HCL 71/2010 adoptată
Hotărâre privind acordarea avizului consultativ pentru reţeaua unităţilor de învăţământ din municipiul Arad şi arondarea acestora pe centre financiare, începând cu anul şcolar 2010/2011
Documente
- hcl h3844.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.71
din 12 aprilie 2010
privind acordarea avizului consultativ pentru reţeaua unităţilor de învăţământ din
municipiul Arad şi arondarea acestora pe centre financiare,
începând cu anul şcolar 2010/2011
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu
nr. 17765/ din 29.03.2010;
-raportul comun nr. 17767 din 29.03.2010 al Serviciului Buget şi al Biroului Activităţi Culturale;
-prevederile art. 10, alin. (1) din Legea nr. 84/1995 - Legea învăţământului, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
-prevederile art.7, alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr.538/2001 privind aprobarea Normelor
metodologice pentru finanţarea învăţământului preuniversitar de stat;
-prevederile Anexei Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr.
3064/25.01.2010 cuprinzând instrucţiunile pentru fundamentarea cifrei de şcolarizare şi stabilirea
reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat pentru anul şcolar 2010-2011;
În temeiul art.36, alin.(2) lit. „a", alin. (6), lit. „a", pct.1 şi ale art. 45 din Legea 215/2001
privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.l. Se acordă avizul consultativ pentru reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat,
finanţate din bugetul Consiliului Local al municipiului Arad, care va funcţiona în anul şcolar 2010-
2011 în municipiul Arad, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă arondarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică din
municipiul Arad şi a structurilor acestora, pe centre financiare, conform anexei, începând cu data de
01.09.2010.
Art.3.Prezenta hotărâre se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică
Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Florin Manta Lilioara Stepanescu
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Serviciul Buget
1 ex. Biroul Activităţi Culturale
1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex..Dosar şedinţa CLMA 12.04.2010 cod:PMA– S1-02
REŢEA/UNITĂŢI ŞCOLARE
Centrul bugetar Unitatea cu personalitate juridică Structura aparţinătoare
Colegiul Naţional „Moise Nicoară" Arad Colegiul Naţional „Moise Nicoară" Arad
Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici „Arad
Liceul Teologic Penticostal Arad
Seminarul Teologic Liceal Ortodox Arad
Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta" Arad Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta" Arad
Şcoala Generală „Mihai Eminescu" Arad
Şcoala Generală „Ştefan Cicio Pop" Arad
Şcoala Generală Nr. 3 Arad
Şcoala Generală Nr.5 Arad
Şcoala Generală Nr. 12 Arad
Şcoala Generală „Aron Cotrus" Arad
Şcoala Generală Nr.22 „Caius Iacob"Arad
Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn" Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn" Arad
Arad
Şcoala Generală Nr.7 Arad
Liceul Teoretic „Vasile Goldiş" Arad Liceul Teoretic „Vasile Goldiş" Arad
Şcoala cu clasele I – IV Nr.15 Arad
Şcoala Generală Nr.8 Arad
Şcoala Generală „Nicolae Bălcescu" Arad
Şcoala Generală „Avram Iancu" Arad
Şcoala Generală „Aurel Vlaicu" Arad
Şcoala Generală „Fraţii Neuman” Arad
Grădiniţa PP Nr. 14 Arad Grădiniţa PP Nr. 14 Arad
Grădiniţa PP Nr.3 Arad
Grădiniţa PP Nr.l Arad
* Grădiniţa PP Nr.12 Arad
Grădiniţa PN Nr.1 Arad
Grădiniţa PN Nr.27 Arad
Grădiniţa PP Nr.2 Arad
s Grădiniţa PN Nr.6 Arad
Grădiniţa PN Nr.26 Arad
Grădiniţa PP Nr.9 „Elefanţelul Alfa" Arad
Grădiniţa PN N.24 Arad
Grădiniţa PP Nr. 13 Arad
Grădiniţa PN Nr.22 Arad
Grădiniţa PP Nr.23 „Mamarta” Arad
Grădiniţa PP Nr. 15 Arad
Grădiniţa PP Nr.22 Arad
Grădiniţa PN Nr.10 „Mugurel” Arad
Grădiniţa PN Nr.15 Arad
Grădiniţ PN Nr.17 Arad
Grădiniţa PP Nr. 19 Arad Grădiniţa PP Nr. 19 „Piticot" Arad
Grădiniţa PN Nr.12 Arad
Grădiniţa PN Nr.8 Arad
Grădiniţa PP Nr. 10 „Furnicuţa" Arad
Grădiniţa PN Nr.3 Arad
Grădiniţa PP Nr. 11 Arad
Grădiniţa PN Nr.16 Arad
Grădiniţa PN Nr. 18 Arad
Grădiniţa PN Nr.11 Arad
Grădiniţa PP Nr.20 Arad Grădiniţa PP Nr.20 „Curcubeul Copiilor" Arad
Grădiniţa PN Nr.13 Arad
Grădiniţa PN Nr.14 Arad
Grădiniţa PN Nr.21 Arad
Grădiniţa PN Nr.25 Arad
Grădiniţa PP Nr. 16 Arad
Grădiniţa PN Nr.7 Arad
Grădiniţa PN Nr.2 Arad
Grădiniţa PP Nr. 17 „Palatul Fermecat" Arad
Grădiniţa PN Nr.29 (I A S Mureş) Arad
Grădiniţa PP Nr.8 Arad
Grădiniţa PP Nr. 18 „Căsuţa Piticilor" Arad
Grădiniţa PP Nr.7 Arad
Grădiniţa PS Nr.2 UTA Arad
Grădiniţa PS Nr.1 „Ciupercuţa Fermecată”
Arad
Grădiniţa PN Nr.9 Arad
Liceul de Artă „Sabin Drăgoi" Arad Liceul de Artă „Sabin Drăgoi" Arad
Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal" Arad Liceul Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal" Arad
Grupul Şcolar Industrial „Aurel Vlaicu" Grupul Şcolar Industrial „Aurel Vlaicu" Arad
Arad
Grupul Şcolar „Iuliu Maniu" Arad Grupul Şcolar „Iuliu Maniu" Arad
Grupul Scolar Industrial Transporturi Căi Grupul Scolar Industrial Transporturi Căi Ferate Arad
Ferate Arad
Grupul Şcolar Forestier Arad Grupul Şcolar Forestier Arad
Colegiul Tehnic de Construcţii şi Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului
Protecţia Mediului Arad Arad
Grupul Şcolar de Industrie Alimentară Arad Grupul Şcolar de Industrie Alimentară Arad
Grupul Şcolar de Transporturi Auto Grupul Şcolar de Transporturi Auto „Henri Coandă"
„Henri Coandă" Arad Arad
Grupul Şcolar „Csiki Gergely" Arad Grupul Şcolar „Csiki Gergely" Arad
Grădiniţa PN „Kincskeresco” Arad
Grupul Şcolar „ Francisc Neuman" Arad Grupul Şcolar „ Francisc Neuman" Arad
Colegiul Economic Arad Colegiul Economic Arad
Liceul cu Program Sportiv Arad Liceul cu Program Sportiv Arad
Clubul Sportiv Şcolar „Gloria” Arad
Şcoala Postliceală Sanitară Arad Şcoala Postliceală Sanitară Arad
NOTĂ: Modificări intervenite începând cu anul şcolar 2010 - 2011:
Centrul bugetar Unitatea cu personalitate juridică Structura aparţinătoare
Şcoala Generală Nr.4 „Ioan Slavici „ Arad se unifică cu Liceul Teoretic „Vasile Goldiş” Arad
Şcoala cu Clasele I - IV Nr. 15 Arad se rearondează ca structură la Liceul Teoretic „Vasile Goldiş” Arad
Şcoala Generală Nr.6 Arad se unifică cu Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia
Mediului Arad
Şcoala Generală Nr.9 Arad se unifică cu Liceul cu Program Sportiv Arad
Club Sportiv Şcolar Gloria Arad structură la Liceul cu Program Sportiv Arad cu finanţare de la MECTS
Şcoala Generală „Fraţii Neuman" Arad se transformă în structură a Şcolii Generale „ Aurel
Vlaicu" Arad, pentru învăţământul în limba română şi
învăţământul primar limba maghiară. Elevii de la
învăţământul gimnazial în limba maghiară vor frecventa
cursurile la Şcoala Generală „A. Vlaicu" Arad.
Şcoala Generală Nr. 20 Arad se unifică cu Liceul Teoretic “Adam Muller Guttenbrunn”
Arad
Grădiniţa PN Nr.8 Arad se rearondează ca structură de la PP 9 la Grădiniţa PP Nr.19 „Piticot” Arad
Grădiniţa PN Nr. 23 Arad desfiinţarea propusă prin plan
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Florin Manta Lilioara Stepanescu
ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD PROIECT Avizat
MUNICIPIUL ARAD SECRETAR
CONSILIUL LOCAL ARAD
Lilioara Stepanescu
HOTĂRÂREA nr. _________
din __________________2010
privind acordarea avizului consultativ pentru reţeaua unităţilor de
învăţământ din municipiul Arad şi arondarea acestora pe centre financiare,
începând cu anul şcolar 2010/2011
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
- iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Expunerea de motive înregistrată cu
nr. 17765/ din 29.03.2010;
- raportul comun nr. 17767 din 29.03.2010 al Serviciului Buget şi al Biroului Activităţi Culturale;
- Art. 10, alin. (1) din Legea nr. 84/1995 Legea învăţământului, republicată, art.7, alin (2) din HG
nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanţarea învăţământului
preuniversitar de stat;
- prevederile Anexei O.M.E.C.T.S. nr. 3064/25.01.2010 cuprinzând instrucţiunile pentru
fundamentarea cifrei de şcolarizare şi stabilirea reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar de
stat pentru anul şcolar 2010/2011;
în temeiul art.36, alin.(2) lit. „a", alin. (6), lit. „a", 1 şi al art. 45 din Legea 215/2001,
privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
HOTĂRĂŞTE
Art.l. Se acordă avizul consultativ pentru reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat,
finanţate din bugetul Consiliului Local al municipiului Arad, care va funcţiona în anul şcolar 2010-
2011 în municipiul Arad, în forma prezentată în Anexă.
Art.2. Se aprobă arondarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică din
municipiul Arad şi a structurilor acestora, pe centre financiare, conform Anexei, începând cu data de
01.09.2010
Art.3.Prezenta hotărâre se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie
Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Serviciul Activităţi Culturale Dana
Andreica
Cod:PMA-Sl-01
REŢEA/UNITĂŢI ŞCOLARE
Centrul bugetar Unitatea cu personalitate juridică
Colegiul Naţional „Moise Nicoară" Arad Colegiul Naţional „Moise Nicoară" Arad
Liceul Teologic Baptist „Alexa Popovici „Arad
Liceul Teologic Penticostal Arad
Seminarul Teologic Liceal Ortodox Arad
Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta" Arad Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta" Arad
Şcoala Generală „Mihai Eminescu" Arad
Şcoala Generală „Ştefan Cicio Pop" Arad
Şcoala Generală Nr. 3 Arad
Şcoala Generală Nr.5 Arad
Şcoala Generală Nr. 12 Arad
Şcoala Generală „Aron Cotrus" Arad
Şcoala Generală Nr.22 „Caius Iacob"Arad
Liceul Teoretic „A.M. Guttenbrunn" Arad Liceul Teoretic „Adam Muller Guttenbrunn"
Arad
Şcoala Generală Nr.7 Arad
Liceul Teoretic „Vasile Goldiş" Arad Liceul Teoretic „Vasile Goldiş" Arad
Şcoala cu
Şcoala Generală Nr.8 Arad
Şcoala Generală „Nicolae Bălcescu" Arad
Şcoala Generală „Avram Iancu" Arad
Şcoala Generală „Aurel Vlaicu" Arad
Şcoala G
Grădiniţa PP Nr. 14 Arad Grădiniţa PP Nr. 14 Arad
Grădiniţa
Grădiniţa PPNr.l Arad
Grădiniţ
Grădiniţ
Grădiniţ
Grădiniţa PP Nr.2 Arad
Grădiniţ
Grădiniţ
Grădiniţa PP Nr.9 „Elefanţelul Alfa" Arad
Grădiniţ
Grădiniţa PP Nr. 13 Arad
Grădiniţ
Grădiniţ
Grădiniţa PP Nr. 15 Arad
Grădiniţ
Grădiniţ
Grădiniţ
Grădiniţ
Grădiniţa PP Nr. 19 Arad Grădiniţa PP Nr. 19 „Piticot" Arad
Grădiniţ
Grădiniţ
Grădiniţa PP Nr. 10 „Furnicuţa"Arad
Grădiniţ
Grădiniţa PP Nr. 11 Arad
Grădiniţ
Grădiniţa PN Nr. 18 Arad
Grădiniţ
Grădiniţa PP Nr.20 Arad Grădiniţa PP Nr.20 „Curcubeul Copiilor" Arad
Grădiniţa
Grădiniţ
Grădiniţa
Grădiniţa
Grădiniţa PP Nr. 16 Arad
Grădiniţ
Grădiniţ
Grădiniţa PP Nr. 17 „Palatul Fermecat" Arad
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.