31 octombrie 2026

HCL 638/2026 Arad adoptată

Aprobarea documentației tehnico-economice în faza Studiu de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici, a proiectului și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investiție "Înființare de capacități…

Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică în faza studiului de fezabilitate pentru un proiect de producere a energiei electrice din surse solare în Municipiul Arad, cu scopul finanțării din Fondul pentru Modernizare. Pentru locuitori înseamnă o investiție totală de aproximativ 70,7 milioane lei (din care aproximativ 46,2 milioane lei este eligibil ca ajutor nerambursabil) cu producție estimată de 11,3 GWh pe an, pe o perioadă de 20 de ani, și timp de execuție de 2 ani; impactul direct este în creșterea capacității locale de energie solară pentru autoconsum. Nicio modificare a taxelor sau a zonelor, ci doar implementarea proiectului și termenele de finanțare și execuție.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Arad

Denumire
Hotărârea nr. 638 din 2026 a Consiliului Local Arad
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice în faza Studiu de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici, a proiectului și a cheltuielilor legate de proiect pentru obiectivul de investiție "Înființare de capacități de producere a energiei electrice din surse solare pentru autoconsumul Municipiului Arad", în vederea finanțării prin Fondul pentru Modernizare
Emitent
Consiliul Local Arad
Număr
638 / 2026
Data
31 octombrie 2026
Localitate
Arad, județul Arad
Stare
adoptată
Teme
Investiții și fonduri europene

Documente

Text

Anexa nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 638 din 31.10.2026 INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI ai obiectivului de investiție “Înfiinţare de capacităţi de producere a energiei electrice din surse solare pentru autoconsumul Municipiului Arad", în vederea finanțării prin Fondul pentru Modernizare Beneficiar: Municipiul Arad, lider de parteneriat. a) Indicatori maximali — valoarea totală a obiectivului de investiţie |_ _ Indicator lei, fără TVA TVA | _lei,cu TVA | Valoarea totală a investiţiei _ |____70.668.733,69 | 14.805,530,55 | 85,474.204,24 | | din care construcţii-montaj (C+M) „| 15.109.750,40 3.173.047,58 | 18.282.797,98 | Valoare eligibilă (ajutor public | 46.200.672,00 9.702.141,12 55.902.813,12 | nerambursabil) ÎL | DN IN Valoare neeligibilă (contribuţia proprie) ___| 24.468.061,69 | 5.103.38943 | 29.571.451,12| Valorile sunt exprimate în prețuri la data de 26.10.2026. b) Indicatorii proiectului ([.1-1.7 şi AC.1-AC.5) | | Indicator | UM___| Valoare | | L.1 — Capacitate nou instalată de producere a energiei din surse | MW 9,60 | | regenerabile de energie solară a | N 1.2 — Reducerea anuală a emisiilor de gaze cu efect de seră | tCO2/an | 6.676,10 | | 1.3 — Producţia medie de energie electrică din surse regenerabile _| MWh/an | 11.344,27 | 1.4 — Producţia totală de energie electrică din surse regenerabile de energie MWh 226.885,32 | solară pentru perioada de referință de 20 de ani o _ _| _] 1.5 — Factorul de capacitate al centralei ] % | 13,49 1.6 — Capacitate nou instalată de stocare a energiei din surse regenerabile de | MWh | 25,056 | energie solară a a _| | 1.7 — Capacitatea nou instalată pentru pompe de căldură | EW | _ _0.| | AC.1 — Consumul anual de referință (Can) _|_KWh/an | 11.512.986)! |_AC.2 — Producţia anuală estimată (Par) o __|kWh/an | 11.344.266 |AC.3 — Raportul de dimensionare a autoconsumului (Rac) |___= | 0,985 | AC.4 — Raportul putere stocare / putere fotovoltaică (Rp) A |____— | 125. |_AC.5 — Energia stocată utilizabilă (Estoc) __ kWh 25.056 c) Durata de realizare a investiţiei Durata estimată de realizare a investiţiei: 24 luni. PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Marius CLIȚAN

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala