Arad › 13 noiembrie 2018

HCL 451/2018 adoptată

Hotărâre privind aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli rectificat al SC Gospodărirea Comunală Arad SA pentru anul 2018

Documente

Text

ROMÂNIA JUDETUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 451 din 13 noiembrie 2018 privind aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli rectificat al SC Gospodărirea Comunală Arad SA pentru anul 2018 Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Expunerea de motive nr. 80701/02.11.2018, Analizând raportul Direcției Comunicare, Serviciul Societăți Comerciale, înregistrat sub nr. 80703/02.11.2018, În conformitate cu prevederile art. 4 și art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobat de Legea 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 3145/2017 privind aprobarea formatului și structurii bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a anexelor de fundamentare a acestuia, Ținând cont de adresa SC Gospodărirea Comunală Arad SA cu nr. 3463/29.10.2018 înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 79083/29.10.2018 prin care solicită aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a Bugetului de Venituri și Cheltuieli, rectificat, pentru anul 2018, Având în vedere adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (21 consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul art. 36 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c), art. 45 alin. (2), art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD HOTĂRĂȘTE Art. 1. Se aprobă Bugetul de Venituri şi Cheltuieli rectificat al SC Gospodărirea Comunală Arad SA, pentru anul 2018, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către SC Gospodărirea Comunală Arad SA și se va comunica, celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Ionel BULBUC Contrasemnează pentru legalitate SECRETARUL MUNICIPIULUI ARAD Lilioara STEPANESCU Red./Dact. SML/SML Verif. S.F. 1 ex. Serviciul Societăți Comerciale 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 13.11.2018 Cod PMA -S4-02 ROMANIA - PROIECT - AVIZAT JUDETUL ARAD SECRETAR MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr.387/6.11.2018 H O T Ă R Â R E A nr._____ din ___________________ 2018 privind aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli rectificat al SC Gospodărirea Comunală Arad SA pentru anul 2018 Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în Expunerea de motive nr. 80701/02.11.2018, Analizând raportul Direcției Comunicare, Serviciul Societăți Comerciale, înregistrat sub nr. 80703/02.11.2018, În conformitate cu prevederile art. 4 și art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobat de legea 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, Având în vedere prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice nr. 3145/2017 privind aprobarea formatului și structurii bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a anexelor de fundamentare a acestuia; Ținând cont de adresa SC Gospodărirea Comunală Arad SA cu nr. 3463/29.10.2018 înregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 79083/29.10.2018 prin care solicită aprobarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a Bugetului de Venituri și Cheltuieli, rectificat, pentru anul 2018; În temeiul art. 36 alin. (1) lit. b), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. c), art. 45 alin. (2), art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD HOTĂRĂȘTE Art.1 Se aprobă Bugetul de Venituri şi Cheltuieli rectificat, al SC Gopsodarirea Comunala Arad SA, pentru anul 2018, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 Prezenta hotărâre se va duce la îndeplinire de către SC Gospodarirea Comunala Arad SA și se va comunica, celor interesați, prin grija Serviciului Administrație Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR Serviciul Societăți Comerciale Red./Dact. C.N. Cod:PMA-S4-01 PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 80701/02.11.2018 În temeiul prevederilor art. 45 din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare şi ale Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad, îmi exprim iniţiativa de promovare a proiectului de hotărâre cu următorul obiect “aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat al SC Gospodarirea Comunala Arad SA, pentru anul 2018”, în susținerea căruia formulez următoarea EXPUNERE DE MOTIVE În baza prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cu modificările și completările ulterioare și Ținând cont de adresa SC Gospodarirea Comunala Arad SA nr. 3463/29.10.2018 inregistrată la Primăria Municipiului Arad sub nr. 79083/29.10.2018, Hotararea Adunarii Generale a Actionarilor nr. 10/26.10.2018 și Hotararea Adunarii Generale a Actionarilor nr. 11/26.10.2018 Propun adoptarea, de către Consiliul Local al Municipiului Arad, a unei hotărâri pentru aprobarea Bugetul de Venituri şi Cheltuieli rectificat, al SC Gospodarirea Comunala Arad SA pentru anul 2018, în forma comunicată de operatorul economic, anexă la proiectul de hotărâre. PRIMAR, Gheorghe Falcă Primăria Municipiului Arad Direcția Comunicare Serviciul Societăți Comerciale Nr. 80703/02.11.2018 RAPORT al serviciului de specialitate Referitor la: aprobarea rectificării Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2018 al SC Gospodarirea Comunala Arad SA Considerente tehnice: Prin adresa nr. 3463/29.10.2018, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 79083/29.10.2018, SC Gospodarirea Comunala Arad SA solicită aprobarea de către Consiliul Local al Municipiului Arad a Bugetului de Venituri și Cheltuieli rectificat, pentru anul 2018. Detalierea influentelor asupra bugetului si a categoriilor de venituri, respectiv cheltuieli modiifcate, este prezentata de catre operator in Nota de fundamentare, care face parte integranta din prezentul raport. De asemenea a fost fundamentata si modificarea planului anual de achizitii pentru anul 2018. Din analiza documentației transmise, s-au constatat următoarele: 1. Bugetul de Venituri și Cheltuieli rectificat al SC Gospodarirea Comunala Arad SA , pentru anul 2018, a fost întocmit în conformitate cu modelul stabilit în anexa nr. 1 a Ordinului M.F.P. nr. 3145/2017; 2. Bugetul de Venituri și Cheltuieli rectificat al SC Gospodarirea Comunala Arad SA este însoțit de: - Nota de fundamentare, privind privind propunerea de rectificare a Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul 2018; - Raportul de control financiar preventiv a rectificarii Bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2018; - Hotararea Adunarii Generale nr. 10/26.10.2018 privind aprobarea bugetului, rectificat; - Hotararea Adunarii Generale nr. 11/26.10.2018 privind aprobarea Planului de achizitii pe anul 2018, rectificat; - Programul anual al achizitiilor publice pentru anul 2018, rectificat; - Avizul Sindicatului Liber Spatii verzi din cadrul SC Gospodarirea Comunala Arad SA, privind aprobarea rectificarii bugetului de venituri si cheltuieli, pe anul 2018 Considerente juridice: - art. 4 și art. 10 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013, privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, cu modificările și completările ulterioare - Hotărârea nr. 206/2018 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind aprobarea bugetului general de venituri și cheltuieli al SC Gospodariera Comunala Arad SA, pentru anul 2018 - Ordinul M.F.P. nr. 3145/2017 privind aprobarea formatului și structurii bugetului de venituri și cheltuieli, precum și a anexelor de fundamentare a acestuia Având în vedere considerentele expuse mai sus și în conformitate cu prevederile legale invocate mai sus, PROPUNEM Aprobarea rectificării Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al SC Gospodarirea Comunala Arad SA pentru anul 2018, respectiv aprobarea bugetului rectificat, în forma propusă de operatorul economic, anexă la proiectul de hotărâre. Director Executiv, Şef Serviciu, Eliza Barbura Corneliu Neamţiu Vizat, Serviciul Juridic, contencios Numele și prenumele: _______________ Semnătura: ________________________

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro