEAL Unitatea de învăţământ pentru Şcoala Postliceală nivel secundar superior sau liceal Nume/nr. Sanitară 21. Localitatea Arad Nivel şcolarizat POS Adresa Tel./fax/ e-mail Calea Victoriei, Nr. 1-3; Tel. 0257/281497, 0357/114177; e-mail: [email protected] C. UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT PENTRU NIVEL SECUNDAR INFERIOR SAU GIMNAZIAL Unitatea de învăţământ pentru Şcoala Gimnazială nivel gimnazial Nume/nr. Nr. 5 22. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM/SP Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Udrea nr. 22, Tel: 0357/421500, Fax: 0257/228378, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Şcoala Gimnazială nivel gimnazial Nume/nr. „Adam Nicolae” 23. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Steagului nr. 27 A, Tel/fax: 0257/288090, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Şcoala Gimnazială nivel gimnazial Nume/nr. „Aron Cotruş” 24. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Petru Rareş nr. 20, tel/fax: 0257/212500, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Şcoala Gimnazială nivel gimnazial 25. Nume/nr. „Aurel Vlaicu” Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Fulgerului nr. 2-4, Tel/fax 0257/348337, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru nivel gimnazial cu personalitate juridică: Şcoala Gimnazială „Aurel Vlaicu” 25.a Denumirea: Şcoala Gimnazială „Fraţii Neuman” Denumirea nivelului şcolarizat: PRI/GIM Adresa: Str. Grădinarilor nr. 1-15 Unitatea de învăţământ pentru Şcoala Gimnazială nivel gimnazial Nume/nr. „Avram Iancu” 26. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM/SP/SPEI Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Vasile Conta nr. 2B, Tel: 0357/407084, fax: 0357/407085, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Şcoala Gimnazială nivel gimnazial 27. Nume/nr. „Caius Iacob” Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Nucet nr. 3, tel/fax: 0257/368888, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Şcoala Gimnazială nivel gimnazial 28. Nume/nr. „Ilarion Felea” Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Ilarion Felea nr. 7-13, tel/fax: 0257 /349716, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Şcoala Gimnazială nivel gimnazial Nume/nr. „Iosif Moldovan” 29. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Oituz nr.108-114, tel/fax: 0257/280091, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru nivel Şcoala Gimnazială gimnazial Nume/nr. „Mihai Eminescu” 30. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Episcopiei nr. 40-42, tel. 0257/280916, fax: 0257/280916, e-mail: scoalagenerală[email protected] Unitatea de învăţământ pentru Şcoala Gimnazială nivel gimnazial 31. Nume/nr. „Nicolae Bălcescu” Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Poetului nr. 89 A, tel/fax: 0257/349404, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Şcoala Gimnazială nivel gimnazial 32. Nume/nr. „Regina Maria” Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Mioriţei FN , tel/fax: 0257/262762, e-mail: [email protected] Unitatea de învăţământ pentru Şcoala Gimnazială nivel gimnazial Nume/nr. „Ştefan Cicio Pop” 33. Localitatea Arad Nivel şcolarizat PRI/GIM Adresa Tel./fax/ e-mail Str. Paul Chinezu Nr. 10, tel/fax: 0257/281721; e- mail: [email protected] D. UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT PENTRU EDUCAŢIE TIMPURIE Unit [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă