HCL 635/2023 adoptată
Hotărâre privind desemnarea componenţei Comisiei de concurs, a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, precum și a Secretariatului acestor comisii, în vederea desfăşurării analizării noului proiect de management la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 635
din 28 noiembrie 2023
privind desemnarea componenţei Comisiei de concurs, a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor,
precum și a Secretariatului acestor comisii, în vederea desfăşurării analizării noului proiect de
management la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de
aprobare cu nr. 94845 din 21.11.2023,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Salarizare înregistrat cu nr.
94847 din 21.11.2023,
În conformitate cu prevederile art. 16, art. 17 și art. 21 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului României nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată
cu modificări prin Legea nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare,
Ţinând seama de prevederile art. 3-7, art. 8 lit. a),b), d), h)-ț) art. 12 alin. (2)-(4), art. 15
alin. (1)-(2) și art. 16 al Anexei 1 din Ordinul Ministrului Culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea
Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a
Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului-cadru
al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru
al contractului de management,
Văzând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Luând în considerare adoptarea hotărârii: art. 1, art. 2, art. 3, art. 4 prin vot secret cu
majoritate legală (17 consilieri prezenți fizic, 4 consilieri online, 3 consilieri nu au participat la vot
din totalul de 23), iar pentru art. 5: vot deschis - 18 voturi pentru și 3 consilieri nu au participat la
vot (21 consilieri prezenți din totalul de 23),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (7) lit. d), alin. (14), art. 139
alin. (1) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art. 1. Se aprobă constituirea Comisiei de concurs în vederea analizării noului proiect de
management la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad, cu următoarea componență:
Membri:
- Mihaela Rus, director general Teatrul "Toma Caragiu" Ploiești - specialist, titular;
- Florin-Gabriel Ionescu, manager Teatrul de Vest Reșița - specialist, titular;
- Liliana Waas – consilier local - reprezentantul autorității, titular.
Art. 2. Se aprobă constituirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, cu următoarea
componenţă:
Membri:
- Attila Balazs, manager Teatrul Maghiar de Stat "Csiki Gergely" Timișoara - specialist,
titular;
- Diana Cozma, conf. dr. habil Facultatea de Teatru și Film Cluj-Napoca - specialist, titular;
- Cosmin Buruc – consilier local - reprezentantul autorității, titular.
Art. 3. În caz de absență, suspendare sau încetare a calității de membru al comisiei înainte de
termen a unui membru titular din comisia de concurs, respectiv din comisia de soluționare a
contestațiilor, acesta se înlocuiește cu unul dintre următorii membrii supleanți:
Membri:
- Ovidiu Caița, director artistic Teatrul de Nord Satu Mare - specialist, supleant;
- Laurențiu Pleșa, manager Teatrul pentru Copii și Tineret "Merlin" Timișoara - specialist,
supleant;
- Florin Mariș – consilier local - reprezentantul autorității, supleant.
Art. 4: Se aprobă constituirea Secretariatului Comisiei de concurs și al Comisiei de soluţionare
a contestaţiilor, cu următoarea componenţă:
- Daniela Cheșa, consilier - Serviciul Resurse Umane, Salarizare - Primăria Municipiului
Arad - titular;
- Adriana-Patricia Găvruță, consilier - Serviciul Resurse Umane, Salarizare - Primăria
Municipiului Arad - supleant;
- Ana-Monica Goron, consilier juridic – Serviciul Juridic, Contencios - Primăria
Municipiului Arad - titular;
- Cosmin Trif, consilier juridic – Serviciul Juridic, Contencios - Primăria Municipiului Arad
- supleant;
- Carmen Radu, șef serviciu - Serviciul Financiar, Contabilitate, Contabilitatea Proiectelor -
Primăria Municipiului Arad – titular;
- Camelia-Galina Burza-Han, consilier - Serviciul Financiar, Contabilitate, Contabilitatea
Proiectelor - Primăria Municipiului Arad - supleant ;
- Nadina-Lăcrămioara Focșan, consilier – Centrul Municipal de Cultură Arad - titular;
- Nadina Iosim, consilier juridic – Centrul Municipal de Cultură Arad - supleant.
