HCL 369/2020 adoptată
cu privire la modificarea statului de funcţii al Serviciului public de interes Direcţia de Asistenţă Socială Arad de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad
Documente
- hcl h11016.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL ARAD
MUNICIPIUL ARAD
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 369
din 30 septembrie 2020
cu privire la modificarea statului de funcţii al
Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad”
de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de
aprobare înregistrat cu nr. 63562/04.09.2020,
Ținând seama de raportul Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă
Socială Arad” cu privire la modificarea statului de funcţii al Serviciului public de interes local
„Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad,
înregistrat cu nr. 16.460/01.09.2020,
Cu respectarea prevederilor Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și
completările ulterioare,
Analizând prevederile art. 41 alin. (1), alin. (2), alin. (9), art. 42, art. 43 alin. (1), art 45^1,
art. 45^2 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind
stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător
funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat
superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare,
Conform prevederilor art. 38 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare,
modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările și
completările ulterioare,
Luând în considerare raportul final nr. 16.319/28.08.2020 în care sunt declarați admiși la
examenul de promovare în grad profesional următorii angajați în regim contractual: Cura
Ramona Mihaela, Lenghel Lavinia Rodica,
Potrivit prevederilor art. 31, art. 39 alin. (2), Anexa II, Cap. I, pct. 3.2, poziţia 7 din
Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (19 consilieri prezenți
din totalul de 21),
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), lit. d), alin. (3) lit. c), alin. (7) lit.
b), alin. (14), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 539 lit. b), art. 541, art. 552 alin. (1),
art. 554 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu completările şi modificările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă modificarea statului de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia
de Asistenţă Socială Arad”, de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, după
cum urmează:
a) Se transformă funcţia de execuţie în regim contractual de asistent social debutant, nivel
studii S, din cadrul Serviciului Prestații Sociale, ocupat de doamna Cura Ramona Mihaela, în
funcţie de execuţie în regim contractual de asistent social practicant, nivel studii S, ca urmare a
promovării doamnei Cura Ramona Mihaela în grad profesional imediat superior celui deținut;
b) Se transformă funcţia de execuţie în regim contractual de asistent social debutant, nivel
studii S, din cadrul Serviciului Protecția Copilului și Familiei- Compartiment Prevenirea și
Combaterea Violenței Domestice, ocupat de doamna Lenghel Lavinia Rodica, în funcţie de
execuţie în regim contractual de asistent social practicant, nivel studii S, ca urmare a promovării
doamnei Lenghel Lavinia Rodica în grad profesional imediat superior celui deținut.
Art. 2. Se aprobă statul de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă
Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, conform anxelelor,
care fac parte integrantă din prezenta hotărâre: Anexa 1- stat de funcții pentru funcții publice,
Anexa 2- stat de funcții pentru personalul contractual.
Art. 3. Prezenta hotărâre intră în vigoare de la data comunicării în condiţiile legii.
Art. 4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către „Direcţia de Asistenţă Socială Arad”, de
sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate şi se
comunică de către Serviciul Administraţie Publică Locală tuturor celor interesaţi.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Mariana CISMAȘIU Contrasemnează pentru legalitate
SECRETAR GENERAL
Lilioara STEPANESCU
Red./Dact. SML/SML Verif. C.M.
1 ex. Direcția Asistență Socială
1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad
1 ex. Dosar şedinţã CLMA 30.09.2020 Cod PMA -S4-02
ROMÂNIA PROIECT Avizat
JUDEȚUL ARAD SECRETAR GENERAL
MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu
CONSILIUL LOCAL
Nr. 327 din 07.09.2020
HOTĂRÂREA nr. ____
din__________________________2020
cu privire la modificarea statului de funcţii al
Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă Socială Arad”
de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în referatul de
aprobare înregistrat cu nr. 63562/04.09.2020,
Ținând seama de raportul Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă
Socială Arad” cu privire la modificarea statului de funcţii al Serviciului public de interes local
„Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad,
înregistrat cu nr. 16.460/01.09.2020,
Cu respectarea prevederilor Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și
completările ulterioare,
Analizând prevederile art. 41 alin. (1), alin. (2), alin. (9), art. 42, art. 43 alin. (1), art 45^1,
art. 45^2 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind
stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător
funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat
superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare,
Conform prevederilor art. 38 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare,
modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările și
completările ulterioare,
Luând în considerare raportul final nr. 16.319/28.08.2020 în care sunt declarați admiși la
examenul de promovare în grad profesional următorii angajați în regim contractual: Cura
Ramona Mihaela, Lenghel Lavinia Rodica,
Potrivit prevederilor art. 31, art. 39 alin. (2), Anexa II, Cap. I, pct. 3.2, poziţia 7 din
Legea - cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu
modificările și completările ulterioare,
Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a), lit. d), alin. (3) lit. c), alin. (7) lit.
