Arad › 21 iulie 2023

HCL 367/2023 adoptată

Hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD MUNICIPIUL ARAD CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 367 din 21 iulie 2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin referatul de aprobare înregistrat cu nr. 57855/13.07.2023, Analizând Raportul comun de specialitate nr. 57856/13.07.2023 al Direcției Patrimoniu și Direcției Economice, În considerarea prevederilor art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, Ținând seama de prevederile Ordinului ministrului educaţiei nr. 6203/2022 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei nr. 5379/2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar precum și ale Hotărârii nr. 1138/2022 a Guvernului României, pentru aprobarea cuantumului minim al burselor lunare de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2022 – 2023, şi pentru stabilirea termenelor de plată a acestora, Văzând: Hotărârea nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, Hotărârea nr. 636/2022 pentru modificarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, Hotărârea nr. 741/2022 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022- 2023, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 73/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022- 2023, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 83/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022- 2023, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 171/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022- 2023, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 235/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022- 2023, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 275/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022- 2023, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 329/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022- 2023, cu modificările și completările ulterioare, Adresa primită de la Colegiul “Csiky Gergely” Arad, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 56364/06.07.2023, prin care solicită suplimentarea burselor de ajutor social cu o bursă, Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municpiului Arad, Luând în considerare adoptarea hotărârii în unanimitate de voturi (20 consilieri prezenți din totalul de 23), În temeiul art. 129 alin. (1), (2) lit. d), alin. (7) lit. a), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E: Art. I. Hotărârea nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare se modifică după cum urmează: 1. Art. 2 se modifică și va avea următorul conținut: Se aprobă numărul burselor pentru elevii din învăţământul preuniversitar cu frecvență de pe raza municipiului Arad care se acordă în anul școlar 2022-2023, astfel: a) Burse de performanță: 214; b) Burse de merit: 2765; c) Burse de studiu: 459; d) Burse de ajutor social: 1633. 2. Anexa se modifică și va avea următorul conținut: 2.1 La rândul nr. 7, Colegiul “Csiky Gergely” Arad, se modifică numărul burselor de ajutor social de la 78 la 79. 2.2. La rândul TOTAL: NR. BURSE an școlar 2022-2023, se modifică numărul burselor de ajutor social de la 1632 la 1633. Art. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad cu modificările și completările ulterioare, rămân nemodificate. Art. III. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Colegiul “Csiky Gergely” Arad, Serviciul Buget și Compartimentul Administrația Școlilor şi se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. REŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Florin MARIȘ Contrasemnează pentru legalitate SECRETAR GENERAL Lilioara STEPANESCU Red./Dact. BCV/BCV Verif. C.M. 1 ex. Compartimentul Administrarea Școlilor 1 ex. Instituţia Prefectului-Judeţul Arad 1 ex. Dosar şedinţã CLMA 21.07.2023 Cod PMA-S4-01 ROMÂNIA PROIECT Avizat JUDEŢUL ARAD SECRETAR GENERAL MUNICIPIUL ARAD Lilioara Stepanescu CONSILIUL LOCAL Nr. 366/17.07.2023 H O T Ă R Â R E A nr.______ din ____________ 2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată prin referatul de aprobare înregistrat cu nr. 57855/13.07.2023, Analizând Raportul comun de specialitate nr. 57856/13.07.2023 al Direcției Patrimoniu și Direcției Economice, În considerarea prevederilor art. 82 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, Ținând seama de prevederile Ordinului ministrului educaţiei nr. 6203/2022 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei nr. 5379/2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar precum și ale Hotărârii nr. 1138/2022 a Guvernului României, pentru aprobarea cuantumului minim al burselor lunare de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2022 – 2023, şi pentru stabilirea termenelor de plată a acestora, Văzând: Hotărârea nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, Hotărârea nr. 636/2022 pentru modificarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, Hotărârea nr. 741/2022 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 73/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 83/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 171/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 235/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 275/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea nr. 329/2023 pentru modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare, Adresa primită de la Colegiul “Csiky Gergely” Arad, înregistrată la Primăria Municipiului Arad cu nr. 56364/06.07.2023, prin care solicită suplimentarea burselor de ajutor social cu o bursă, Analizând avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municpiului Arad, În temeiul art. 129 alin. (1), (2) lit. d), alin. (7) lit. a), alin. (14), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ARAD adoptă prezenta H O T Ă R Â R E: Art. I. Hotărârea nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvență din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare se modifică după cum urmează: 3. Art. 2 se modifică și va avea următorul conținut: Se aprobă numărul burselor pentru elevii din învăţământul preuniversitar cu frecvență de pe raza municipiului Arad care se acordă în anul școlar 2022-2023, astfel: e) Burse de performanță: 214; f) Burse de merit: 2765; g) Burse de studiu: 459; h) Burse de ajutor social: 1633. 4. Anexa se modifică și va avea următorul conținut: 4.1 . La rândul nr. 7, Colegiul “Csiky Gergely” Arad, se modifică numărul burselor de ajutor social de la 78 la 79. 2.3. La rândul TOTAL: NR. BURSE an școlar 2022-2023, se modifică numărul burselor de ajutor social de la 1632 la 1633. Art. II. Celelalte prevederi ale Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad cu modificările și completările ulterioare, rămân nemodificate. Art. III. Prezenta hotărâre se duce la îndeplinire de către Colegiul “Csiky Gergely” Arad, Serviciul Buget și Compartimentul Administrația Școlilor şi se comunică tuturor celor interesaţi de către Serviciul Administraţie Publică Locală. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ SECRETAR GENERAL Compartimentul Administrația Școlilor Cod: PMA-S4-01 Red./Dact. Bătrîn Ioan PRIMARUL MUNICIPIULUI ARAD Nr. 57855/13.07.2023 În temeiul prevederilor art. 136, alin. (8), lit. a) din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre având ca obiect: modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvențâ din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare, în susţinerea căruia formulez următorul: REFERAT DE APROBARE Având în vedere Ordinul ministrului educaţiei nr. 6203/2022 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei nr. 5379/2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar precum și Hotărârea nr. 1138/2022 a Guvernului României, pentru aprobarea cuantumului minim al burselor lunare de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2022 – 2023, şi pentru stabilirea termenelor de plată a acestora Conform prevederilor art. 82 din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare. În considerarea solicitării formulate de către Colegiul “Csiky Gergely” Arad cu privire la modificarea numărului de burse de ajutor social. PROPUN Modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvențâ din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare. p. P R I M A R, Călin BIBARȚ VICEPRIMAR Lazăr FAUR PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ARAD Direcția Economică Direcţia Patrimoniu Nr. 57856/13.07.2023 RAPORT DE SPECIALITATE Referitor la: referatul de aprobare înregistrat cu nr. 57855/13.07.2023 al domnului Călin Bibarț, Primarul Municipiului Arad, având ca obiect: modificarea și completarea Hotărârii nr. 579/2022 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind stabilirea numărului şi al cuantumului burselor acordate în învăţământul preuniversitar cu frecvențâ din Municipiul Arad în anul școlar 2022-2023, cu modificările și completările ulterioare. Considerente tehnice și economice Elevii înscriși la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, nivel gimnazial, liceal și profesional, beneficiază lunar de burse de performanță, burse de merit, burse de studiu și burse de ajutor social denumite în continuare burse. Elevii înscriși la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, nivel primar, beneficiază de burse de performanță și burse de ajutor social. Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 5379 din 7 septembrie 2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar modificat prin Ordinul 6203 din 4 noiembrie 2022, de bursa de performanțâ pot să beneficieze și elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar particular Bursele se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate cu această destinație prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale. Bursele se acordă în fiecare an şcolar, pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii evaluării naţionale de către absolvenţii clasei a VIII-a, a examenului național de bacalaureat, a examenului de certificare a calificării profesionale şi pe perioada pregătirii practice. Bursele nu se acordă pe perioada vacanţelor şcolare, cu excepţia cazurilor menţionate la art. 20 din Ordinul ministrului educaţiei nr. 5379 din 7 septembrie 2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar, modificat prin Ordinul 6203 din 4 noiembrie 2022 Bursele de performanţă se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi particular înscrişi la cursurile cu frecvenţă, în funcţie de rezultatele la concursurile/competiţiile naţionale organizate de Ministerul Educaţiei sau la competiţiile sportive internaţionale la care participă loturile naţionale ale României. Bursele de merit se acordă elevilor din clasele a VI-a - a XII-a de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, în funcţie de rezultatele obţinute la învăţătură. Bursele de studiu se acordă elevilor din clasele a V-a - a XII-a de la cursurile cu frecvenţă din învăţământul preuniversitar de stat, în funcţie de veniturile familiei şi de rezultatele obţinute la învăţătură. Bursele de ajutor social se acordă elevilor din învăţământul preuniversitar de stat înscrişi la cursurile cu frecvenţă, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali. Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu. Elevii care au dreptul să primească atât bursă de performanţă, cât şi bursă de merit sau bursă de studiu trebuie să opteze pentru una din ace [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariaarad.ro