Art. 5. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către persoanele stabilite conform art. 1,
art. 2, art. 3 şi art. 4 şi se comunică celor interesaţi, prin grija Serviciului Administraţie Publică
Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Ilie CHEȘA Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M.
1 ex. Serviciul Resurse Umane, Salarizare
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã ordinară CLMA 28.11.2023 Cod PMA-S4-02
ROMÂNIA PROIECT AVIZAT
JUDEŢUL ARAD Nr.632/21.11.2023 SECRETAR
GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
HOTARÂREA nr.________
Din ________/_________2023
privind desemnarea componenţei Comisiei de concurs, a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor,
precum și a Secretariatului acestor comisii, în vederea desfăşurării analizării noului proiect de
management la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin Referatul de
aprobare cu nr. 94845 din 21.11.2023,
Analizând raportul de specialitate al Serviciului Resurse Umane, Salarizare înregistrat cu nr.
94847 din 21.11.2023,
În conformitate cu prevederile art. 16, art. 17 și art. 21 din Ordonanţa de Urgenţă a
Guvernului României nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată
cu modificări prin Legea nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare,
Ţinând seama de prevederile art. 3-7, art. 8 lit. a),b), d), h)-ț) art. 12 alin. (2)-(4), art. 15
alin. (1)-(2) și art. 16 al Anexei 1 din Ordinul Ministrului Culturii nr. 2799/2015 pentru aprobarea
Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, a
Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, a modelului-cadru
al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi a modelului-cadru
al contractului de management,
Luând în considerare avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului
Arad,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (7) lit. d), alin. (14), art. 139
alin. (1) și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă constituirea Comisiei de concurs în vederea analizării noului proiect de
management la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad, cu următoarea componență:
Membri:
- Mihaela Rus, director general Teatrul "Toma Caragiu" Ploiești - specialist, titular;
- Florin-Gabriel Ionescu, manager Teatrul de Vest Reșița - specialist, titular;
- _________________________________– consilier local - reprezentantul autorității,
titular.
Art. 2. Se aprobă constituirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, cu următoarea
componenţă:
Membri:
- Attila Balazs, manager Teatrul Maghiar de Stat "Csiki Gergely" Timișoara- specialist,
titular;
- Diana Cozma, conf. dr. habil Facultatea de Teatru și Film Cluj-Napoca - specialist, titular;
- _________________________________– consilier local - reprezentantul autorității,
titular.
Art. 3. În caz de absență, suspendare sau încetare a calității de membru al comisiei înainte de
termen a unui membru titular din comisia de concurs, respectiv din comisia de soluționare a
contestațiilor, acesta se înlocuiește cu unul dintre următorii membrii supleanți:
Membri:
- Ovidiu Caița, director artistic Teatrul de Nord Satu Mare - specialist, supleant;
- Laurențiu Pleșa, manager Teatrul pentru Copii și Tineret "Merlin" Timișoara - specialist,
supleant;
- ______________________________ – consilier local - reprezentantul autorității, supleant.
Art. 4: Se aprobă constituirea Secretariatului Comisiei de concurs și al Comisiei de soluţionare
a contestaţiilor, cu următoarea componenţă:
- Daniela Cheșa, consilier - Serviciul Resurse Umane, Salarizare - Primăria Municipiului
Arad - titular;
- Adriana-Patricia Găvruță, consilier - Serviciul Resurse Umane, Salarizare - Primăria
Municipiului Arad- supleant;
- Ana-Monica Goron, consilier juridic – Serviciul Juridic, Contencios - Primăria
Municipiului Arad - titular;
- Cosmin Trif, consilier juridic – Serviciul Juridic, Contencios - Primăria Municipiului Arad
- supleant;
- Carmen Radu, șef serviciu - Serviciul Financiar, Contabilitate, Contabilitatea Proiectelor -
Primăria Municipiului Arad – titular;
- Camelia-Galina Burza-Han, consilier - Serviciul Financiar, Contabilitate, Contabilitatea
Proiectelor - Primăria Municipiului Arad - supleant ;
- Nadina-Lăcrămioara Focșan, consilier – Centrul Municipal de Cultură Arad- titular;
- Nadina Iosim, consilier juridic – Centrul Municipal de Cultură Arad- supleant.