b), alin. (14), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 539 lit. b), art. 541, art. 552 alin. (1),
art. 554 alin. (1), alin. (2), alin. (3), alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu completările şi modificările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
adoptă prezenta
H O T Ă R Â R E:
Art. 1. Se aprobă modificarea statului de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia
de Asistenţă Socială Arad”, de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, după
cum urmează:
c) Se transformă funcţia de execuţie în regim contractual de asistent social debutant, nivel
studii S, din cadrul Serviciului Prestații Sociale, ocupat de doamna Cura Ramona Mihaela, în
funcţie de execuţie în regim contractual de asistent social practicant, nivel studii S, ca urmare a
promovării doamnei Cura Ramona Mihaela în grad profesional imediat superior celui deținut;
d) Se transformă funcţia de execuţie în regim contractual de asistent social debutant, nivel
studii S, din cadrul Serviciului Protecția Copilului și Familiei- Compartiment Prevenirea și
Combaterea Violenței Domestice, ocupat de doamna Lenghel Lavinia Rodica, în funcţie de
execuţie în regim contractual de asistent social practicant, nivel studii S, ca urmare a promovării
doamnei Lenghel Lavinia Rodica în grad profesional imediat superior celui deținut.
Art. 2. Se aprobă statul de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă
Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, conform anxelelor,
care fac parte integrantă din prezenta hotărâre: Anexa 1- stat de funcții pentru funcții publice,
Anexa 2- stat de funcții pentru personalul contractual.
Art. 3. Prezenta hotărâre intră în vigoare de la data comunicării în condiţiile legii.
Art. 4. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către „Direcţia de Asistenţă Socială Arad”, de
sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, prin serviciile de specialitate şi se
comunică de către Serviciul Administraţie Publică Locală tuturor celor interesaţi.
Preşedinte şedinţă Secretar General
al Municipiului
Anica Bota /Anica Bota
1 ex DAS Arad.
1 ex. Dosar Hotărâri cod PMA-S4-01
PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD
Nr. 63562 din 04.09.2020
Primarul Municipiului Arad,
În temeiul prevederilor art. 136 alin. (1), Secțiunea a 4-a, Cap. III, titlul V, Partea a III-a din
Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ,cu modificările şi completările
ulterioare, corobotat cu art.37 din HCLM Arad nr.216/2016 privind aprobarea regulamentului de
organizare şi funcţionare a Consiliului Local al Municipiului Arad pentru mandatul 2016-2020,
îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre, cu următorul obiect: „modificarea
statului de funcții al Serviciului public de interes local Direcția de Asistență Socială Arad”, de
sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad în susținerea căruia formulez următorul:
REFERAT DE APROBARE:
Având în vedere:
- prevederile art. 539 lit.b), art. 541, art.552, alin.(1), art 554, alin.(1), alin.(2), alin.(3), alin.(4)
din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările
şi completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art 41 alin.(1), alin.(2), alin.(9), art.42, art,43, alin.(1), art 45^1, art 45^2 din
Hotărârea Guvernului nr 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea
principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor
contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a
personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare;
- prevederile art. 38 din OUG nr 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul
investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte
normative şi prorogarea unor termene;
- raport final nr. 16.319/28.08.2020 în care sunt declarați admiși la examenul de promovare în
grad profesional următorii angajați în regim contractual: Cura Ramona Mihaela şi Lenghel
Lavinia Rodica ;
În vederea fundamentării propunerii s-a avut în vedere:
- necesitatea transformării posturilor contractuale ca urmare a promovării unor angajați în
gradul profesional imediat superior celui deținut;
În considerarea acestor aspecte, propun aprobarea modificării statului de funcții al
Serviciului Public de interes local ”Direcţia de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea
Consiliului Local al Municipiului Arad, în forma prezentată.
PRIMAR
Călin BIBARȚ
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ARAD
COMPARTIMENT RESURSE UMANE
Nr. 16.460/01.09.2020 Viceprimar
Ing.Levente Bognar
Raport
Referitor la:
Referatul de aprobare înregistrat cu nr. din , al domnului Călin Bibarț,
Primarul Municipiului Arad.
Obiect:
Modificarea statului de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă
Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad.
Ținând seama de:
- prevederile art. 539 lit.b), art. 541, art.552,alin (1), art 554, alin.(1), alin.(2), alin.(3),
alin.(4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și completările
ulterioare;
- prevederile art 41 alin.(1), alin.(2), alin.(9), art.42, art.43, alin.(1), art 45^1, art 45^2 din
Hotărârea Guvernului nr 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea
principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor
contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a
personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările și
completările ulterioare;
- prevederile art. 38 din OUG nr 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul
investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte
normative şi prorogarea unor termene;
- raportul final nr. 16.319/28.08.2020 în care sunt declarați admiși la examenul de
promovare în grad profesional următorii angajați în regim contractual: Cura Ramona Mihaela,
Lenghel Lavinia Rodica;
- prevederile art.31, art.39 alin (2), Anexa II, Cap.I, pct.3.2, poziţia 7 din Legea - cadru
nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
PROPUNEM:
Art. 1. Se propune aprobarea prin Hotărâre a Consiliului Local a Municipiului Arad, a
modificării statului de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia de Asistenţă
Socială Arad”, de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad, după cum urmează:
a) Se transformă funcţia de execuţie în regim contractual de asistent social debutant, nivel
studii S, din cadrul Serviciului Prestații sociale, ocupat de doamna Cura Ramona Mihaela,
în funcţie de execuţie în regim contractual de asistent social practicant, nivel studii S, ca
urmare a promovării doamnei Cura Ramona Mihaela în grad profesional imediat superior
celui deținut;
b) Se transformă funcţia de execuţie în regim contractual de asistent social debutant, nivel
studii S, din cadrul Serviciului Protecția copilului și familiei- Compartiment Prevenirea și
combaterea violenței domestice, ocupat de doamna Lenghel Lavinia Rodica, în funcţie de
execuţie în regim contractual de asistent social practicant, nivel studii S, ca urmare a
promovării doamnei Lenghel Lavinia Rodica în grad profesional imediat superior celui
deținut;
Art. 2. Se propune aprobarea statului de funcţii al Serviciului public de interes local „Direcţia
de Asistenţă Socială Arad” de sub autoritatea Consiliului Local al Municipiului Arad potrivit
anexelor, care fac parte integrantă din prezentul raport, Anexa 1- stat de funcții propus pentru
funcții publice, Anexa 2- stat de funcții propus pentru personalul contractual.
Director general Comp. Juridic Comp. Resurse umane
Oana Pârvulescu Daul Diana Anica Bota
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ARAD Anexa nr. 2 la Hotărârea nr. 369/30.09.2020
a Consiliului Local al Municipiului Arad
STAT DE FUNCŢII pentru personalul contractual
A. Funcţii de conducere
Gradul/ Nr. de
Nr. crt. Denumirea funcţiei treapta Nivelul studiilor posturi
1 sef centru II S 1
Total posturi conducere 1
B. Funcţii de execuţie
Gradul/ Nr. de
Nr. crt. Denumirea funcţiei treapta Nivelul studiilor posturi
a) Personal din familia ocupațională ”Administrație”
IA S 3
I S 8
1 inspector de specialitate
II S 9
debutant S 0
2 referent IA SSD 1
I M 4
3 referent
II M 2
4 administrator I M 2
I M,G 6
5 muncitor calificat
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.