HCL 40/2012 adoptată
Hotărâre privind numirea unei Comisii pentru evaluarea proiectelor sportive în cadrul programului de utilitate publică Sportul pentru toţi, finanţate din bugetul local pentru anul 2012, precum şi numirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor
Documente
- hcl h6462.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr.40
din 6 februarie 2012
privind numirea unei Comisii pentru evaluarea proiectelor sportive în cadrul programului de
utilitate publică “Sportul pentru toţi”, finanţate din bugetul local pentru anul 2012, precum şi numirea
Comisiei de soluţionare a contestaţiilor
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa domnului Primar, ing. Gheorghe Falcă, exprimată prin expunerea de motive înregistrată cu nr.
4597/26.01.2012;
-raportul serviciului de specialitate din partea Biroului Activităţi Culturale nr.4598/26.01.2012;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad<
-adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 prezenţi din totalul de 23);
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (6), lit. a), pct.6 şi ale art. 45 din Legea nr. 215/2001, privind
administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE
Art.1.Se aprobă contituirea unei Comisii pentru evaluarea proiectelor sportive în cadrul programului de
utilitate publică “Sportul pentru toţi” pentru care se acordă finanţări nerambursabile din bugetul local
pentru anul 2012, în următoarea componenţă:
Preşedinte: dl.Ing. Gheorghe Falcă – Primar,
Membri: dl.Ovidiu Moşneag – consilier local,
dra.Mariana Cismaşiu – consilier local,
dna.Adriana Chirilov – consilier local,
dl.Cosmin Dragu – consilier juridic – Serviciul Juridic Contencios.
Art.2.Comisia de evaluare astfel constituită îşi va desfăşura activitatea în conformitate cu atribuţiile
prevăzute în Anexa 1 careface parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3.Se aprobă constituirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor depuse în urma desfăşurării sesiunilor
de selecţie de proiecte sportive, în cadrul programului de utilitate publică “Sportul pentru toţi” pentru
acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul local pe anul 2012, care va avea următoarea
componenţă:
Preşedinte: dl.Bognar Levente – Viceprimar,
Membri: dna.Daniela Andreica – şef Birou Activităţi Culturale,
dra.Ioana Cojocaru – consilier juridic, Serviciul Juridic Contencios.
Art.4.Comisia de soluţionare a contestaţiilor astfel constituită îşi va desfăşura activitatea în conformitate
cu atribuţiile prevăzute în Anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5.Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad şi serviciile de
specialitate din cadrul Primăriei Municipiului şi se comunică tuturor celor interesaţi prin grija Serviciului
Administraţie Publică Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Ovidiu MOŞNEAG Contrasemnează
SECRETAR
Lilioara STEPANESCU
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Biroul Activitati Culturale
1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţului Arad
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 06.02.2012 Cod PMA -S1-02
Anexa 1 la Hotărârea nr.40/06.02.2012
a Consiliului Local al Municipiului Arad
ATRIBUŢIILE
şi metodologia de lucru a
Comisiei de evaluare a proiectelor sportive –în cadrul programului de utilitate publică
“Sportul pentru toţi”
Comisia de evaluare îşi va desfăşura activitatea respectând principiile care stau la baza
sistemului de finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele locale a
programelor, proiectelor şi acţiunilor sportive:
a) libera concurenţă – asigurarea condiţiilor pentru ca oricare solicitant să aibă dreptul de a
deveni beneficiar;
b) transparenţa – punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la
aplicarea procedurii de finanţare nerambursabilă;
c) neretroactivitatea – excluderea posibilităţii destinării fondurilor nerambursabile unei
activităţi a cărei executare a fost începută sau finalizată la data încheierii contractului de
finanţare.
Principalele atribuţii ale Comisiei de evaluare a proiectelor sportive sunt următoarele:
1) verificarea eligibilităţii, înregistrării şi a îndeplinirii unor criterii referitoare la capacitatea
tehnică şi economico-finanaciară de către candidaţi;
2) deschiderea, examinarea şi evaluarea proiectelor;
3) stabilirea proiectelor câştigătoare, pe baza fişelor de notare întocmite;
4) elaborarea hotărârii comisiei, în care sunt consemnate rezultatele finale;
5) comunicarea publică a rezultatului selecţiei.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Ovidiu MOŞNEAG Contrasemnează
SECRETAR
Lilioara STEPANESCU
Red/Dact BML/BML Verif. SL
1 ex. Biroul Activitati Culturale
1 ex.Instituţia Prefectului-Judeţului Arad
1 ex. Dosar şedinţă CLMA 06.02.2012 Cod PMA -S1-02
Anexa 2 la Hotărârea nr.40/06.02.2012
a Consiliului Local al Municipiului Arad
ATRIBUŢIILE
şi metodologia de lucru a
Comisiei de soluţionare a contestaţiilor depuse cu privire la modul de organizare a sesiunilor de
evaluare a proiectelor sportive –în cadrul programului de utilitate publică “Sportul pentru toţi”
Comisia de soluţionare a contestaţiilor îşi va desfăşura activitatea respectând principiile
care stau la baza sistemului de finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele
locale a programelor, proiectelor şi acţiunilor sportive:
a) libera concurenţă – asigurarea condiţiilor pentru ca oricare solicitant să aibă dreptul de a
deveni beneficiar;
b) transparenţa – punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor referitoare la
aplicarea procedurii de finanţare nerambursabilă;
c) neretroactivitatea – excluderea posibilităţii destinării fondurilor nerambursabile unei
activităţi a cărei executare a fost începută sau finalizată la data încheierii contractului de
finanţare.
Principalele atribuţii ale Comisiei de soluţionare a contestaţiilor depuse cu privire la
procedura de evaluare a proiectelor sportive –în cadrul programului de utilitate publică
“Promovarea sportului de performanţă
culturale sunt următoarele:
1) ia la cunoştinţă despre contestaţiile depuse la modul în care s-a derulat procedura de
selecţie de proiecte culturale pentru acordarea de finanţări nerambursabile;
2) reexaminează şi reevaluază proiectele sportive pentru care s-au depus contestaţii;
3) elaborează hotărârea comisiei de soluţionare a contestaţiilor în care menţionează explicit
rezultatul reevalurii proiectelor;
4) comunică petenţilor rezulatele.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Ovidiu MOŞNEAG Contrasemnează
SECRETAR
Lilioara STEPANESCU
ROMÂNIA PROIECT AVIZAT
JUDEŢUL ARAD Nr.22/26.01.2012 SECRETAR
MUNICIPIUL ARAD jr. Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
HOTARÂREA nr…….
din…………………2012
privind numirea unei Comisii pentru evaluarea proiectelor sportive în cadrul programului
de utilitate publică “Sportul pentru toţi” finanţate din bugetul local pe anul 2012
precum şi numirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor
Consiliul Local al Municipiului Arad,
Având în vedere:
-iniţiativa domnului Primar, ing. Gheorghe Falcă, exprimată prin expunerea de motive
înregistrată cu nr. 4597/26.01.2012;
-raportul serviciului de specialitate din partea Biroului Activităţi Culturale nr.4598/26.01.2012;
-rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (6), lit. a), pct.6 şi ale art. 45 din Legea nr. 215/2001,
privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă contituirea unei Comisii pentru evaluarea proiectelor sportive în cadrul
programului de utilitate publică “Sportul pentru toţi” pentru care se acordă finanţări
nerambursabile din bugetul local pe anul 2012, în următoarea componenţă:
Preşedinte :Dl.Ing. Gheorghe Falcă - Primar
Membri: - Ovidiu Moşneag – consilier local
- Mariana Cismaşiu – consilier local
- Adriana Chirilov – consilier local
- Cosmin Dragu – consilier juridic – Serviciul juridic contencios
Art.2. Comisia de evaluare astfel constituită îşi va desfăşura activitatea în conformitate cu
atribuţiile prevăzute în Anexa 1 la prezenta hotărâre.
Art.3.Se aprobă constituirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor depuse în urma desfăşurării
sesiunilor de selecţie de proiecte sportive, în cadrul programului de utilitate publică “Sportul
pentru toţi” pentru acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul local pe anul 2012, care va
avea următoatea componenţă:
- Preşedinte: Bognar Levente - viceprimar
- Membri: - Daniela Andreica – Şef Birou Activităţi culturale
- Ioana Cojocaru – consilier juridic, Serviciul juridic contencios
Art.4. Comisia de soluţionare a contestăţiilor astfel constituită îşi va desfăşura activitatea în
conformitate cu atribuţiile prevăzute în Anexa 2 la prezenta hotărâre.
Art.5. Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de către Primarul Municipiului Arad şi serviciile
de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului şi va fi comunicată tuturor celor interesaţi prin
grija Serviciului Administraţie publică locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR
Cod PMA_S1_01
Biroul Activităţi Culturale Cod :PMA -
S1-01
Red./Dact. D. Andreica
- Anexa 1-
ATRIBUŢIILE
şi metodologia de lucru a
Comisiei de evaluare a proiectelor sportive –în cadrul programului de utilitate
publică “Sportul pentru toţi”
Comisia de evaluare îşi va desfăşura activitatea respectând principiile care stau
la baza sistemului de finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat şi/sau de la
bugetele locale a programelor, proiectelor şi acţiunilor sportive:
a) libera concurenţă – asigurarea condiţiilor pentru ca oricare solicitant să aibă
dreptul de a deveni beneficiar;
b) transparenţa – punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor
referitoare la aplicarea procedurii de finanţare nerambursabilă;
c) neretroactivitatea – excluderea posibilităţii destinării fondurilor
nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost începută sau finalizată la
data încheierii contractului de finanţare;
Principalele atribuţii ale Comisiei de evaluare a proiectelor sportive sunt
următoarele:
6) verificarea eligibilităţii, înregistrării şi a îndeplinirii unor criterii referitoare la
capacitatea tehnică şi economico-finanaciară de către candidaţi:
7) – deschiderea, examinarea şi evaluarea proiectelor:
8) – stabilirea proiectelor câştigătoare, pe baza fişelor de notare întocmite;
9) – elaborarea Hotărârii comisiei, în care sunt consemnate rezultatele finale;
10) – comunicarea publică a rezultatului selecţiei;
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
- Anexa 2 –
ATRIBUŢIILE
şi metodologia de lucru a
Comisiei de soluţionare a contestaţiilor depuse cu privire la modul de organizare
a sesiunilor de evaluare a proiectelor sportive –în cadrul programului de utilitate
publică “Sportul pentru toţi”
Comisia de soluţionare a contestaţiilor îşi va desfăşura activitatea respectând
principiile care stau la baza sistemului de finanţare nerambursabilă de la bugetul de
stat şi/sau de la bugetele locale a programelor, proiectelor şi acţiunilor sportive:
a) libera concurenţă – asigurarea condiţiilor pentru ca oricare solicitant să aibă
dreptul de a deveni beneficiar;
b) transparenţa – punerea la dispoziţia tuturor celor interesaţi a informaţiilor
referitoare la aplicarea procedurii de finanţare nerambursabilă;
c) neretroactivitatea – excluderea posibilităţii destinării fondurilor
nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost începută sau finalizată la data
încheierii contractului de finanţare;
Principalele atribuţii ale Comisiei de soluţionare a contestaţiilor depuse cu
privire la procedura de evaluare a proiectelor sportive –în cadrul programului de
utilitate publică “Promovarea sportului de performanţă
culturale sunt următoarele:
5) ia la cunoştinţă despre contestaţiile depuse la modul în care s-a derulat
procedura de selecţie de proiecte culturale pentru acordarea de finanţări
nerambursabile;
6) reexaminează şi reevaluază proiectele sportive pentru care s-au depus
contestaţii;
7) elaborează Hotărârea comisiei de soluţionare a contestaţiilor în care
menţionează explicit rezultatul reevalurii proiectelor;
8) comunică petenţilor rezulatele;
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr.4597/26.01.2012
EXPUNERE DE MOTIVE
Referitor la: numirea unei comisii pentru evaluarea proiectelor sportive în cadrul
programului de utilitate publică “Sportul pentru toţi”, care vor fi finanţate din bugetul local pe
anul 2012,precum şi numirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor
Având în vedere:
- prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Arad nr.____/06.02.2012 privind
adoptarea bugetului general de venituri şi cheltuieli al municipiului Arad pe anul 2012
prin care s-au alocat sume pentru finanţarea nerambursabilă a unor proiecte culturale,
sportive, de învăţământ şi tineret iniţiate de către diverse structuri şi instituţii din Arad,
în baza legislaţiei specifice în vigoare;
- prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri
publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, precum şi ale Ordinului nr.
130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor
sportive de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului
Bucureşti ce reglementează regimul de acordare a finanţărilor pentru proiectele
culturale, de învăţământ, sport, tineret şi recreative ;
- prevederile art. 27 din Legea nr. 350 privind regimul finanţărilor nerambursabile din
fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, precum şi ale
Ordinului nr. 130/2006 ;
- prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 34/2006 a Guvernului României, privind
achiziţiile publice,cu completările şi modificările ulterioare, precum şi ale Hotărârii
Guvernului României, nr. 925/2006, pentru aprobarea normelor de aplicare a
Ordonanţei de Urgenţă nr. 34/2006.
Consider oportună adoptarea unui hotărâri prin care să se aprobe:
a) Constiuirea unei Comisii pentru evaluarea proiectelor sportive în cadrul programului de
utilitate publică “Sportul pentru toţi”, în vederea acordării de finanţări nerambursabile,
în următoarea componenţă:
Preşedinte :Dl.Ing. Gheorghe Falcă - Primar
Membri: - Ovidiu Moşneag – consilier local
- Mariana Cismaşiu – consilier local
- Adriana Chirilov – consilier local
- Cosmin Dragu – consilier juridic – Serviciul juridic contencios
b) Constituirea Comisiei de soluţionare a contestaţiilor depuse în urma desfăşurării sesiunilor
de selecţie de proiecte sportive pentru acordarea de finanţări nerambursabile din bugetul local
pe anul 2012, care va avea următoarea componenţă:
Preşedinte: Bognar Levente - viceprimar
Membri: - Daniela Andreica – Şef Birou Activităţi culturale
- Ioana Cojocaru – consilier juridic, Serviciul juridic contencios
c) aprobarea metodologiei de desfăşurare a activităţii Comisiei de evaluare a proiectelor
sportive –în cadrul programului de utilitate publică «Sportul pentru toţi», în forma prevăzută în
Anexa1.
d) aprobarea metodologiei de desfăşurare a activităţii Comisiei de soluţionare a contestaţiilor,
în forma prevăzută în Anexa2.
PRIMAR
Ing. Gheorghe Falcă
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD
BIROUL ACTIVITĂŢI CULTURALE
Nr.4598/26.01.2012
R APORT
al serviciului de specialitate
Referitor la: numirea unei comisii pentru evaluarea proiectelor sportive în cadrul
programului de utilitate publică “Sportul pentru toţi” pentru acordarea de finanţări
nerambursabile din bugetul local pe anul 2012 precum şi a unei comisii de soluţionare a
contestaţiilor,
Obiect: propunerea de numire a unei comisii care va realiza evaluarea propunerilor de
proiecte sportive, pentru acordarea de finanţări nerambursabile, din bugetul Consiliului Local al
Municipiului Arad pe anul 2012 precum şi numirea unei comisii de soluţionare a posibilelor
contestaţii,
Avand în vedere:
- initiativa domnului Primar, ing. Gheorghe Falcă, exprimată prin expunerea de motive cu
numărul 4594/26.01.2012;
- prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri
publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, precum şi ale Ordinului nr.
130/2006 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor cluburilor sportive
de drept privat şi ale asociaţiilor pe ramură de sport judeţene şi ale municipiului Bucureşti ce
reglementează regimul de acordare a finanţărilor pentru proiectele culturale, de învăţământ,
sport, tineret şi recreative ;
- prevederile art. 27 din Legea nr. 350 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri
publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, precum şi ale Ordinului nr.
130/2006 ;;
- prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 34/2006 a Guvernului României, privind achiziţiile
pub
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.