Art. 5. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către persoanele stabilite conform art. 1,
art. 2, art. 3 şi art. 4 şi se comunică celor interesaţi, prin grija Serviciului Administraţie Publică
Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL
Lilioara Stepanescu
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
NR. ____________ din ___________________
REFERAT DE APROBARE
Referitor la: privind desemnarea componenţei Comisiei de concurs, a Comisiei de soluţionare
a contestaţiilor, precum și a Secretariatului acestor comisii, în vederea desfăşurării concursului de
proiecte de management la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad
Având în vedere:
- prevederile art. 16, art. 17 și art. 21 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr.
189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 3-7, art. 8 lit. a),b), d), h)-ț) din Cap. II, art. 12 alin. (2)-(4) din Cap. IV, art. 15
alin. (1)-(2) din Cap. VI și art. 16 din Cap. VII al Anexei 1 din Ordinul Ministrului Culturii nr.
2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de
proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării
managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de
activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management.
Consider oportună adoptarea unei hotărâri prin care să se aprobe:
(1) Constituirea Comisiei de concurs cu următoarea componență:
Membri:
- Mihaela Rus, director general Teatrul "Toma Caragiu" Ploiești - specialist, titular;
- Florin-Gabriel Ionescu, manager Teatrul de Vest Reșița - specialist, titular;
- _________________________________– consilier local - reprezentantul autorității,
titular.
(2) Constituirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, cu următoarea componenţă:
Membri:
- Attila Balasz, manager Teatrul Maghiar de Stat "Csiki Gergely" Timișoara- specialist,
titular;
- Diana Cozma, conf. dr. habil Facultatea de Teatru și Film Cluj-Napoca - specialist, titular;
- _________________________________– consilier local - reprezentantul autorității,
titular.
(3) În caz de absență, suspendare sau încetare a calității de membru al comisiei înainte de
termen a unui membru titular din comisia de concurs, respectiv din comisia de soluționare a
contestațiilor, înlocuirea acestuia cu unul dintre următorii membrii supleanți:
Membri:
- Ovidiu Caița, director artistic Teatrul de Nord Satu Mare - specialist, supleant;
- Laurențiu Pleș, manager Teatrul pentru Copii și Tineret "Merlin" Timișoara - specialist,
supleant;
- ______________________________ – consilier local - reprezentantul autorității, supleant.
(4) Constituirea Secretariatului Comisiei de concurs și al Comisiei de soluţionare a
contestaţiilor, cu următoarea componenţă:
- Daniela Cheșa, consilier - Serviciul Resurse Umane, Salarizare - Primăria Municipiului
Arad - titular;
- Adriana-Patricia Găvruță, consilier - Serviciul Resurse Umane, Salarizare - Primăria
Municipiului Arad- supleant;
- Ana-Monica Goron, consilier juridic – Serviciul Juridic, Contencios - Primăria
Municipiului Arad - titular;
- Cosmin Trif, consilier juridic – Serviciul Juridic, Contencios - Primăria Municipiului Arad
- supleant;
- Carmen Radu, șef serviciu - Serviciul Financiar, Contabilitate, Contabilitatea Proiectelor -
Primăria Municipiului Arad – titular;
- Camelia-Galina Burza-Han, consilier - Serviciul Financiar, Contabilitate, Contabilitatea
Proiectelor - Primăria Municipiului Arad - supleant ;
- Nadina-Lăcrămioara Focșan, consilier – Centrul Municipal de Cultură Arad- titular;
- Nadina Iosim, consilier juridic – Centrul Municipal de Cultură Arad- supleant.
PRIMAR
Călin BIBARȚ
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
SERVICIUL RESURSE UMANE, SALARIZARE
NR. ____________ din ___________________
RAPORT DE SPECIALITATE
Referitor la: referatul de aprobare înregistrat cu nr. ____________ din
___________________ al domnului Călin Bibarț, primarul Municipiului Arad, ce are ca obiect: "
privind desemnarea componenţei Comisiei de concurs, a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor,
precum și a Secretariatului acestor comisii, în vederea desfăşurării concursului de proiecte de
management la Teatrul Clasic "Ioan Slavici" Arad "
Având în vedere :
- prevederile art. 16, art. 17 și art. 21 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr.
189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, aprobată cu modificări prin Legea
nr. 269/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 3-7, art. 8 lit. a),b), d), h)-ț) din Cap. II, art. 12 alin. (2)-(4) din Cap. IV, art.
15 alin. (1)-(2) din Cap. VI și art. 16 din Cap. VII al Anexei 1 din Ordinul Ministrului Culturii nr.
2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de
proiecte de management, a Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării
managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de
activitate, precum şi a modelului-cadru al contractului de management.
- faptul că este indicat să lăsăm la latitudinea Consiliului Local al Municipiului Arad
desemnarea directă a tuturor membrilor titulari/supleanți ai comisiei de concurs/comisiei de
soluționare a contestațiilor, precum și a membrilor secretariatului acestor comisii.
PROPUNEM
Adoptarea unei hotărâri prin care să se aprobe:
(1) Constituirea Comisiei de concurs cu următoarea componență:
Membri:
- Mihaela Rus, director general Teatrul "Toma Caragiu" Ploiești - specialist, titular;
- Florin-Gabriel Ionescu, manager Teatrul de Vest Reșița - specialist, titular;
- _________________________________– consilier local - reprezentantul autorității,
titular.
(2) Constituirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, cu următoarea componenţă:
Membri:
- Attila Balasz, manager Teatrul Maghiar de Stat "Csiki Gergely" Timișoara- specialist,
titular;
- Diana Cozma, conf. dr. habil Facultatea de Teatru și Film Cluj-Napoca - specialist, titular;
- _________________________________– consilier local - reprezentantul autorității,
titular.
(3) În caz de absență, suspendare sau încetare a calității de membru al comisiei înainte de
termen a unui membru titular din comisia de concurs, respectiv din comisia de soluționare a
contestațiilor, înlocuirea acestuia cu unul dintre următorii membrii supleanți:
Membri:
- Ovidiu Caița, director artistic Teatrul de Nord Satu Mare - specialist, supleant;
- Laurențiu Pleș, manager Teatrul pentru Copii și Tineret "Merlin" Timișoara - specialist,
supleant;
- ______________________________ – consilier local - reprezentantul autorității, supleant.
(4) Constituirea Secretariatului Comisiei de concurs și al Comisiei de soluţionare a
contestaţiilor, cu următoarea componenţă:
- Daniela Cheșa, consilier - Serviciul Resurse Umane, Salarizare - Primăria Municipiului
Arad - titular;
- Adriana-Patricia Găvruță, consilier - Serviciul Resurse Umane, Salarizare - Primăria
Municipiului Arad- supleant;
- Ana-Monica Goron, consilier juridic – Serviciul Juridic, Contencios - Primăria
Municipiului Arad - titular;
- Cosmin Trif, consilier juridic – Serviciul Juridic, Contencios - Primăria Municipiului Arad
- supleant;
- Carmen Radu, șef serviciu - Serviciul Financiar, Contabilitate, Contabilitatea Proiectelor -
Primăria Municipiului Arad – titular;
- Camelia-Galina Burza-Han, consilier - Serviciul Financiar, Contabilitate, Contabilitatea
Proiectelor - Primăria Municipiului Arad - supleant ;
- Nadina-Lăcrămioara Focșan, consilier – Centrul Municipal de Cultură Arad- titular;
- Nadina Iosim, consilier juridic – Centrul Municipal de Cultură Arad- supleant.
Şef serviciu,
Adriana Sobaru
Viză juridică
Andreea Nica
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.